Sport

Fotbalistul român care joacă meci de meci în străinătate, dar n-a intrat în calculele naționalei. S-a confruntat cu Ajax, Maribor și Partizan Belgrad

Mihai Butean a plecat în vară de la Hermannstadt la Vojvodina Novi Sad, în campionatul Serbiei, unde este titular incontestabil
24.09.2024 | 15:05
Fotbalistul roman care joaca meci de meci in strainatate dar na intrat in calculele nationalei Sa confruntat cu Ajax Maribor si Partizan Belgrad
Mihai Butean joaca meci de meci la Vojvodina Novi Sad FOTO instragram
ADVERTISEMENT

Mihai Butean este singurul fotbalist român din campionatul Serbiei. El a refuzat în vară prelungirea contractului cu Hermannstadt, preferând o destinație ușor neobișnuită. A semnat cu Vojvodina Novi Sad, echipă care a terminat pe locul 4 în campionatul trecut.

A fost integralist în șapte meciuri din zece

Fost internațional de tineret, Butean (28 ani) este titular la echipa sârbă și a avut parte de confruntări puternice în ultima perioadă. A jucat în preliminariile Europa League contra lui Ajax (0-1 și 1-3) și în preliminariile Conference League (1-1 și 1-2 cu Maribor).

ADVERTISEMENT

El evoluează ca fundaș dreapta și ar putea fi o soluție de lot pentru Mircea Lucescu, ținând cont că nu mulți fotbaliști români sunt titulari în străinătate.

Butean s-a aflat în vederile lui Edi Iordănescu, care îl știe foarte bine de la CFR Cluj. Echipa sa este, momentan pe locul 8 în campionat, și a învins cu 3-0 în ultima etapă, în deplasare, la Novi Beograd.

ADVERTISEMENT

Sezonul trecut n-a ratata nicio partidă la Hermannstadt

În urmă cu două etape, Vojvodina a remizat în infernul celor de la Partizan. Butean a jucat zece meciuri pentru echipa din Novi Sad, fiind integralist în șapte dintre ele, inclusiv în cupele europene.

ADVERTISEMENT

Faptul că este titular nu reprezintă o noutate pentru Mihai Butean. Sezonul trecut, el a joace în toate meciurile lui Hermannstadt. În ultimele două campionate, Mihai a evoluat în 74 de meciuri pentru formația lui Măldărășanu.

La finalul sezonului s-a aflat la sfârșit de contract și a preferat o nouă aventură, în ciuda faptului că Sibiul a încercat din răsputeri să-i prelungească angajamentul.

ADVERTISEMENT
butean vojvodina novi sad nationala mircea lucescu serbia
Mihai Butean joaca meci de meci la Vojvodina Novi Sad FOTO instragram

Joacă la clubul lui Mihajlovic, Tadic și Boskov

Aparent o destinație nu tocmai atrăgătoare, Vojvodina Novi Sad este un nume important din fotbalul sârb. A câștigat campionatul în 1989, cu regretatul Sinișa Mihajlovic, în echipă.

Vojvodina e un club recunoscut pentru lansarea de tinere talente. Fotbaliști ca Tadic, Krasic, Milinkovic-Savic sau Jovanivic au plecat în fotbalul mare de la Novi Sad.

Vojvodina este și clubul la care s-a format celebrul antrenor sârb Vujadin Boskov. Acesta a făcut carieră ca tehnician, în Occident, pe timpul comunismului, caz mai puțin întâlnit. A antrenat Feyenood, Zaragoza, Gijon, Real Madrid, Ascoli, Sampdoria, Roma sau Napoli.

Lucescu s-a bazat pe Manea ca rezervă pentru Rațiu

Mihai Butean, care a mai jucat la Astra, CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș, se află pe o listă mai largă a FRF, dar nu a primit deocamdată niciun semn de la Casa Fotbalului. La primele meciuri după revenirea ca selecționer, Mircea Lucescu s-a bazat ca fundași dreapta pe Andrei Rațiu (titular) și Cristi Manea (rezervă).

Pentru partidele cu Cipru (12 octombrie) și Lituania (15 octombrie), Il Luce a stabilit deja o listă preliminară de fotbaliști.

Lista preliminară cu 19 fotbaliști care evoluează la cluburi din străinătate:

PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 33/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 18/1);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia, 45/11), Daniel PARASCHIV (Oviedo | Spania, 1/1).

Programul grupei României în Liga Națiunilor:

12 octombrie: Cipru – România, Lituania – Kosovo
15 octombrie: Lituania – România, Kosovo – Cipru
15 noiembrie: România – Kosovo, Cipru – Lituania
18 noiembrie: România – Cipru, Kosovo – Lituania

Rezultate înregistrate: Kosovo – România 0-3, Lituania – Cipru 0-1 (6 septembrie 2024); România – Lituania 3-1, Cipru – Kosovo 0-4 (9 septembrie 2024)

Clasamentul grupei: 1. România 6p (6-1), 2. Kosovo 3p (4-3), 3. Cipru 3p (1-4), 3. Lituania 0p (1-4).