Sport

Fotbal de pe altă planetă în Arabia Saudită! Imagini uluitoare cu stadioanele SF de la Campionatul Mondial din 2034

2034 e anul când 48 de naționale se vor duela în Arabia Saudită pentru a câștiga trofeul mondial. Machetele stadioanelor arată ca în filmele cu mașini zburătoare și cu marțieni coborâți pe Terra.
24.12.2024 | 18:13
Fotbal de pe alta planeta in Arabia Saudita Imagini uluitoare cu stadioanele SF de la Campionatul Mondial din 2034
Pentru Mondialul din 2034, Arabia Saudită propune stadioane de domeniul fantasticului. foto: goal.com
ADVERTISEMENT

Anunțul oficial al țării-gazdă a Campionatului Mondial din 2034 a fost făcut pe 11 decembrie și nu au existat surprize: Arabia Saudită a fost singura Federație care a depus dosarul și a primit organizarea turneului. Saudiții au prezentat deja cele 15 stadioane care vor găzdui meciurile. Arenele arată ca un decor pentru filmele SF.

Qatar 2022 a fost o decizie curajoasă, dar s-a dovedit o ediție reușită

Au fost mulți cei care inițial au protestat, care au vrut chiar să boicoteze Mondialul asiatic din 2022, găzduit de o țară mult contestată. Dar FIFA a învins! Campionatul Mondial 2022 s-a desfășurat pe stadioane ultra-moderne, desprinse parcă din filmele science fiction.

ADVERTISEMENT

Qatarezii au rezolvat inclusiv problema căldurii insuportabile de la nivelul gazonului, prin introducerea… aerului condiționat! Pe ditamai stadioanele! Este adevărat că un sprijin important au primit din partea FIFA, care a reușit ceva extrem de complicat: să organizeze în premieră turneul final iarna. Argentina a devenit campioana lumii, iar „Zeul” Messi a încheiat en fanfare Qatar 2022.

Gianni Infantino: „2030 și 2034 vor fi sărbători ale unității și ale fotbalului”

În 2030, 6 țări de pe 3 continente diferite vor organiza ediția centenară a Campionatului Mondial, care va debuta în America de Sud, la Montevideo, în Uruguay și va continua în Paraguay și Argentina, apoi se va muta în Europa, în Portugalia și Spania, și în Africa de Nord, în Maroc. S-a stabilit și gazda finalei: stadionul „Santiago Bernabeu” din Madrid.

ADVERTISEMENT

În 2034 ne vom întoarce în zona arabă. Mai exact în Arabia Saudită, unde nu mai puțin de 48 de reprezentative vor participa la turneul final mondial. Consiliul FIFA a convenit ca ediția din 2034 să fie găzduită de Confederația Asiatică sau cea din Oceania, iar singura ofertă depusă a venit de la Federația din Arabia Saudită. FIFA își continuă planul fără să țină cont de protestele anumitor Asociații, care acuză Arabia Saudită de încălcarea drepturilor femeilor, spre exemplu.

Și saudiții au totul pus la punct până în cele mai mici detalii. Altfel nu ar fi investit „fără număr” în achiziționarea unor vedete mondiale, precum Cristiano Ronaldo, Neymar, Benzema, Gerrard… Iar vara viitoare sunt vizați Salah, Vinicius sau De Bruyne. Să nu vă mirați dacă măcar unul dintre ei va semna pentru Roshn League.

ADVERTISEMENT

„Suntem pregătiţi să facem faţă tuturor provocărilor, protestelor, posibilităţilor” – Yasser Al-Misehal, preşedintele Federaţiei Saudite de Fotbal

Stadioane SF pentru Campionatul Mondial din 2034 găzduit de Arabia Saudită: „Cât curge petrol prin conductă, totul e posibil”

Așa cum saudiții ne-au surprins pe toți prin transferurile amintite mai sus, așa au un plan și în ceea ce privește construirea unor stadioane care, în poze, par făcute pe computer și imposibil de transformat în realitate. Nu însă și în acea zonă a lumii. Pentru că este o vorbă: „Cât curge petrol prin conductă, totul e posibil”. Și, Slavă Domnului, curge fără încetare!

