„Fotbalul a murit! Trăiască showbizul!”. Bogdan Baratky, concluzie amară în timpul Campionatului Mondial 2026

Din punct de vedere sportiv, competiția la care asistăm va rămâne în istorie drept Mondialul lui Argentinei lui Messi, sau al Franței lui Mbappe, sau al Angliei lui Kane. Următoarele săptămâni ne vor lămuri. Din punct de vedere politic, istoria va reține că războiul SUA – Iran s-a purtat și prin cotloanele unui Mondial care a făcut totul ca persanii să nu se simtă bineveniți și să se întoarcă urgent acasă.

Economico-financiar însă, avem o certitudine. Mondialul organizat pe un întreg continent (cu epicentrul în SUA și replici în Mexic și Canada) a împins fotbalul la următorul nivel: acela de industrie globală. Din acest punct de vedere, FIFA World Cup 2026™ (cu accent pe „TM”) vă rămâne cu siguranță în memoria colectivă drept Mondialul pauzelor de publicitate care se identifică drept pauze de hidratare.

De la transumanism la… transfootball-ism

Născut din realitățile tehnlogice al prezentului (sau poate justificandu-le doar, cine naiba mai distinge astăzi intre cauză și efect?) transumanismul spune că omul nu trebuie să rămână limitat la condiția biologică actuală, dacă știința și tehnologia pot îmbunătăți atât corpul, cât și mintea. Dacă transumanismul pornește de la ideea că natura umană nu este fixă și intangibilă, de ce am crede oare în 2026 că natura fotbalului e intangibilă și nu ar trebui la rândul sau adaptată prezentului?!

Faza grupelor a presupus 72 de meciuri, organizate pe 16 stadioane din 3 țări. Cu precizarea că SUA și Canada sunt țări de dimensiunea Europei. Iar în Europa sunt peste 40 de țări, ca să punem lucrurile în perspectiva corectă. Din cele 72 de meciuri, SUA a luat partea hegemonului – 50, lăsând câte 10 la Nord și respectiv la Sud. De altfel, întreg turneul vine cu un platou de 104 partide, 78 în SUA și câte 13 în Canada și respectiv Mexic.

Digi24.ro

Tinerii dispăruți în timpul unei excursii pe Transalpina au fost găsiți după aproape două zile de căutări

O demonstrație de forță (globală) a FIFA, pregătită și premeditată încă din ’94. Atunci, Statele Unite au primit organizarea turneului final, iar unul dintre scopuri a fost acela de împinge „soccer-ul” în grupul închis al sporturilor dominante din America – fotbal american, baschet, hochei și baseball. La trei decenii distanță, obiectivul nu a fost neapărat atins, însă fotbalul (așa cum îl cunoaștem noi) a fost contaminat și impregnat cu principiile americane de business. Și, fără să ne prindem, a virat decisiv și irevocabil spre show-business.

Digisport.ro

Controversă uriașă! FIFA a luat decizia, după ce englezii au cerut suspendarea jucătorilor Argentinei la finala Mondialului

Sindromul broaștei fierte

E o metaforă plină de miez. Care spune că dacă o broască ar fi aruncată într-o oală cu apă fierbinte, ar sări imediat afară; pusă însă în aceeași oală, cu apa încălzită treptat, ea vă sfârși fiartă, pentru că nu vă percepe pericolul. Ei bine, în povestea asta broaștele suntem noi, auto-intitulații suporteri ai fotbalului. Sau, mă rog, reflexivii, după cum ne-ar eticheta un filosof contemporan, proaspăt ieșit din fotbal, dar atât de potrivit în noul context.

Intrați rogu-vă iute pe Youtube, apăsați play pe Un’Estate Italiana (Notti Magiche) – imnul Cupei Mondiale Italia ’90 – și ascultând cu ochii închiși vocea inconfundabilă a Giannei Nannini, priviți cu ochii minții marea de steaguri de la meciurile Italiei. Italia lui Zenga, Pagliuca, Baresi, Bergomi, Maldini, Ancelotti, Baggio, Vialli și Toto Schillaci. Când veți deschide ochii, îl veți vedea pe Ancelotti pe banca Braziliei, predând pressing-ul și tranziția inventatorilor driblingului (cum s-a ajuns la abominația asta?!), dar nu veți mai vedea steagurile dansând în tribune. În 36 de ani au fost eradicate și odată cu ele a dispărut și farmecul fotbalului tinereții noastre.

