Sport

Galerie foto. Roger Federer, relaxare la plajă şi piscină

Roger Federer a făcut tot posibilul pentru a trece peste înfrângerea din finala de la Indian Wells. Elveţianul s-a relaxat la plajă şi piscină alături de familie.
28.03.2018 | 16:13

Roger Federer a făcut tot posibilul să treacă mai uşor peste eşecul din finala de la Indian Wells şi s-a pregătit de turneul de la Miami la plajă şi piscină. Principalul favorit la câştigarea titlului a ales cea mai eficientă metodă de relaxare înainte de primul meci: o bălăceală în piscină alături de soţie şi de cei patru copii ai săi. Acest lucru s-a dovedit a fi nu prea eficient, întrucât starul elveţian a părăsit competiţia din Miami foarte rapid, în turul secund.

Familia Federer a făcut senzaţie la piscină miercuri, 21 martie, înainte ca Nr.1 ATP să intre în luptă pentru titlul de la Miami. Roger Federer (36 de ani) s-a distrat de minune cu cele două perechi de gemeni pe care îi are cu soţia sa, Mirka. Myla şi Charlene (8 ani), pe de o parte, şi Leo şi Lenny (3 ani), pe de altă parte, s-au bucurat să-l aibă pe tatăl lor numai pentru ei, după două săptămâni încărcate, în care Roger a ajuns până în finala turneului de la Indian Wells, unde a pierdut în faţa lui Juan Martin del Potro, după un meci entuziasmant. VEZI GALERIA FOTO

Roger Federer va reveni în circuit pe iarbă

Roger Federer a fost eliminat de la Miami Open, va reveni pe locul secund în clasament şi nu va juca pe zgură nici anul acesta. Elveţianul a fost învins de Thanasi Kokkinakis, locul 175 mondial, scor  6-3, 3-6, 6-7. Roger a făcut apoi anunţul pe care toată lumea îl aştepta, elveţianul repetând programul pe care l-a avut şi în 2017, program ce s-a dovedit a fi foarte benefic pentru rezultatele obţinute ulterior de Federer alegând să sară din nou peste sezonul de zgură. Roger Federer pierde locul 1 în faţa lui Rafael Nadal pentru 100 de puncte, ibericul revenind în fotoliul de lider mondial pe 2 aprilie. Elveţianul are şansa de a reveni pe prima poziţie a clasamentului ATP în ciuda faptului că nu va participa la niciun turneu din sezonul de zgură. Rafael Nadal are de apărat 4.680 de puncte (1.000 de puncte la Monte Carlo, 500 de puncte la Barcelona, 1.000 de puncte la Madrid, 180 de puncte la Roma şi 2.000 de puncte la Roland Garros). Federer va reveni în circuit la începutul sezonului de iarbă.