FANATIK vă prezintă în continuare stadioanele de vis pe care se vor juca meciurile Mondialului din 2034, dintre care 11 vor fi construite special pentru Mondialul 2034. FIFA a impus recent ca țara organizatoare să aibă cel puțin 4 din 7 stadioane cu minim 40.000 de locuri. Meciul inaugural și finala se vor disputa pe „King Salman Stadium”, cu o capacitate de 92.000 de locuri.

ADVERTISEMENT

Stadioanele Cupei Mondiale 2034 arată parcă dintr-o altă galaxie. Produse în lumea virtuală și aduse în lumea reală. Cele 15 arene vor avea sediul în și în jurul a 5 orașe – Riyadh, Jeddah, Al Khobar și Abha, precum și The Line, oraș aflat… în construcție special pentru Mondial!

Cele mai mari două arene actuale ale țării vor fi renovate, în timp ce altele două, existente, vor fi extinse temporar în timpul turneului. Va exista un stadion chiar și la 350 de metri înălțime, cu acoperiș, dar si cu gazonul retractabil și care va avea cel mai mare ecran din lume!! Saudiții vor face până și un lac ecologic, special pentru eveniment!

„Planurile noastre combină bogata noastră moştenire fotbalistică cu pasiunea noastră profundă pentru joc şi vor asigura succesul Arabiei Saudite ca prima națiune care găzduieşte un turneu cu 48 de echipe într-o singură țară. Cele cinci oraşe gazdă vor avea 15 stadioane ultramoderne, din care 11 noi” – Abdulaziz bin Turki bin Faisal Al Saud, ministrul saudit la Sportului

1. Noul stadion Murabba, asemenea unei coji de salcâm!

Inspirat de coaja unui salcâm, noul stadion Murabba va fi înconjurat de numeroase forme asemănătoare stâncilor, separate de canioane. Designul reproduce planurile suprapuse în straturi și textura plană decojită a scoarței salcâmului nativ. Va avea 45.000 de locuri și va face parte din dezvoltarea centrului Murabba, care este creat în nord-vestul Riadului. Dezvoltarea va include, de asemenea, un zgârie-nori în formă de cub, înalt de 400 de metri, numit Mukaab.

01 murabba 103197
Noul stadion Murabba

2. Stadionul International King Salman, inspirat de munții locali

Va fi locul finalei Cupei Mondiale. Când va fi gata, stadionul Internațional King Salman va fi cel mai mare din Arabia Saudită. Proiectat de studioul de arhitectură Populous, care creează multe alte locații pentru turneu, stadionul din Riad va avea o capacitate de 92.000 de locuri. Designul său a fost inspirat de munții locali. Stadionul se va amesteca prin topografia înconjurătoare, terenul și habitatul natural reprezentând chiar acoperișul. Pe lângă atractivitatea sa estetică, stadionul va oferi răcoare și ventilație eficiente, adaptate climei din deșert.

stadioane arabia saudita
Stadionul International King Salman

3. Stadionul Roshn seamănă cu numeroase cioburi din cristal!

Conceput să semene cu numeroase cioburi de cristal care se ridică în aer, stadionul Roshn va fi construit la sud de Riad, ca parte a unui cartier rezidențial mai larg. Va fi amplasat într-o piață centrală, înconjurat de structura „cristalină” a părților superioare, care vor străluci pe durata nopților toride din Arabia Saudită.

stadioane arabia saudita
Stadionul Roshn

4. Stadionul King Fahd Sports City, sprijinit pe 24 de catarge!

Inaugurat inițial în 1987, stadionul King Fahd Sports City este acoperit cu o țesătură distinctivă, sprijinită pe 24 de catarge care au fiecare 58 de metri înălțime. Se află în estul Riadului, este în prezent în plină renovare, iar capacitatea sa va crește de la 58.000 la 70.000 de locuri. Operațiunea este așteptată să fie finalizată înainte de Cupa Asiei din 2027.

stadioane arabia saudita
Stadionul King Fahd Sports City

5. Stadionul Prințul Mohammed bin Salman Al Saud, „cățărat” pe o stâncă

Numit după Mohammed bin Salman Al Saud, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, stadionul este planificat ca parte a districtului de divertisment Qiddiya, aflat la 30 de kilometri de Riad. Amplasat pe o stâncă, va avea tribune pe 3 laturi, cu un perete pe care va fi amplasat un LED uriaș, retractabil, care ocupă a patra latură. Va include și un Muzeu Olimpic. A fost conceput pentru a optimiza experiența unică a spectatorului de a i se oferi o vizibilitate spectaculoasă spre stâncile Tuwaiq.

