Cupa Mondială 2026 s-a încheiat duminică, 19 iulie, odată cu finala extrem de cenușie din punct de vedere fotbalistic dintre Spania și Argentina, încheiată cu succesul europenilor, după 120 de minute. Marile staruri ale fotbalului se află încă în vacanță, urmând ca din august să reintre în competițiile de top din Europa. Cine e fotbalistul de la Real Madrid care și-a uimit fanii cu noua sa înfățișare. A apărut schimbat total, după o operație suferită recent.
Cu ”Don” Carlo Anchelotti (67 de ani) pe bancă, Brazilia spera să facă un Mondial de excepție, mult mai bun decât cel din Qatar 2022. Din păcate pentru fanii Selecao, Vini Jr, Raphinia, Casemiro, Neymar & co. au dezamăgit din nou. Au avut o prestație bună în grupe, însă în optimi au fost răpuși de geniul lui Erling Haaland (Brazilia – Norvegia 1-2).
Vinicius Junior (26 de ani), cel mai important jucător al Braziliei, a profitat de zilele libere de după Campionatul Mondial pentru a ”lucra” la o schimbare de look. La începutul acestei săptămâni, presa din țara cafelei a publicat o serie de infomații potrivit cărora starul de la Real Madrid a suferit o procedură de armonizare a bărbiei la o clinică din Goiânia, Brazilia, efectuată de dermatologul Dr. Alessandro Alarcão.
Aceasta intervenție chirurgicală schimbă radical conturul feței. În cazul lui Vini Jr., el a dorit să adauge mai multă definiție bărbiei sale, care fusese subiect de critici în timpul Campionatului Mondial. În ultimele ore, mai multe fotografii cu Vinicius Junior au apărut după această operație, iar diferența este uluitoare, conform NYPost.
Cum era de așteptat, schimbarea fizionomiei feței jucătorului de la Real Madrid a atras numeroase reacții online. Cei mai mulți fani spun că Vinicius este o altă persoană sau că seamănă acum cu fostul internațional brazilian Ramires. ”Creierul meu nu poate să înțeleagă că acesta este Vinicius Junior”, a spus un urmăritor de pe X (fostul Twitter).
Iată și alte reacții din partea fanilor care au văzut noul look al lui Vinicius:
Vinicius Junior o duce foarte bine pe plan sportiv. Starul lui Real Madrid a încheiat Cupa Mondială 2026 ca cel mai bun marcator al Braziliei, cu patru goluri și o pasă decisivă. Din păcate pentru visele sale, selecționata pregătită de Carlo Ancelotti a fost eliminată în optimile de finală de Norvegia.