”Tricolori” dolofani din istoria naţionalei României. Ultimul pe listă: Cosmin Moţi

În istoria naţionalei României şi-au făcut loc de-a lungul timpului şi fotbalişti ceva mai dolofani, mai rotunjori, dar cu valoarea sportivă indiscutabilă. La urma urmei nu aspectul fizic a fost atributul esenţial al unor staruri mondiale precum Diego Maradona sau Ronaldo, jucători care se ştie că au avut permanent probleme cu cântarul, dar care chiar şi atunci când erau mai pufoşi etalau aceleaşi calităţi incredible care i-au făcut să fie unici.

Ultimul intrat pe lista tricolorilor ceva mai rotunjori pare a fi, judecând după imaginile surprinse la Ploieşti, la meciul României cu Lituania, din Liga Naţiunilor, câştigat cu 3-0 de elevii lui Cosmin Contra, este fundaşul central al lui Ludogoreţ Razgrad, fostul dinamovist Cosmin Moţi, care a arătat că a pus ceva kilograme în plus faţă de fizicul său obişnuit.

Denis Alibec şi Costică Budescu, predecesorii lui Cosmin Moţi pe lista fotbaliştilor dolofani din istoria naţionalei României

Înainte de Cosmin Moţi tricolorul ceva mai rubicond fusese capriciosul atacant Denis Alibec, jucător certat serios cu regulile profesionismului, din cauza vieţii dezordonate pe care o duce, deşi talentul cu care a fost înzestrat ar fi trebuit ca la această oră să îl fi transformat într-un jucător care evoluează la un club de top din Europa. Alibec a pierdut în mai multe rânduri bătălia cu kilogramele, dacă vreodată l-a interesat aşa ceva.

Şi omul care l-a făcut mare pe Alibec atâta timp cât ambii au jucat sub comanda lui Marius Şumudică la Astra, Costică Budescu, nu este tocmai exemplul de fotomodel. Poreclit şi Sărmăluţă pentru pasiunea sa culinară dar şi pentru aspectul mai rotund, Budescu a compensat fizicul prin execuţiile sale de magician. Golurile marcate de Budescu la Astra şi la FCSB sunt adevărate opere de artă, demonstrând, dacă mai era nevoie, că harul şi cu aspectul fizic nu sunt niciodată strâns legate.

Bonyhadi, golgeterul României, atacantul cu covrigul la şort

Înaintea lor, ultimul rubicond din echipa naţională a fost Raul Rusescu, jucător care a revenit la FCSB după anii petrecuţi în Turcia. Nici Rusescu nu a căutat niciodată să fie tras ca prin inel, însă a fost înzestrat cu simţul porţii şi a ştiut să se plaseze de multe ori la locul potrivit, marcând o sumedenie de goluri. Problemele apăreau doar în momentul în care Rusescu era angajat cu o pasă în adâncime, viteza nefiind unul dintre atuurile sale.

Pentru a face un recensământ cât mai exact al fotbaliştilor mai pufoşi care au îmbrăcat tricoul echipei naţionale ar trebui început însă cam imediat după al doilea război mondial, atunci când marea echipă a Aradului, ITA, devenită mai târziu UTA, avea un atacant impozant de origine maghiară, Ludovic Bonyhadi. Acesta a marcat în 1948 49 de goluri în campionat, un record intern neegalat de atunci. Nici măcar Dudu Georgescu, atunci când a câştigat Gheata de Aur, nu a putut urca mai mult de 47 de goluri.

Farmati, fundaşul din defensiva ITA Arad

Bonyhadi nu a jucat decât de trei ori în echipa naţională, deşi ar fi meritat cu prisosinţă să o facă de mai multe ori. Avea un şut ca din tun şi marca din orice poziţie, în pofida faptului că era foarte masiv. Legenda spune că intra pe teren având la şort prin un covrig, pentru că tot timpul îi era foame şi muşca din el char dacă se afla în acel moment în joc. A murit la 76 de ani, în Florida.

Colegul său de echipă din defensivă, Zoltan Farmati, a fost mai norocos, jucând 26 de meciuri la echipa naţională. A participat cu naţionala la JO din 1952, când România pierdea în turneul olimpic în faţa Ungariei. Scunde de înălţime pentru un apărător, doar 1,74, Farmati a ajuns la un moment dat să cântărescă 78 de kilograme, el care multă vreme arăta o formă fizică de invidiat. Dar şi mai plinuţ a continuat să îşi facă treaba foarte bine, având un plasament perfect şi un simţ al anticipaţiei de invidiat. A murit în 2006, la vârsta de 86 de ani.

Digisport.ro

FOTO Ilie Năstase a apărut de mână cu ”cea mai frumoasă femeie din lume”: ”I-a luat trei ani”

Dulapul Marcel Coraş, colegul lui Hagi la Sportul Studenţesc

Tot de la Arad, dar mult mai târziu, în anii 80 ai secolului trecut, a venit poate cel mai dolofan jucător român din istoria echipei naţionale. Marcel Coraş era atacant şi era poreclit pur şi simplu Dulapul, pentru că era extrem de masiv. Evident, la o asemenea greutate, era imposibil ca pe Coraş să îl poţi juca în viteză, dar arădeanul a suplinit acest aspect fizic printr-un control al balonului absolut fantastic, era extrem de greu să îi poţi lua mingea, chiar şi atunci când era cu spatele la poartă.

În plus, avea execuţii de o precizie milimetrică, atunci când şuta la poartă sau dădea un assist coechieperilor. Mircea Lucescu l-a apreciat mult, Coraş a jucat ani buni la Sportul Studenţesc, unde făcea un cuplu ciudat dar de mare valoare cu Gică Hagi şi a fost prezent la turneul final al Euro 1984, în Franţa. Nu doar a fost prezent, dar a şi marcat golul României în eşecul cu 2-1 din faţa Germaniei.

Hocheistul Dănuţ Lupu, favoritul lui Mircea Lucescu

Peste un deceniu un alt fotbalist cu o tehnică de bijutier încânta în tricoul lui Dinamo şi al echipei naţionale. Dănuţ Lupu a fost toată viaţa lui un jucător corpolent şi nu a căutat să facă prea multe pentru a remedia acest deficit. Asta pentru că era un adevărat virtuoz al balonului şi avea un stil de dribling absolut unic.

Driblingul său era cu totul aparte, întrucât făcuse şi hochei pe gheaţă o perioadă şi îşi construise modul de a depăşi adversarii pe baza unei mişcări care aducea mult cu stilul aplecat al hocheistului când trece pe lângă adversar. Din păcate, greşelile mari comise la primul său transfer în străinătate, în Grecia, când a fost cumpărat de Panathinaikos, l-au dat mult înapoi şi nici măcar faptul că Lucescu l-a luat după el în Italia, la Brescia, nu i-a mai putut salva cariera.