05 mohamen bin salman stadium
Stadionul Prințul Mohammed bin Salman Al Saud

6. Stadionul Prințul Faisal bin Fahd Sports City are acoperișul din panouri solare

În prezent în construcție în estul Riadului, stadionul Prințul Faisal bin Fahd Sports City va fi inspirat de arhitectura tradițională din regiunea centrală a țării. Designul stadionului se inspiră din principiile modernismului contextualizat cultural ale arhitecturii Salmani. Va fi construit folosind materiale produse local și va utiliza sisteme eficiente energetic, inclusiv panouri solare extinse pe acoperiș

06 Prince-Faisal-bin-Fahd-Sports-City-Stadium
Stadionul Prințul Faisal bin Fahd Sports City

7. Stadionul South Riyadh se „înalță” cu aripioare verticale și acoperiș transparent

O altă arenă inspirată de „principiile arhitecturii Salmani”, stadionul South Riyadh va fi situat în sudul capitalei, după cum sugerează și numele. Va fi învelit în numeroase aripioare verticale de culoare maro-roșcat și va avea acoperișul  transparent. Fațada îmbină modernitatea cu limbajul arhitectural bogat și paleta de materiale a zonei.

07 south riad stadium
Stadionul South Riyadh

8. Stadionul Universității King Saud va fi extins

Unul dintre cele două stadioane existente care vor fi extinse pentru Cupa Mondială, stadionul Universității King Saud va avea o capacitate de 46.000 de locuri în timpul turneului, după care va fi redusă până la 33.000 de locuri.

08 king saud university
Stadionul Universității King Saud

9. Stadionul Neom, unic în lume

Descris drept „un stadion unic in lume”, Stadionul Neom va fi încorporat în mega-orașul The Line, care se construiește în nord-vestul țării. Pe un teren situat la peste 350 de metri deasupra solului, priveliștea este uimitoare, ca și acoperișul creat. Așa ceva nu există în altă parte a lumii. Va fi atracția turneului final. Este desprins, parcă, din filmele științifico-fantastice. Saudiții au hotărât să iasă în evidență nu numai cu arene sportive, dar construiesc și orașe dedicate evenimentului!

09 neom stadion futurist
Stadionul Neom

10. Stadionul King Abdullah Sports City, „un complex elegant, respectuos și versatil”

Inaugurat în 2014, Stadionul King Abdullah Sports City din Jedahh, cu o capacitate de 62.000 de locuri, va fi renovat înaintea Cupei Mondiale. „Este un complex elegant, respectuos și versatil care combină arhitectura islamică tradițională cu designul inovator pentru a forma o arenă extrem de funcțională, durabilă și flexibilă”, l-a descris arhitectul său, Arup.

10 king abdullah sport city
Stadionul King Abdullah Sports City

11. Stadionul Qiddiya Coast,  ca un… val mexican!

Unul dintre cele mai colorate stadioane construite pentru Cupa Mondială, Qiddiya Coast este situat la 45 de kilometri la nord de Jeddah. Va fi înconjurat de numeroase aripioare care au fost concepute pentru a evoca ideea unui val mexican. Este văzut ca o reprezentare fizică a relației vibrante dintre oameni și apă, energie și materie, designul său evocând și efectul de ondulare al unui val mexican. Paleta de culori este bogată și vesela.

11 qiddiya-coast-99741700(1)
Stadionul Qiddiya Coast

12. Stadionul Jedahh Central, cumul de structuri istorice

Construit în prezent ca una dintre clădirile-ancoră ale proiectului giga Jeddah Central, stadionul cu 45.000 de locuri a fost proiectat de firma germană GMP Architecten. Va fi înconjurat de clădiri care îl fac să pară un cumul de structuri istorice. Rezultat al arhitecturii tradiționale a cartierului istoric Al Balad din Jeddah, îmbrățișează în același timp progresele tehnologice și designul inovator. Are 3 niveluri, cu o sală exterioară care face legătura spre patru „sate” din jur.  Este acoperit de o cupolă semi-translucidă, retractabilă și are un ecran LED de 360 ​​de grade.

