News

Foto. Fata lui Victor Ciorbea a dat marea lovitură! Oana și-a cumpărat o vilă de milioane de dolari

Oana, fata de 36 de ani a fostului premier Victor Ciorbea, are o căsnicie fericită peste Ocean, ca parteneră de viață a unui afacerist american.
29.08.2021 | 07:00
Fata fostului premier Victor Ciorbea este măritată în Statele Unite cu un afacerist cu dare de mână
ADVERTISEMENT

Victor Ciorbea a invadat retina românilor mai întâi în primii ani de după Revoluția din decembrie 1989. Ca lider al sindicaliștilor – la început în Confederația Națională a Sindicatelor Libere – Frăția, apoi în Confederația Sindicatelor Democratice din România – Ciorbea era nedespărțit de ”fratele” lui, Miron Mitrea, și dădea impresia că îi pasă, că dorește să schimbe ceva în bine.

Intrarea în politică a bărbatului născut în comuna Ponor (județul Alba) s-a produs aproape firesc. După un mandat complicat de premier (decembrie 1996-martie 1998), Victor Ciorbea (66 de ani) a revenit în atenția publicului din postura de Avocat al Poporului (2014-2019), vehement contestată de societatea civilă autohtonă.

ADVERTISEMENT

Pe vremea când era Avocatul Poporului, Victor Ciorbea avea datorii considerabile și la stat, dar și la bănci. De exemplu, doar unei singure bănci Ciorbea îi datora peste un milion de euro, în contul unei case impozante achiziționate în zona Floreasca, în apropierea lacului, care avea și piscină.

Familia Ciorbea, iertată de ANAF

Datoriile către stat au început să se acumuleze în 2008, an din care Ciorbea a încetat să mai plătească asigurările de sănătate, din 2013 politicianul sistând și plata impozitului pe venit. La fel a procedat și soția lui Victor, Lacrima Ciorbea, renumit avocat.

ADVERTISEMENT

Acum doi ani, Victor și Lacrima Ciorbea au achitat 100.000 lei din impozitele restante, iar ANAF i-a iertat cu generozitate de restul datoriei, de aproape 270.000 lei. Evident, scandalul mediatic creat în jurul acestei favorizări nu s-a lăsat cu victime.

Pensii speciale fabuloase pentru Victor și Lacrima Ciorbea

La nivelul veniturilor, Victor Ciorbea s-a bucurat ca Avocat al Poporului de un salariu anual de 150.000 lei, dar și de o pensie specială de 157560 lei pe an. Și soția Lacrima aducea bani frumoși în casă: 93.000 lei din veniturile rezultate din avocatură, plus o pensie specială anuală de 199.200 lei.

ADVERTISEMENT

Pe 20 iulie 2013, Victor și Lacrima Ciorbea au trăit și bucuria vieții, atunci când fata lor, Oana, s-a măritat în Statele Unite ale Americii cu iubitul ei, Chandler, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în New York.

”O să fim vreo opt, zece invitaţi din România. Normal că am emoţii, sigur că da. Ea este acolo de 15 ani şi jumătate. Se căsătoreşte cu un băiat care a terminat şi el Harvard-ul, tot Ştiinţe Economice. El a terminat exact când a ajuns ea, dar s-au întâlnit în apropiere de Wall Street”, mărturisea în 2013 Victor Ciorbea.

ADVERTISEMENT

Ginerele lui Victor Ciorbea a cumpărat o vilă de vis cu aproape 8 milioane de dolari

Ginerele lui Ciorbea, Chandler Joel Reddy (40 de ani) este un director la o companie care are pe mână bunuri și investiții de circa 35 de miliarde de dolari. Tocmai de aceea, ultima investitiție făcută de Chandler nu a surprins prea mult.

Potrivit informațiilor intrate în posesia FANATIK, soțul Oanei Ciorbea a achiziționat recent o vilă fabuloasă, pe care a plătit 7,75 milioane de dolari. Spectaculoasa proprietate este amplasată în cea mai bună zonă a Floridei, beneficiind de o plajă privată de 200 de metri lungime.

 

ADVERTISEMENT