Cum stau lucrurile în viața fotbalistului care a fost luat în vizor de către suporteri. Îi sugerează să se retragă pentru că i-a trecut vremea, dar soția sa are cu totul altă părere. Nu s-a mai putut abține și a făcut o postare neașteptată.
Mijlocașul francez care s-a alăturat recent celor de la AS Monaco traversează o perioadă neagră în carieră. Paul Pogba (33 ani) a revenit în fotbal și a primit premiul „Revenirea Anului”, în urma suspendării de doi ani din cauza dopajului cu testosteron. Din păcate, sportivul a ajuns din nou în afara terenului.
S-a accidentat, fiind nevoit să încheie prematur sezonul. Suporterii echipei pentru care evoluează nu au reacționat tocmai bine și au început să lase comentarii în social media. Majoritatea îi cer să se retragă din activitatea competițională. Fanii francezi sunt de părere că nu se mai poate întoarce niciodată nivelul fizic care l-a consacrat.
Acest lucru este scos în evidență și de cota de piață. În urmă cu 7 ani era evaluat la 100 de milioane de euro, dar în ultimii ani a scăzut considerabil. Era văzut drept unul dintre cei mai buni mijlocași din lume, în prezent cota sa de piață fiind de 2,5 milioane de euro, conform ultimei actualizări de pe Transfermarkt, din data de 1 iunie 2026.
Prin urmare, nu este deloc de mirare că este pus la zid. Soția sa, Zulay Pogba, nu împărtășește aceleași sentimente cu admiratorii lui AS Monaco. Partenera fotbalistului a reacționat printr-un mesaj foarte dur postat în mediul online. Tânăra a dat de înțeles că francezul s-a întors pe teren din pasiune, nicidecum pentru partea financiară.
„Tuturor celor care spun că Paul ar trebui să se retragă sau că s-a întors la fotbal pentru bani, permiteți-mi să clarific acest lucru: numai Dumnezeu știe când se va retrage. Iar celor care spun că s-a întors pentru bani, credeți-mă, ne descurcăm foarte bine cu banii, slavă Domnului”, a spus vedeta, relatează AS.
Paul Pogba a suferit mai multe accidentări de-a lungul carierei, istoricul său nefiind unul prea lin. A stat departe de pasiunea sa perioade lungi, după fiecare incident având nevoie de recuperări și tratamente. În timpul unei astfel de pauze a avut o discuție aprinsă cu antrenorul său, după ce a fost fotografiat alături de soția sa.
Imaginile în care apare cu Zulay, în Statele Unite ale Americii, au ajuns la Jose Mourinho. Tehnicianul nu a reacționat prea bine când a văzut că fotbalistul se plimbă când ar fi trebuit să se odihnească. Anterior, relația dintre cei doi fusese una bună, dar avea să se schimbe considerabil după acest mic ”incident”.
„La început ne înțelegeam foarte bine, ne trimiteam mesaje și lucruri de genul acesta. Este un tip foarte amuzant. E foarte distractiv. Este cu adevărat special, ca să fiu sincer. Iar după un timp cred că accidentările au dus la asta. Totul a început când m-am accidentat.
Am spus că merg la Miami să mă recuperez. Un paparazzi ne-a făcut o poză mie și lui Zulay. Mourinho i-a trimis fotografia lui Mino Raiola. Nu mi-a plăcut deloc. A spus că sunt în vacanță, când noi munceam ca nebunii. I-am spus lui Mourinho: «Serios? Sunt accidentat.
Mă antrenez de trei ori pe zi aici. Cine crezi că sunt?». A fost prima dată când am avut o problemă cu antrenorul meu”, a declarat la momentul respectiv Paul Pogba, conform unui articol din goal.com.