Editoriale

Fotbalul politic. Azi: prăbuşirea Pandurilor

Dacă în urmă cu 10-15 ani le-ai fi vorbit gorjenilor despre ziua în care Pandurii vor staţiona pe locul 6 în Liga I, te-ar fi pupat sub Poarta Sărutului, ţi s-ar fi închinat precum Coloanei...
31.03.2014 | 21:30
Fotbalul politic Azi prabusirea Pandurilor

Dacă în urmă cu 10-15 ani le-ai fi vorbit gorjenilor despre ziua în care Pandurii vor staţiona pe locul 6 în Liga I, te-ar fi pupat sub Poarta Sărutului, ţi s-ar fi închinat precum Coloanei Fără de Sfîrşit şi te-ar fi servit cu ciorbă de praz, în străchini de lut, pe Masa Tăcerii. Acum este însă altceva. Pandurii nu se mai zbat prin liga a doua sau a treia, ca să tînjească după un loc – după orice loc! – în Liga-lui-Mitică-fără-de-Mitică. Acum şi locul 6 este prea jos! Iar explicaţia e simplă: după ce ai simţit gustul fructelor de mare din Europa League, nu te-ai mai întoarce la fasolea servită de trei ori pe zi: bătută la micul-dejun, ciorbă la prînz, iahnie la cină.

Pandurii au ajuns pe locul 6 nu urcînd dinspre hăurile clasamentului, ci prăbuşindu-se de pe înălţimile ameţitoare ale a cupelor europene. Să nu uităm: gorjenii au încheiat campionatul precedent pe locul 2 – vicecampioni! -, iar în turul actualei ediţii păreau condamnaţi să nu coboare sub locul 4, ceea tot Europa însemna.A venit însă primăvara şi s-a ales praful de frumoasa echipă de odinioară. Rezultatele vorbesc de la sine: 0-1 (d) cu Oţelul, 1-1 (a) cu Ceahlăul, 0-2 (d) cu Astra Giurgiu, 0-1 (a) cu Concordia Chiajna, 3-2 (d) cu Dinamo, 0-1 (a) cu CFR Cluj. Bilanţul e demn de o echipă aflată la retrogradare: o victorie, o remiză, patru înfrîngeri, golaveraj 4-8. Patru puncte din 18 posibile, incluzînd victoria accidentală de pe terenul lui Dinamo, e îngrozitor de puţin, o asemenea „performanţă” e şi la îndemîna Coronei Braşov. Ca să nu mai vorbim că o trupă fără mari pretenţii, cum e FC Botoşani, are patru victorii la rînd…Dimensiunile dezastrului de la Tîrgu-Jiu sînt date de rezultatele de acasă: 1-1 cu Ceahlăul, 0-1 cu Chiajna, 0-1 cu CFR Cluj. Un gol marcat în trei partide, şi acela din penalty! Iar publicul supus unor asemenea umilinţe simte că la Pandurii s-a întîmplat ceva necurat.

Doi oameni au pierdut Pandurii în vacanţa de iarnă: pe mijlocaşul Eric şi pe preşedintele Condescu. Dacă brazilianul a ajuns în ţările calde, prazilianul este ameninţat cu răcoarea. Jocul Pandurilor a mers şi înainte de venirea lui Eric la Tîrgu-Jiu, niciodată însă fără Condescu la cîrma clubului. Poate că e o coincidenţă, poate că nu. Timpul va lămuri şi această dilemă.Certă este, deocamdată, pulverizarea atmosferei de performanţă de la gruparea gorjeană. Îndepărtarea lui Marin Condescu n-a fost o simplă schimbare administrativă, ci o acaparare în forţă a clubului de către partidul-stat care guvernează România de doi ani şi Gorjul, fără întrerupere, de 24 de ani. Cînd au simţit că e rost de milioane de euro, venite din transferuri şi dinspre UEFA, corbii roşii s-au rotit deasupra clubului pînă cînd l-au înhăţat. Acum se hrănesc hulpav, rupînd bucăţi dintr-o construcţie care a tot crescut timp de zece ani.Cu excepţia lui Eric, jucătorii sînt aceiaşi ca şi în toamnă, dar jocul nu mai merge. La Tîrgu-Jiu, prăbuşirea pare iremediabilă. Există riscul ca Pandurii să se întoarcă în noroiul din care s-au ridicat. Dar ce contează? Ca şi la Craiova, ca şi în alte părţi, partidul triumfă, partidul e în toate, partidul îşi impune oamenii.

Nimeni nu mai are timp să constate că, odată cu triumful partidului, vine şi potopul. Poate doar spectatorii din tribună, care în lipsă de pîine se obişnuiseră cu circul…