Dragoș Albu (23 de ani) a vorbit despre situația ingrată de la Gloria Buzău. El se numără printre jucătorii care au făcut deplasarea cu avionul pentru meciul cu CFR Cluj.
La Gloria Buzău sunt mari probleme financiare, care se resimt înaintea ultimei etape din sezonul regulat. „Lanterna roșie” are meci pe terenul vicecampioanei CFR Cluj, duminică, 9 martie, de la ora 15:00.
La fel ca în urmă cu opt etape, când buzoienii au pierdut la Cluj, scor 1-2, cu Universitatea, o parte dintre jucători și-au cumpărat singuri bilet de avion pentru a face deplasarea în Ardeal. Restul, plus staff-ul, au ales să facă deplasarea cu autocarul, un drum anevoios, care poate dura până la 10 ore.
„Majoritatea băieților am hotărât să mergem cu avionul. Ni s-a dat voie. Asta e situația. Din păcate, nu cred că e ceva profesionist, dar trebuie să ne adaptăm la condiții. Nu știu care sunt problemele reale la echipă, dar știu un singur lucru: mâine am meci la ora 15:00 și trebuie să ajung acolo cât mai pregătit, să pot face față meciului.
Ne aflăm într-o situație foarte dificilă din toate punctele de vedere, suntem pe ultimul loc și nu-mi mai doresc să retrogradez încă o dată. Am retrogradat anul trecut cu Craiova și n-aș vrea să fac asta încă o dată, doi ani la rând.
Din păcate, cei care se ocupă de organizarea echipei… nu știu ce s-a întâmplat, nu știu ce discuții sunt între conducere și antrenor, nu mă interesează, nu e treaba mea… sunt discuții care cred că afectează echipa.
Îmi doresc un singur lucru, să ajung mâine să joc, să câștig meciul și să mă întorc sănătos și fericit acasă”, a declarat Dragoș Albu, la plecarea de pe aeroportul „Henri Coandă”.
Înainte de ultima etapă din sezonul regulat, Gloria Buzău este pe locul 16 în SuperLiga, cu 20 de puncte, la 12 lungimi de salvarea directă.