Interviu

Fostul stelist Aliuță surprinde: „Și eu am făcut greșelile lui Budescu și Alibec”

24.04.2018 | 18:45
Fostul stelist Aliuta surprinde Si eu am facut greselile lui Budescu si Alibec

Marian Aliuță, ajuns acum la 40 de ani, a fost unul dintre fotbaliștii extrem de talentați din Liga I, un jucător de moral. La el, cariera la Steaua a fost sub zodia cifrei 5 (50 de meciuri, 5 goluri), Relațiile cu unii antrenori (ca să nu spunem greșelile…) l-au blocat în momente importante din carieră și crede că într-un pericol similar s-ar putea afla și unii jucători de la FCSB, exemplele cele mai elocvente fiind Constantin Budescu sau Denis Alibec.

Marian Aliuță crede că echipa lui Gigi Becali (sau nu?! să spunem Vasile Geambazi?) este oricum, chiar cu problemele pr care le are, mare favorită pentru la câștigarea campionatului în acest an, după ce echipa din Gruia Clujului a pierdut foarte repede avantajul cu care a intrat în play-off.

Fostul stelist Aliuță recunoaște: „Și eu am făcut greșelile lui Budescu și Alibec”

Mariane, cum vezi lupta pentru campionat? Au mai rămas puține etape

– Prima șansă eu cred că o are Steaua și totul depinde doar de ei. La lotul pe care îl au ar trebui să ia campionatul lejer. CFR nu a știut să gestioneze avantajul pe care l-a avut, iar Steaua a știut să profite imediat de aceste sincope. Pe ei i-au ajutat foarte mult victoria cu Craiova, le-a dat mare încredere, pentru că este o echipă cu care se câștigă foarte greu și chiar și CFR-ul a pierdut puncte cu oltenii. Mai sunt meciuri de jucat, dar cred că Steaua va păstra avantajul și pentru că oamenii de acolo sunt obișnuiți cu presiunea.

Nu crezi că loturile celor două echipe sunt apropiate ca valoare?

– Cred că Steaua are un plus. Și CFR-ul stă foarte bine, dar la bucureșteni sunt unii jucători care pot face diferența în fiecare partidă.

S-a vorbit foarte mult despre jocul CFR-ului, că nu ar face spectacol. Cum comentezi discuția asta?

– Știm cu toții cum joacă echipele antrenate de Dan Petrescu. El joacă foarte mult la rezultat, este un antrenor foarte bun, dar nu joacă deschis așa cum o face Steaua. Steaua acceptă fotbalul, iar CFR-ul nu prea, chiar dacă au jucători care s-ar plia și pe un alt stil de joc. Îmi aduc aminte când eram la Timișoara și mi se părea imposibil să joc împotriva Urziceniului. Nu ieșeau deloc la joc și erau extrem de greu de deschis. Nu au foarte multe ocazii, dar și când te prind, de obicei te taxează.

„Situația lui Alibec trebuie gestionată cu mare atenție

Ai fost un fotbalist de moral, depindeai foarte mult de încrederea antrenorului. Poți face o comparație cu situația lui Alibec?

– Cred că în discuție poate intra și Budescu. Dacă ai încrederea antrenorului și a conducerii, lucrurile se schimbă. Dacă ai piedici este mult mai complicat. Alibec este într-o pasă proastă, se enervează aproape la fiecare fază, dar nu mai înțelege nici el nimic, pentru că o etapă este titular și apoi nu mai joacă. El are niște calități foarte bune, dar situația lui trebuie gestionată cu mare atenție, pentru că ar putea da foarte mult echipei. Dacă ar fi mai calm, ar avea toată lumea de câștigat, pentru că jocul i-ar ieși altfel.

Scos din lot pentru niște zvonuri false

Tu la ce te așteptai din partea unui antrenor dacă tot vorbim de această încredere. Era suficient să te vezi în primul „unsprezece”?

