Rapid se va duela cu rivalii de la FCSB în această seară, pe Arena Națională, iar Grigore Sichitiu, fostul președinte al clubului din Giulești, este de părere că echipa antrenată de Costel Gâlcă are nevoie ca de aer de o victorie. Mai mult, acesta consideră că Dan Șucu trebuie să facă de urgență transferuri.
Ultimul derby al anului 2025 se joacă între FCSB și Rapid. Roș-albaștrii vor să se apropie de play-off-ul Superligii, iar giuleștenii speră să intre în 2026 de pe primul loc. Partida pare una echilibrată la prima vedere, deși între cele două echipe există o diferență destul de mare de puncte.
Grigore Sichitiu, fost președinte la Rapid, a comentat duelul cu FCSB din această seară. Acesta consideră că giuleștenii trebuie să treacă peste înfrângerea din ultima etapă, de pe teren propriu, cu Oțelul și să ia cele trei puncte în derby.
Fostul președinte al Rapidului a analizat forma giuleștenilor și spune că o victorie împotriva rivalilor de la FCSB ar liniști spiritele din peluză, întrucât suporterii apreciază victoriile din derby-uri. Mai mult, Grigore Sichitiu a dat de înțeles că îi place cum arată echipa sub comanda lui Costel Gâlcă.
„În primul rând, aștept ca Rapid să-și revină. Îmi doresc să treacă peste pasa proastă, pentru că m-au îngrijorat în meciul cu Oțelul. Cel mai important lucru este să poți depăși un asemenea moment, iar asta nu e deloc simplu. O bătaie ca cea pe care am luat-o noi în Giulești lasă urme, dar sper să fi reușit să treacă peste. Asta e tot ce contează.
Sunt curios cum au trecut peste momentul acela și cum au reușit să-l șteargă. Am încredere în Gâlcă, pentru că el a obținut rezultate mult peste valoarea lotului. Nu este ajutat însă de vreun jucător deștept la mijlocul terenului, de un playmaker adevărat”, a declarat fostul președinte din Giulești.
Mai mult, Grigore Sichitiu spune că Rapid are nevoie de întăriri în iarnă. Acesta consideră că giuleștenii suferă în linia mediană și mai spune că antrenorul echipei, Costel Gâlcă, are nevoie de un atacant pe care să se poată baza, întrucât vârfurile din lot nu au dat randamentul așteptat.
„Aud tot felul de vorbe și se aduc jucători dați afară de nu știu unde. Îi dă afară FCSB și îi iau ei, de parcă nu s-au «pârlit» deja cu destui. Parcă nu știi ce au jucat acei fotbaliști în altă parte. Parcă e cineva care își bate joc de banii lui Șucu, sunt lucruri care mă depășesc. Eu am dat jucători la Steaua, dar să iau de acolo jucători care nu au confirmat nu aș fi făcut-o nici beat.
Este demonstrat că, dacă vrei performanță și cupele europene, nu poți face asta cu jucători dați afară din alte părți. Bă, ești sănătos?! Dacă erau buni, rămâneau la FCSB sau în altă parte. Cea mai mare deziluzie este să faci de două ori aceeași greșeală. În iarnă, eu aș lua doi jucători de mijlocul terenului, se vede că a obosit și Christensen, și un vârf de atac. Koljic și Burmaz parcă nu mai există. E nevoie de un vârf de careu. Koljic, deși a marcat câteva goluri, nu poate duce, are mereu probleme medicale. A avut accidentări și joacă cu frică să nu se accidenteze din nou.
Îți trebuie un vârf de atac adevărat și un mijlocaș care să-l mai ajute pe Christensen. Lumea s-a obișnuit că el e singurul care mai mișcă. Dobre are 10 goluri, iar vârful are 2-3. Unde e valoarea? Sunt doi jucători pe care toată lumea i-a învățat, iar în ultimele meciuri parcă n-au existat. Să sperăm că au inspirație în această seară”, a mai spus Sichitiu, conform GSP.