News

Foto. Transformare uluitoare a fiului Sorinei Plăcintă! Eliberat din detenție, Andrei vinde azi iepuri și furaje

Eliberat condiționat în 2016, după ce a fost condamnat pentru tentativă de omor, Andrei Plăcintă s-a reinventat astăzi, transformându-se într-un veritabil fermier.
27.08.2021 | 12:27
Andrei Plăcintă s-a transformat într-un fermier autentic. Tânărul crește și vinde iepuri sau porci
ADVERTISEMENT

Pe 6 decembrie 2010, Andrei Plăcintă (20 de ani atunci), fiul senatoarei Sorina Plăcintă, și-a agresat iubita, pe Delia Iulia, într-un grav incident petrecut pe strada Berzei din Capitală. Iată ce notau anchetatorii în dosar.

”Pe fondul unor neînţelegeri cu partea vătămată H.I.D. (fosta iubită a lui Andrei Plăcintă, n.r.), inculpatul a lovit-o pe aceasta şi a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota şi plafonul autoturismului părţii vătămate, pe care l-a deteriorat, în sensul că i-a îndoit capota şi i-a spart luneta”, aminteau procurorii.

ADVERTISEMENT

Apoi, Andrei Plăcintă a încercat să se răzbune pe persoanele care au sărit în ajutorul prietenei sale. Aflat la volan, fiul senatoarei Plăcintă a urcat pe trotuar cu mașina și l-a acroșat pe un bărbat, care s-a dezechilibrat și a căzut pe gheață.

Andrei Plăcintă a fost eliberat condiționat în 2016

”Acuzatul şi-a continuat deplasarea şi a surprins-o pe aceasta (partea vătămată Nicolae Stan n.r.) sub autoturism, după care, prin mai multe manevre succesive ale autoturismului în faţă şi în spate, a trecut peste partea vătămată, provocându-i mai multe leziuni traumatice ce au determinat internarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale”, au precizat procurorii, la momentul acela.

ADVERTISEMENT

Trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri, dar și tulburarea ordinii și liniștii publice, Andrei Plăcintă a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2013, la patru ani și jumătate de închisoare.

După o detenție petrecută în condiții confortabile, Plăcintă a fost eliberat în mai 2016 din Penitenciarul Timişoara. În timpul petrecut în spatele gratiilor, Andrei s-a ocupat și de bunul mers al magazinului de haine pentru femei deținut de familia lui.

ADVERTISEMENT

Studii de 500.000 de euro pentru fiul senatoarei Plăcintă

La trei luni după eliberare, Andrei Plăcintă și-a găsit de lucru, devenind rapid angajat al Ministerului Justiției pe postul de traducător-interpret autorizat. În acea perioadă, Andrei a lucrat la Curtea de Apel Galați, deși o condiție vitală pentru angajarea în minister presupunea lipsa antecedentelor penale.

Pentru studiile fiului său, senatoarea Sorina Plăcintă achitase circa 500.000 de euro, bani necesari acoperirii costului a șase ani de școlarizare la prestigiosul colegiu elvețian Beau Soleil din Villars-sur-Ollron.

ADVERTISEMENT

Considerat mereu personaj negativ – consecință a comportamentului său social – Andrei Plăcintă a decis acum trei ani să recurgă la o schimbare radicală. Așa se face că fiul Sorinei Plăcintă s-a transformat într-un fermier veritabil!

Andrei Plăcintă vinde astăzi iepuri, porci și furaje

Stabilit în comuna vrânceană Garoafa, Andrei Plăcintă (31 de ani astăzi) și-a luat rolul în serios și se comportă ca un veritabil om al pământului. Cultivă ogoarele, crește animale, merge la târguri cu produsele sale, se implică în tot ceea ce înseamnă bunul mers al unei goopodării.

”Iepurași disponibili. 35 lei bucata sau 60 lei perechea”, așa sună un anunț al lui Andrei Plăcintă, despre care FANATIK a aflat că vinde astăzi iepuri doritorilor, dar și furaje: ”Baloți – lucernă coasă 2, borceag cu ovăz, paie de grâu – 10 lei”. 

Dacă acum un deceniu Andrei Plăcintă își trăia viața pe formatul unui copil de bani gata, astăzi, tânărul de 31 de ani, cu închisoarea absolvită la rever, se bucură că acum două săptămâni i-a fătat o scroafă, iar cei 12 godaci sunt bine, sănătoși. Departe de păcatele tinereții și de atracțiile Capitalei, transformarea lui Andrei Plăcintă continuă.

 

ADVERTISEMENT