Sport

Fostul șef al FIFA, atac nemilos la adresa lui Gianni Infantino! „E complicele lui Donald Trump! Conduce ca Regele Soare”

Sepp Blatter (89 de ani), președinte al FIFA în perioada 1998-2015, l-a atacat dur pe succesorul său, Gianni Infantino, afirmând că acesta a instaurat o „dictatură” la forul mondial.
26.02.2026 | 08:00
Fostul sef al FIFA atac nemilos la adresa lui Gianni Infantino E complicele lui Donald Trump Conduce ca Regele Soare
Sepp Blatter, fostul președinte al FIFA, a criticat relația dintre Gianni Infantino și Donald Trump. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Sepp Blatter (89 de ani) nu a avut milă de conaționalul său, Gianni Infantino, care l-a înlocuit în rolul de președinte al FIFA. Fostul șef al forului mondial a declarat că acesta este „complicele” lui Donald Trump și a criticat modul în care organizația este condusă în această perioadă.

Sepp Blatter, atac virulent la adresa lui Gianni Infantino

Sepp Blatter a criticat dur relația apropiată dintre Gianni Infantino și președintele SUA, Donald Trump. „Bineînțeles că Trump se va folosi de Cupa Mondială, deja face asta! Pentru asta, are nevoie de noul său prieten, președintele FIFA, Gianni Infantino. Deși ‘complice’ e un termen mai corect decât ‘prieten’. Infantino i-a prezentat deja lui Trump trofeul Cupei Mondiale, trofeul pentru ‘faimoasa’ sa Cupă Mondială a Cluburilor în vara trecută, dar și Premiul FIFA pentru Pace în Biroul Oval

ADVERTISEMENT

(n.r. cum ați descrie modul în care Gianni Infantino se comportă cu Donald Trump?) Ca subordonat. Premiul de pace pentru Trump este o situație de neînțeles. Infantino vrea să intre în grațiile lui Trump pentru că are nevoie de el. Și are nevoie de Arabia Saudită. Saudiții au finanțat Cupa Mondială a Cluburilor cu un miliard de dolari și vor găzdui Cupa Mondială din 2034. FIFA depinde de banii din Arabia Saudită”, a spus elvețianul. Recent, Gianni Infantino a fost criticat pentru că a fost prezent la un eveniment organizat de Donald Trump la Washington.

Cum conduce Gianni Infantino FIFA

Sepp Blatter l-a comparat pe Gianni Infantino cu fostul rege al Franței, Ludovic al XIV-lea. „Conduce ca Regele Soare. Am auzit de la FIFA că nu vrea să fie primit când vine la sediu, ceea ce este rar. Din câte se pare, cineva i s-a adresat cu ‘Bonjour, Monsieur Blatter’. (n.r. Bună ziua, domnule Blatter).

ADVERTISEMENT

Nimeni nu poate să fie prezent alături de el în lift. Se izolează complet. Dar fotbalul va trăi mai mult decât Infantino”, a declarat elvețianul în cadrul unui interviu pentru publicația germană Bild. Sepp Blatter l-a înlocuit pe brazilianul Joao Havelange în rolul de președinte al FIFA în 1998 și a rămas în această funcție până în 2015, când și-a dat demisia după un scandal uriaș de corupție, în cadrul căruia mai multe persoane au fost arestate de FBI.

ADVERTISEMENT

Sepp Blatter, în război cu FIFA

Sepp Blatter e de părere că FIFA este o „dictatură” în momentul de față, iar fostul președinte a dezvăluit că are în continuare probleme din punct de vedere juridic cu forul mondial. „Ce înseamnă FIFA astăzi? Doar președintele Infantino. FIFA e o dictatură! Consiliul FIFA, cu cei aproape 40 de membri, nu are nicio putere de decizie.

Singurele mele contacte cu FIFA acum sunt prin avocați. Nu am fost niciodată condamnat de vreo crimă, dar FIFA continuă să încerce să ia măsuri legale împotriva mea, chiar dacă totul a fost făcut cum trebuie. Tribunalul Muncii din Zurich a decis clar în această privință în primă instanță, dar FIFA a făcut apel.

ADVERTISEMENT

Așadar, lupta mea continuă, la aproape 90 de ani. (n.r. cu ce scop?) Vreau să îmi iau rămas bun așa cum trebuie la Congresul FIFA. Nu mi-am dat niciodată demisia și nici nu am fost demis din funcție de jure, pur și simplu mi-am pus postul la dispoziție în 2015”, a afirmat fostul lider al fotbalului mondial.