– Te liniștește complet să fii în primul „unsprezece”, dar eu mă așteptam ca un antrenor să discute des cu mine. Un contraexemplu pe care pot să ți-l dau este un episod pe care l-am trăit la Timișoara cu Dusan Uhrin. Eu venisem după un meci cu Rusia la echipa națională și Victor Pițurcă îmi spusese că dacă voi evolua în cele patru etape rămase din campionat, atunci mă va lua în lotul pentru Campionatul European. La câteva zile după ce am ajuns la Timișoara, Uhrin m-a scos din lot și mi-a spus că avea informații de la niște oameni care mă văzuseră prin nu știu ce cluburi. M-a băgat doar în ultima etapă, am pierdut turneul final, iar înainte de meci mi-a spus că acele zvonuri nu s-au confirmat de fapt. Practic m-a îngropat atunci pentru o perioadă, dar el era și un antrenor care nu agrea jucătorii tehnici. Un alt exemplu pe care pot să ți-l dau este Mircea Lucescu la Șahtior. Brazilienii aveau o viață foarte activă în afara echipei, dar nea Mircea discuta în permanență cu ei, le era aproape, iar în teren dădeau totul pentru el.

Dar…

– Uite, pentru că vorbeam de încredere, eu la 17 ani am ajuns la Farul, unde antrenor era Ioan Andone. Mi-a spus din prima zi că se va baza pe mine, iar eu jucam cu o liniște extraordinară. Îmi ieșea aproape tot. Așa am ajuns și la echipa națională de tineret și ulterior în vizorul echipelor mari din București. Un antrenor te poate ridica sau te poate doborî prin modul în care se comportă cu tine. Indiferent dacă ai 20, 30 sau 40 de ani, un antrenor poate scoate totul de la tine, dacă știe pe ce butoane să apese.

„Budescu a greșit când s-a luat de Dică

Ieșirea lui Budescu cum o comentezi? Acel atac la Dică după ce a fost schimbat la pauza meciului cu CS U Craiova…

– Să știi că am făcut și eu greșeli de genul acesta, chiar și atunci când eram la Steaua. El este însă un jucător care a fost determinant pentru parcursul din acest sezon. Este cam singurul care face diferența de fiecare dată când se află în teren, i-a ajutat enorm. Cred că l-a luat valul, poate era și tensiunea meciului și voia să joace și în repriza a doua. Cred că îi este foarte greu să accepte momentele când este pe banca de rezerve.

Cum se gestionează relația cu Gigi Becali? Ai fost și tu în Ghencea…

– Cât am stat acolo a condus doar Pițurcă și nu intervenea nimeni peste el. După ce am plecat amândoi, lucrurile au luat o altă întorsătură. Eu nu am prins perioade când să fie atât de vocal, să intre în vestiar sau să facă echipa. Sub nicio formă. Acum, investind atât de mulți bani, poate are și alte așteptări.

„Lăcătuș fuma de rupea și asta nu l-a influențat cu nimic în carieră”

A spus și că randamentul multor jucători ar avea mult de suferit din cauza fumatului. Crezi că poate conta un asemenea lucru?

– Uite, eu când eram la copii și juniori, Anghel Iordănescu mă mai lua la echipa mare. Lăcătuș fuma non stop, era ca un furnal. Mă uitam la el ca la un Dumnezeu, cum se îmbrăca, cum își lua jambierele sau ghetele și îmi voi aduce aminte toată viața cât fuma. Acum nu cred că se poate spune că țigările au avut vreo influență la Lăcă, el a fost un fotbalist uriaș.

„Steaua acceptă fotbalul, iar CFR-ul nu prea, chiar dacă au jucători care s-ar plia și pe un alt stil de joc. Îmi aduc aminte când eram la Timișoara și mi se părea imposibil să joc împotriva Urziceniului. Nu ieșeau deloc la joc și erau extrem de greu de deschis. Nu au foarte multe ocazii, dar și când te prind, de obicei te taxează”

„Budescu este cam singurul care face diferența de fiecare dată când se află în teren”

„Alibec este într-o pasă proastă, se enervează aproape la fiecare fază, dar nu mai înțelege nici el nimic, pentru că o etapă este titular și apoi nu mai joacă. El are niște calități foarte bune, dar situația lui trebuie gestionată cu foarte multă atenție, pentru că ar putea da foarte mult echipei”

307 meciuri a jucat Marian Aliuță în cariera sa (92 în Liga 1), în care a marcat 26 de goluri

5 meciuri a jucat Marian Aliuță pentru echipa națională a României, fără a marca vreun gol

2 trofee are Marian Aliuță în palmares: „dublă” în Cupa Ucrainei cu Șahtar Donețk în anii 2011 și 2002