Fotbal intern

Fotbaliștii revitalizați de Gică Hagi la Viitorul! Cosmin Matei se alătură lui George Țucudean sau Gabi Iancu după euro – golul cu CFR Cluj

08.10.2019 | 17:38
Fotbalistii revitalizati de Gica Hagi la Viitorul Cosmin Matei se alatura lui George Tucudean sau Gabi Iancu dupa euro  golul cu CFR Cluj
ADVERTISEMENT

Gică Hagi a început proiectul Viitorul în 2009, iar în ultimii ani echipele din România și-au completat loturile cu fotbaliștii crescuți la Constanța. Totuși, Hagi nu doar a dat nume noi în prima divizie, ci a și reușit să revitalizeze carierele unor fotbaliști aflați pe o pandă descendentă. De la Denis Alibec sau George Țucudean, pâna la, de ce nu, Ianis Hagi și Cosmin Matei, ultimul intrat pe listă, mulți dintre jucătorii cu care Hagi a lucrat au revenit în vârf de formă după o perioadă petrecută în baza de la Ovidiu.

Mașinăria de atacanți

Denis Alibec a plecat de mic în Italia, unde Inter Milano l-a remarcat la meciurile jucate în tricourile celor de la Farul, și l-a achiziționat în vara lui 2009. Pentru tânărul atacant acomodarea în fotbalul din Peninsulă s-a dovedit a fi dificilă, iar după meciuri jucate la echipa Primavera a celor de la Inter și un sezon petrecut sub formă de împrumut la Mechelen, Alibec a revenit în România la Viitorul, echipă pentru care a jucat timp de un sezon, de asemenea, sub formă de împrumut. În cele 23 de meciuri jucate în campionat, Denis Alibec reușea cinci goluri și cinci pase decisive. Prestațiile bune în tricoul Viitorului au stârnit interesul echipelor din Serie A, dar Inter nu a vrut să-l cedeze definitiv, și în stagiunea 2013 – 2014, Alibec a jucat în primul eșalon al fotbalului din Italia la Bologna.

ADVERTISEMENT
  • Denis Alibec la Viitorul: 23 de meciuri, 5 goluri, 5 pase decisive

George Țucudean este un alt fotbalist care a reintrat în formă maximă după colaborarea cu Gică Hagi. Atacantul crescut de UTA Arad a avut evoluții bune în tricoul celor de la Dinamo, ce i-au adus transferul la Standard Liege. În Belgia lucrurile nu au stat cum și-ar fi dorit Țucudean, dar a urmat un sezon petrecut sub formă de împrumut la echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare, care l-au trimis, din nou, către Vestul fotbalistic. De data asta a fost Liga a doua din Anglia, la Charlton, campionat în care atacantul nu a reușit să se impună. După sezoane la ASA Târgu Mureș și Pandurii Târgu Jiu, George Țucudean a ajuns în februarie 2017 la Viitorul. Doar 29 de meciuri, în care a marcat de 16 ori și a oferit trei pase decisive, au fost suficiente pentru ca Țucudean să ajungă om de bază în echipa națională și să prindă transferul la CFR Cluj.

  • George Țucudean la Viitorul: 29 de meciuri, 16 goluri, 3 pase decisive
George Țucudean a traversat una dintre cele mai bune perioade din carieră la Viitorul. Sursă Foto: Sportpictures
George Țucudean a traversat una dintre cele mai bune perioade din carieră la Viitorul. Sursă Foto: Sportpictures

Gabi Iancu este cel mai recent atacant revitalizat de Gică Hagi. Iancu este un produs al Academiei de la malul mării, iar după transferul la FCSB din 2013, cariera jucătorului a intrat pe o pantă descendentă. Cu perioade nereușite la Karabukspor, Termalica, Voluntari sau Dunărea Călărași, Iancu a revenit la Viitorul în 2019 și prestațiile sale l-au propulsat în vârful clasamentului celor mai buni marcatori din Casa Pariurilor Liga 1, cu șapte goluri în primele 12 runde.

ADVERTISEMENT
  • Gabi Iancu în acest sezon la Viitorul: 12 meciuri, 9 goluri, 1 assist

Ianis Hagi, show la Euro după dezamăgirea numită Fiorentina

Ianis, fiind fiul lui Gică Hagi, a intrat încă de mic pe terenul de fotbal. Ianis a bifat primele minute în Casa Pariurilor Liga 1 în 2014, la 15 ani, iar după meciuri cu prestații apreciabile a fost transferat de Fiorentina în vara lui 2016. În Italia Ianis a jucat, în majoritatea timpului, la echipa de tineret a clubului iar Gică Hagi a hotărât să-l readucă, în schimbul a două milioane de euro, la Viitorul. În iarna lui 2018 s-a consemnat revenirea lui Ianis în România, iar jocurile bune l-au adus în vederile selecționerului primei reprezentative. Hagi Jr. a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai României atât în preliminariile Euro 2019 U21, cât și la turneul final. În cele patru meciuri din Italia și San Marino, Ianis a marcat de două ori și a dat o pasă decisivă, prestații ce i-au adus transferul la campioana Belgiei, Genk.

  • Ianis Hagi la Viitorul: 92 de meciuri, 24 de goluri, 12 pase decisive
Ianis Hagi s-a transferat la Genk după EURO U21. Sursă Foto: Sportpictures
Ianis Hagi s-a transferat la Genk după EURO U21. Sursă Foto: Sportpictures

Ultimul intrat pe lista fotbaliștilor care revin la forma ce i-a consacrat este Cosmin Matei. Mijlocașul ofensiv a revenit în această vară în Casa Pariurilor Liga 1, după experiențe mai puțin reușite la Atromitos Atena, Genclerbirligi sau NK Istra. Crescut de Farul, Matei a fost adus la Viitorul la insistențele lui Hagi, care a crezut în potențialul său. Jucătorul a bifat deja patru meciuri în tricoul constănțenilor, în primele două reușind câte o pasă decisivă. Matei a reușit să impresioneze și în ultima etapă, când a marcat un Euro – Gol în meciul cu CFR Cluj, învingându-l pe Arlauskis cu un șut în vinclu de la peste 25 de metri.

ADVERTISEMENT
  • 28 de ani are Cosmin Matei, cotat la 100.000 de euro