Sport

Fotbalistul de la SUA a rupt tăcerea după ce Donald Trump i-a anulat cartonașul roșu la CM 2026: „Am fost în stare de șoc!”

Folarin Balogun, cel mai controversat fotbalist de la CM 2026, a reacționat în sfârșit după ce Donald Trump a intervenit la FIFA pentru a scăpa de cartonașul roșu înainte de SUA - Belgia, din optimi.
14.07.2026 | 19:30
Fotbalistul de la SUA a rupt tacerea dupa ce Donald Trump ia anulat cartonasul rosu la CM 2026 Am fost in stare de soc
Folarin Balogun a reacționat după întreg scandalul de la CM 2026 în care a fost implicat. Foto: Hepta.
ADVERTISEMENT

Folarin Balogun (25 de ani) a creat un scandal monstru înainte de SUA – Belgia 1-4, din optimile CM 2026. Atacantul american a scăpat de suspendare înaintea partidei cu belgienii după intervenția președintelui Donald Trump. Acum, la o săptămână după ce echipa lui a părăsit competiția, fotbalistul a spus totul despre episodul controversat în care a fost protagonist.

Folarin Balogun a spus totul despre ajutorul primit de la Donald Trump la CM 2026

Folarin Balogun fusese eliminat inițial în victoria obținută de SUA cu 2-0 în fața Bosniei, și se presupunea că va rata duelul cu Belgia. Vârful 25 de ani a devenit eligibil ulterior pentru duelul contra Belgiei, în urma apelului făcut de președintele Donald Trump direct la FIFA. Chiar și așa, prestația sa a fost extrem de modestă, iar SUA a părăsit turneul după 1-4 în fața naționalei din Europa.

ADVERTISEMENT

Acum, la o săptămână după meciul decisiv, atacantul celor de la AS Monaco a vorbit despre totul episodul care a scandalizat lumea fotbalului. „Prima mea reacție a fost că sunt fericit să fiu din nou în echipă, dar când am început să reflectez, am știut că va provoca multe controverse și aproape că am putut vedea la coechipierii mei puțină emoție, pentru că este ceva atât de unic.

Dar, cu cât ne apropiam de meci, încercam să mă concentrez cât de bine puteam, dar era dificil. Era mult zgomot exterior și asta e greu de evitat”, a spus Balogun, citat de skysports.com.

ADVERTISEMENT

Folarin Balogun încă se consideră nevinovat la faza care i-a adus cartonașul roșu

Jucătorul a rememorat episodul în care l-a faultat pe Tarik Muharemovic în confruntarea câștigată de SUA cu 2-0 în fața Bosniei și este de părere, chiar și acum, că a fost eliminat pe nedrept. „Am fost în stare de șoc.

ADVERTISEMENT

Nici măcar nu a fost o placare. Am fost total în stare de șoc, cred că mi-ați putut vedea reacția, dar a trebuit pur și simplu să accept decizia și să încerc să fiu acolo pentru echipa mea”, a mai spus jucătorul, conform sursei.

ADVERTISEMENT
  • 40.000.000 de euro este cota atacantului 
  • 3 goluri în 4 meciuri a marcat Folarin Balogun la CM 2026
  • 12 goluri în 31 de selecții are în total pentru SUA
Tags: