Sport

Fotbalistul de la AS Roma, pe lista lui Dan Șucu. Ce alte ținte mai are patronul de la Rapid și Genoa

Fotbalistul de la AS Roma ar putea reveni, în ianuarie, la echipa care l-a lansat în fotbal. Ce alți jucători se mai află pe lista lui Dan Șucu, patronul cluburilor Rapid și Genoa.
29.11.2025 | 08:15
Fotbalistul de la AS Roma pe lista lui Dan Sucu Ce alte tinte mai are patronul de la Rapid si Genoa
Dan Șucu are planuri mari în perioada de mercato din iarnă. Sursa foto: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Genoa are un sezon slab în Serie A. După 12 etape este pe locul 18. retrogradabil. Dan Șucu se teme de retrogradare, astfel că în perioada de mercato din iarnă este dispus să facă eforturi financiare și să aducă jucători de calitate pe “Luigi Ferraris”. Patronul “grifonilor” are în plan să transfere un super fotbalist, aflat în prezent la AS Roma.

Ce super jucător de la AS Roma vrea să transfere Dan Șucu

Potrivit La Repubblica, Genoa vrea să-și întărească lotul în perioada de transferuri din ianuarie pentru a-i face pe plac noului antrenor Daniele De Rossi. În primul rând, îl vizează pe Stephan El Shaarawy, o extremă care și-a început cariera chiar în tricoul rossoblu.

ADVERTISEMENT

În acest sezon, în toate competițiile, “Micul Faraon” a apărut doar în zece partide, fără să marcheze.

Daniele De Rossi vrea și un fundaș de pe “Olimpico”

Genoa vrea să profite de faptul că El Shaarawy nu intră în vederile lui Gian Piero Gasperini la AS Roma și are în plan să-l readucă pe “Luigi Ferraris”. Internaționalul italian nu este, însă, singurul fotbalist de pe “Olimpico” care se află în vizorul clubului lui Dan Șucu. “Grifonii” sunt interesați inclusive de Niccolò Pisilli, un tânăr fundaș pe care Daniele De Rossi îl cunoaște foarte bine.

ADVERTISEMENT

La fel ca El Shaarawy, jucătorul născut în 2004 nu joacă prea mult și ar putea să-și regăsească pofta de fotbal la Genoa. Cu toate acestea, nu va fi ușor să se ajungă la un acord, ținând cont de salariile mari pe care cei doi le au la AS Roma.

ADVERTISEMENT

Stephan El Shaarawy și-a început cariera la Genoa, unde a debutat în 2008. Ulterior, a bifat echipe precum Milan și Monaco. La AS Roma evoluează din 2021. În 135 de partide, a marcat 17 goluri.

Țintă și de la Sevilla

În fine, sârbul Nemanja Gudelj, în prezent la Sevilla, este o mai veche țintă pentru Genoa. Contractul său expiră în iunie 2026, iar “grifonii” încearcă să-l aducă gratis, în iarnă.

ADVERTISEMENT

În 235 de partide pentru andaluzi, a marcat nouă goluri și a reușit trei assist-uri. Postul lui de bază este cel de mijlocaș defensiv, dar poate evolua și ca fundaș central.