Foto. David Goffin a revenit la antrenamente! Belgianul se pregăteşte pe zgura din Monte Carlo

Irina Aldea   
in Sporturi
06/04/2018, 11:44
Foto. David Goffin a revenit la antrenamente! Belgianul se pregăteşte pe zgura din Monte Carlo

Numărul 10 ATP a revenit în acţiune la Miami Open, acolo unde a fost învins fără drept de apel de portughezul Joao Sousa, scor 6-0, 6-1. Belgianul a încercat să joace la un nivel cât mai bun după accidentarea suferită la Rotterdam, dar nu a reuşit să îşi adjudece decât un singur game în tot meciul. Goffin nu-şi va ajuta ţara în Cupa Davis împotriva Statelor Unite în confruntarea din sferturile de finală.

În prima semifinală a zilei de la Rotterdam, în meciul dintre David Goffin, jucătorul clasat pe locul 7 ATP la acel moment şi Grigor Dimitrov, locul 5 ATP,  belgianul a fost nevoit să abandoneze din cauza unei accidentări stranii. În al doilea set, Goffin a venit la fileu, a încercat să lovească decisiv, dar s-a lovit singur în faţă cu mingea. Goffin s-a resimţit serios după lovitura primită, i s-a umflat ochiul, iar apoi a ajuns la vestiare, fără să mai poată însă continua partida din semifinale. Astfel, bulgarul Grigor Dimitrov a primit cale liberă spre finala de la Rotterdam.

David Goffin a început antrenamentul la Monte Carlo

David Goffin a participat în mod constant la turneul de la Monte Carlo de la debutul său în 2013. Belgianul a ajuns anul trecut în semifinala turneului şi îşi doreşte să egaleze această performanţă, drept urmare se pregăteşte din greu pe terenurile de zgură din Monte Carlo. Competiţia se va desfăşura între 15 şi 21 aprilie.