Sport

Fotbaliștii Farului se gândesc doar la victorie înainte de partida cu Unirea Slobozia: „Este un meci capital”

Cristi Ganea și Ionuț Vînă au prefațat partida pe care Farul o va disputa luni contra Unirii Slobozia în play-out-ul din Superligă.
06.04.2025 | 21:05
Fotbalistii Farului se gandesc doar la victorie inainte de partida cu Unirea Slobozia Este un meci capital
Cristi Ganea și Ionuț Vînă au vorbit despre duelul dintre Farul și Unirea Slobozia. FOTO: colaj Fanatik / Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Farul nu a obținut nicio victorie în ultimele cinci partide disputate în Superligă. Elevii lui Gheorghe Hagi au încheiat sezonul regulat cu două eșecuri, 1-3 cu Rapid și 0-1 cu Universitatea Craiova, și un egal, 1-1 cu U Cluj, iar în startul play-out-ului au remizat cu Poli Iași, 0-0, și au fost învinși la Botoșani cu 4-3.

Ce a declarat Cristi Ganea înainte de Farul – Unirea Slobozia

În a treia rundă a play-out-ului, constănțenii vor juca pe teren propriu luni, de la ora 17:30, împotriva ultimei clasate, Unirea Slobozia, partidă la care fanii vor avea intrarea liberă. Integralist în ambele meciuri disputate până acum în play-out de formația de la malul mării, fundașul Cristi Ganea a clarificat faptul că singura variantă luată în calcul de fotbaliștii Farului este victoria, rezultat esențial pentru ca trupa lui Gheorghe Hagi să iasă din zona barajului.

ADVERTISEMENT

„Nu avem altă idee în cap decât victoria, avem mare nevoie de ea. Știm că ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă bună, însă trebuie să ne folosim de tot lotul, de jucătorii care sunt 100% și să luăm cele trei puncte. Mai sunt șapte finale, situația în care suntem nu este una chiar favorabilă.

Prefer să câștig 1-0 și să joc prost, pentru că asta este situația. Nu contează efectiv jocul, jucăm prost, se poate întâmpla, dar trebuie să ne gândim doar la victorie. Mâine trebuie să dăm totul, toți, și cei de pe bancă și suporterii, trebuie să fim împreună” a afirmat fundașul pentru site-ul oficial al Farului.

ADVERTISEMENT

Ionuț Vînă: „Este un meci capital pentru noi”

Despre duelul cu Unirea Slobozia a vorbit și mijlocașul Ionuț Vînă. „Este un meci capital pentru noi, ne gândim numai la victorie. Trebuie să luăm cele trei puncte ca să ne apropiem de echipele din fața noastră și să ieșim din zona de baraj. Nu ne pică bine deloc unde suntem, toți suntem conștienți de asta.

Trebuie să atacăm cât mai bine, când avem situații în fața porții să le și fructificăm, pentru că în multe meciuri am ratat foarte mult. În apărare trebuie să fim cât mai siguri, cât mai exacți” a declarat fotbalistul de 30 de ani.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă nu a învins pe nimeni de o lună și jumătate în campionat, Farul a obținut un succes important în Cupa României Betano, 3-0 pe teren propriu contra Unirii Alba Iulia în faza sferturilor. În semifinale, constănțenii vor juca în deplasare contra lui CFR Cluj.

ADVERTISEMENT