Veți spune că e doar melancolie. Poate, dar nu mă veți convinge. Fotbalul de azi seamănă cu o mașină asiatică, fiabilă, super accesorizată și accesibilă, care te transportă în regim de maxim confort din punctul A în punctul B (indiferent de distanța dintre puncte), dar fără plăcerea condusului unei clasice mașini germane. Care a fost extirpată de progresul tehnologic.

De la format la business plan

Partea haioasă e că nu ne-am dat seama când s-au întâmplat toate astea. Când am ajuns să avem 48 de echipe la Mondial? Când am ajuns să avem 72 de meciuri doar în faza grupelor? Când am ajuns să vedem Iordania hidratându-se la un meci de Cupa Mondială? Pentru numele lui Dumnezeu… unde sunt steagurile?! Am fost fierți ușor, timp de 35 de ani, iar astăzi suntem (fragezi și zemoși) în meniul televiziunilor. Sper că nu (mai) avem vreun dubiu despre asta, câtă vreme la meciul sus-numitei Iordanii cu campioana mondială în exercițiu ne-am hidratat la 22 de grade.

Jucăm mult, cât mai mult, pentru că fotbalul trebuie expandat astfel încât să cuprindă toată publicitatea care poate rula pe ecrane. Iar astăzi avem mult mai multe ecrane decât acum 35 de ani și mult mai multă publicitate. Pe cale de consecință, trebuie să avem mult mai mult fotbal. De aceea formatul turneului final seamănă cu formatul Champions League, cu faza grupelor transformată în preliminarii și șaisprezecimile în play-off.

Diluat ca berea la halbă dintr-o cârciumă rurală, Mondialul va începe, în fapt, din optimi. Așa cum Champions League, o competiție care conține doar campioane doar în denumire, începe de fapt după playoff. Apropo…că mi-am amintit…uniți punctele astea cu monstruozitatea formatului de Cupă, cu grupe în care echipele nu joacă intre ele, dar dau la final un clasament. Clasament între echipe care nu au jucat între ele… v-ați fi imaginat asta pe acordurile nopților magice din vara italiană a Giannei Nannini?

Fotbalul, un sport cu patru sferturi, nu unul cu două reprize

Dintotdeauna FIFA a privit cu jind la fotbalul american. Nu la sport în sine, nu la lupta din teren, sau la sportivii implicați, ci la pauzele dintre atacuri. Fotbalul American e natural fragmentat și numai bun de dat pe mâna publicității. Adevărul e că al naibii are un format perfect de televiziune, iar asta a adus miliarde.

Finala de Champions League e un eveniment copiat-lacrimă după Super Bowl, dar abia 2026 a produs revoluția prin pauza de hidratare, care transformă fotbalul într-un sport cu patru sferturi, în loc de unul cu două reprize. Iar de aici încolo, cerul e limita. Mesajul e clar: nimic nu e intangibil, totul poate face obiectul schimbării.

Fotbalul pe care îl privim astăzi e un cyborg cinic, cu membre bionice, exoschelet și implanturi cerebrale. Dar fără steaguri, fără pasiune și cu emoție importată de la Hollywood. Genul acela de emoție care te ține în priza 90 de minute (plus câte e nevoie în extra-time), dar pe care nu o iei cu tine după încheierea meciului. Fotbalul avea capacitatea unică de a-ți strica somnul și starea de spirit după un eșec; specia asta de showbiz e blândă, pentru că te transformă, prin fierbere la foc mic, din suporter în spectator. Iar de aici până la statutul de consumator de fotbal nu mai e decât un pas. Pe care, n-o să crezi, dar probabil l-ai făcut deja.