Foto. Simona Halep şi Horia Tecău au susţinători de elită la Miami!

Irina Aldea   
in Simona Halep
22/03/2018, 15:14
Foto. Simona Halep şi Horia Tecău au susţinători de elită la Miami!

Simona Halep va avea parte de o adversară surpriză la Miami în turul secund. Este vorba despre Oceane Dodin, locul 98 WTA. Franţuzoaica în vârstă de 21 de ani a trecut, în mod surprinzător, de Veronica Cepede Royg, în runda inaugurală, scor 6-4, 6-7 (3), 6-3. 

În primul meci de la Miami, liderul mondial din WTA va avea parte de susţinători pe măsură. Smiley, care este un fan declarat al româncei, a fost în vizită la Key Biscayne, Florida, pentru a petrece timp alături de 2 dintre cei mai valoroşi sportivi ai României, Simona Halep şi Horia Tecău. Cel din urmă a postat o fotografie pe Instagram în care apare toată gaşca, printre care şi Şerban Cazan, un producător de succes sau DJ-ul foarte bine cunoscut, Paul Damixie.

 

Surprise visit on set 

A post shared by Horia Tecau (@horiatecau) on

Simona Halep şi Horia Tecău, meciuri accesibile

Simona Halep şi Oceane Dodin nu s-au mai înfruntat niciodată în circuitul WTA. Partida din turul doi de la Miami este a treia de pe terenul central, după Kerber – Larsson şi Mayer – Young, care încep de la 17:00, dar partida româncei nu va fi mai devreme de ora 21:00. Interesant este că pentru Oceane Dodin, victoria obţinută cu Victoria Cepede Royg este prima pe tabloul principal al unui turneu WTA în 2018. 

De partea cealaltă, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer îi vor întâlni în turul inaugural la turneul din Florida pe americanii Nicholas Monroe şi Jack Sock, locul 11 ATP la simplu. Partida va avea loc cel mai probabil în decursul zilei de vineri la Miami.

 

Închide ×