News

Foto. Cum arată apa de colonie vândută ca dezinfectant anti-Covid. Protecția Consumatorului anunță controale în toată țara

16.02.2021 | 14:13
Foto Cum arata apa de colonie vanduta ca dezinfectant antiCovid Protectia Consumatorului anunta controale in toata tara
ADVERTISEMENT

Protecția Consumatorilor a luat decizia de a înăspri controalele pe întreg teritoriul țării, după ce în Brașov au fost descoperite mai multe flacoane cu apă de colonie vândute drept dezinfectant.

Într-o înregistrare atașată mesajului prin care șeful CRPC Brașov, Sorin Susanu, a făcut acest anunț se poate observa că o altă etichetă, conform căreia în sticluțe ar fi dezinfectant cu alcool în proporţie de 80%, „anti-COVID”, a fost lipită peste cea originală, care indică adevăratul conținut.

ADVERTISEMENT

Luni, 15 februarie, ANPC a dispus tuturor structurilor sale teritoriale un control pe această temă, în vederea identificării tuturor produselor similare care s-ar putea afla la vânzare pe teritoriul României.

Apă de colonie, vândută ca dezinfectant. Protecția Consumatorului întețește controalele

O situație absolut inadmisibilă! Agenți economici care pun în pericol viața consumatorilor! Patroni care profită de pandemie pentru a face bani în detrimentul sănătății oamenilor!

ADVERTISEMENT

Apa de colonie vândută pe post de dezinfectant și menționat explicit (pentru a induce și mai mult în eroare consumatorii) pe etichetă: “anti-COVID19”.

Produsele neconforme au fost oprite de la comercializare. A fost extins controlul în întreaga țară”, anunță șeful CRPC Braşov, Sorin Susanu.

ADVERTISEMENT

Potrivit ANPC, la nivelul Capitalei a fost identificată deja o companie care avea la vânzare produsul „Kolonya – eau de cologne”, care prezenta o etichetă suplimentară suprapusă, astfel încât să fie prezentată publicului drept „dezinfectant de mâini”.

Fapta constatată de comisari încalcă prevederile Legii 363/2007 art. 6 alin.1 lit.b, privind practicile înșelătoare față de consumatori. Prin urmare, s-a dispus operatorului economic încetarea practicii neloiale, în conformitate cu art. 13 al actului normativ, precum și aplicarea unei amenzi contravenționale în valoare de 10.000 lei.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții instituției vor reveni în cel mai scurt timp posibil cu datele finale ale controlului pe această temă, la nivelul întregii țări, și îi asigură încă o dată pe consumatori că supraveghează cu atenție și permanent piața, astfel încât să împiedice orice posibilă încălcare a drepturilor lor, în timpul actului comercial.

ADVERTISEMENT
Tags: