Echipele de club din România scot din ce în ce mai greu capul în competițiile inter-cluburi de pe continent. Dacă în trecut eram o prezență constantă în grupele Champions League sau Europa League (Cupa UEFA), acum ajungem cu greu chiar și în a treia competiție ca valoare din Europa, Conference League. Un fost conducător al fotbalului intern remarcă și el acest picaj dramatic.
Timp de aproape două decenii, Dumitru Dragomir s-a aflat în fruntea fotbalului intern din țara noastră. Între anii 1996 și 2013, ”Oracolul din Bălcești” a fost președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). În această perioadă, echipele de club din România au avut mai multe prezențe în competițiile importante de pe continent.
Ceea ce azi pare o minune, pe atunci era posibil și chiar se realiza: echipele din campionatul intern jucau și se calificau în grupele UEFA Champions League. Unele intrau în această competiție direct, grație coeficientului de țară, iar altele se calificau. În emisiunea ”Profețiile lui Mitică” de la FANATIK, fostul șef al LPF a remarcat dezastrul din prezent.
Dumitru Dragomir arată cu degetul către criticii lui și ai omologului său de la acea vreme de la FRF, Mircea Sandu (73 de ani). Mitică le reproșează acestora că nu au apreciat ceea ce el și „Nașul” au făcut pentru fotbalul românesc. „Asta nu pot să înțeleg niciodată. Aveam două echipe în grupele UEFA Champions League. Acum, nu avem două echipe în grupe la Conference League, care e Divizia C a fotbalului european. Mă făceau praf în presă, că nu suntem mai sus, mai sus. Dar ce puteau să-mi zică mie, Dumnezeule.
Apoi, Mircea Sandu, care se calificase cu naționala la Mondiale, la Europene, a făcut Buftea, a făcut Mogoșoaia, a făcut clădirile Federației Române de Fotbal (FRF). Stadioanele care sunt azi sunt datorită lui Mircea Sandu, inclusiv Giuleștiul, chiar și calea ferată de la aeroport la gară. (n.r. Numai Dinamo a rămas fără stadion din tot proiectul acela) Da, pentru că nu mai e un Mircea Sandu. Au fost primari ai Capitalei care au ajutat fotbalul. A fost un Traian Băsescu, care a ajutat fotbalul. La fel Adriean Videanu, apoi doctorul (n.r. Sorin Oprescu). Acești oameni au ajutat de s-au făcut stadioanele astea”, subliniază Dragomir.
Dumitru Dragomir mai subliniază apoi și meritele sale în dezvoltarea fotbalului din România. „Eu am făcut sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LFP) din banii mei. Atât de mult se țineau jurnaliștii de mine. Cele mai grave probleme… parcă nu făcusem bine, parcă făcusem rău țării. Acum, nimic nu merge și ei aplaudă. Păi, noi mai avem fotbal? Când am văzut fotbalul din ultimele zile (n.r. din cupele europene). Un început mai dezastruos ca ăsta nu am văzut în Europa”, punctează Mitică.
Concluzia lui Dragomir este una cruntă: România nu mai are fotbal. El a și explicat de ce: „Să știți de la mine că nu mai avem fotbal. Pentru că nimeni mai bagă fotbal. Guvernul nu bagă bani. (n.r. Băga Guvernul bani pe vremuri) Vai de mine, bineînțeles. În primul rând, aveai un Minister al Sportului. Te duceai la ministru, iar ministru avea unde să se ducă mai departe. Acum unde te duci? Nicăieri”.