Nikita Stoinov (20 de ani) a debutat pe 26 martie la prima reprezentativă a Israelului, în meciul amical cu Georgia (2-2), iar 5 zile mai târziu a evoluat pentru naționala U21 în duelul cu Bosnia din preliminariile Campionatului European. Partida s-a încheiat la egalitate, 0-0, însă a fost una extrem de tensionată, din cauza relațiilor dintre cele două țări, iar jucătorii Bosniei au făcut mai multe gesturi incredibile.
Înainte de startul meciului dintre Israel U21 și Bosnia U21, care s-a disputat în Ungaria, la Budaors, unii dintre fotbaliștii oaspeților au refuzat să le strângă mâna adversarilor, iar la final, mijlocașul Albin Omic ar fi scuipat în direcția jucătorilor adverși și a celor din staff-ul tehnic al Israelului. Fundașul lui Dinamo, Nikita Stoinov, a fost integralist în duelul cu Bosnia U21.
Fiind o țară în care majoritatea populației este musulmană, Bosnia se află în relații dificile cu Israelul, în special după startul războiului din Gaza. Susținătorii Palestinei i-au felicitat pe fotbaliștii Bosniei U21 pe rețelele sociale după gestul făcut, aspect scos în evidență de presa din Israel, care a precizat că e puțin probabil ca UEFA să ia măsuri, deoarece jocul în sine s-a disputat fără incidente. Imaginile de la începutul partidei pot fi urmărite AICI.
Bosnia U21 și Israel U21 se luptă pentru poziția secundă în grupa G a preliminariilor, ambele având 7 puncte după 6 etape. Liderul autoritar al grupei este Norvegia, care a strâns 12 puncte în 5 meciuri. După acțiunea de la echipa națională, Nikita Stoinov va reveni la echipa de club, Dinamo, care va juca împotriva lui FC Argeș sâmbătă, în cadrul etapei 3 din play-off.
Dinamo l-a transferat pe Nikita Stoinov în vara anului trecut de la Maccabi Netanya, în schimbul sumei de 450.000 de euro, iar tânărul israelian s-a integrat foarte bine la gruparea antrenată de Zeljko Kopic. Acesta a devenit rapid un jucător de bază pentru „câini”, evoluând în 33 de partide până acum în acest sezon.
Cotat la 550.000 de euro în momentul în care a sosit la Dinamo, Stoinov valorează în acest moment un milion de euro, semn clar al faptului că fundașul a progresat enorm la gruparea „roș-albă”. Contractul său actual cu Dinamo expiră în vara lui 2029, așadar nu există riscul ca gruparea din capitală să îl piardă pentru o sumă redusă.