Dezvoltarea zonei va include 17.000 de case, precum și un centru de artă. Va fi construit și un acvariu uriaș, care ne-ar putea determina să inventăm un nou cuvânt: oceanar.

12 Jedahh Central
Stadionul Jedahh Central

13. Stadionul King Abdullah Economic City va avea o formă de… tobă

Situat la 80 de kilometri de Jeddah, stadionul Economic City King Abdullah va face parte dintr-un nou oraș planificat să fie ridicat pe coasta Mării Roșii. O altă zonă pe care saudiții o construiesc special pentru evenimentul din 2034, dar care, evident, va rămâne acolo mulți ani după Mondial. Stadionul în formă de… tobă va avea o capacitate de 45.000 de locuri.

13 King Abdullah Economic City EVomY
Stadionul King Abdullah Economic City

14. Stadionul Aramco, ca un vârtej din Golful Persic

Cu un concept realizat de studioul britanic Foster + Partners și proiectat de Populous, stadionul Aramco este în prezent în construcție în orașul Al Khobar, de pe coasta de est a țării. Inspirat de vârtejurile care există în largul coastei Arabiei Saudite, stadionul cu 47.000 de locuri va fi acoperit într-o serie de forme asemănătoare pânzei. Este programat să fie gata în 2026 și să fie folosit pentru Cupa Asiei din 2027. Arhitectura stadionului reprezintă natura dinamică a mării și influența profundă a acesteia asupra comunității locale. Designul său în formă de vârtej imită pânze suprapuse și se bazează pe motive grațioase, naturale ale valurilor, pentru a se îmbina perfect cu peisajul de coastă.

14 aramco
Stadionul Aramco

15. Stadionul Universității King Khalid va fi mărit de 4 ori

Situat în sud-vestul orașului Abha, stadionul Universității King Khalid este al doilea stadion existent care va fi renovat și extins în vederea turneului final. Inaugurat în 1987, are în prezent o capacitate de 12.000 de locuri, care va fi mărită de 4 ori, la 48.000 de locuri.

15 king khalid abha
Stadionul Universității King Khalid

Corijentă la drepturile omului, Arabia Saudită își consolidează imaginea sportivă

FIFA a anunțat Regatul Orientului Mijlociu ca gazdă a turneului din 2034 pe 11 decembrie, iar imediat au apărut contestații vehemente a nu mai puțin de 10 organizații care luptă pentru drepturile omului. FIFA a răspuns cu declarația din motivarea inițială a alegerii, cum că Arabia Saudită „s-a angajat să respecte toate drepturile omului și se va strădui să promoveze protecția acestor drepturi”.

În tot acest timp, Arabia Saudită a găzduit lupta pentru titlul mondial de box la categoria grea. Apoi, 6 dintre cei mai buni jucători de tenis masculin au participat la evenimentul Six Kings în afara sistemului normal de clasare, dar cu un premiu de 6 milioane de dolari pentru câștigător. Fiecare a câștigat minim 1,5 milioane de dolari doar pentru participare. Cifra este aproape dublă față de orice turneu de Grand Slam.

Arabia Saudită organizează, de asemenea, un Grand Prix de Formula 1, în timp ce evenimentele majore de box au devenit o obișnuință, iar turul separat LIV Golf continuă să plătească premii majore.

Așa încât, în ciuda opoziției, Salman bin Abdulaziz al Saud, regele Arabiei Saudite, și prințul moștenitor Mohammed bin Salman Al Saud, liderul de facto al regatului, nu se lasă descurajați în planul de a aduce sportul mondial, cu tot ceea ce are el mai bun, în regatul lor.

  • 9 octombrie este data la care Adunarea Generală ONU a respins cererea Arabiei Saudite de a obține un loc în Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU pentru următorii 3 ani
  • 13 milioane de muncitori străini (aproximativ 40% din populație!) lucrează în Arabia Saudită, fiind majoritari pe șantierele stadioanelor care se pregătesc pentru CM 2034
ADVERTISEMENT