Sport
Betano – Suporter Oficial Cupa Mondială FIFA 2026

Francezii exultă după victoria cu Norvegia: „Dembele a semănat teroare într-o pădure plină de scandinavi”. Ce îi face să spere la titlul mondial

Norvegia nu a părut foarte interesată de duelul cu Franța, la care s-a prezentat cu Haaland și Odegaard pe bancă. Totuși, francezii sunt în culmea fericirii și visează la un nou trofeu al Campionatului Mondial
27.06.2026 | 01:22
Francezii exulta dupa victoria cu Norvegia Dembele a semanat teroare intro padure plina de scandinavi Ce ii face sa spere la titlul mondial
Ce au scris francezii după ce „Les Bleus” au trecut cu 4-1 de Norvegia. Foto: Profimedia
ADVERTISEMENT

Chiar și fără Didier Deschamps pe banca tehnică, plecat în urma decesului mamei sale, Franța s-a descurcat de minune contra vikingilor norvegieni, iar Ousmane Dembele a dus scorul la 3-0 încă din prima repriză, cu trei execuții de excepție. „Balonul de Aur” a ieșit la rampă și a bifat a treia victorie pentru „Les Bleus” în faza grupelor, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1998, când „cocoșii galici” deveneau campioni.

Ousmane Dembele i-a vrăjit pe francezi! „Balonul de Aur” a ieșit în sfârșit la rampă

Încă de la început s-a observat că Norvegia nu este atât de interesată de această partidă, întrucât selecționerul scandinavilor a ales să-și menajeze cei mai importanți jucători. Fie că a fost o resemnare, fie că a fost o strategie, naționala lui Erling Haaland va merge pe cealaltă parte de tablou față de Franța și se va duela cu Coasta de Fildeș în șaisprezecimile de finală, în timp ce selecționata lui Didier Deschamps va juca contra Suediei.

ADVERTISEMENT

Ousmane Dembele nu s-a menajat nicio secundă și a înscris al doilea cel mai rapid hat-trick din istoria Campionatului Mondial: „Cu Les Bleus pe teren, există întotdeauna scântei. Fulgerul s-a abătut din nou pe stadionul Gillette din Foxborough, dar de această dată a venit din picioarele lui Ousmane Dembele. El a semănat teroare în mijlocul unei păduri de norvegieni, cu dreptul și apoi de două ori cu stângul, amintind de calitățile sale ieșite din comun. 

Dacă lumea avea îndoieli, Balonul de Aur este într-adevăr francez, iar parizianul se alătură acum marilor nume în clasamentul marcatorilor, de la Mbappe și Vinicius, la Erling Haaland, care a fost doar pe banca de rezervă în această zi”, au scris cei de la Le Parisien.

ADVERTISEMENT

Detaliul care îi face pe francezi să spere la triumful în Campionatul Mondial

Franța este fără doar și poate una dintre marile favorite ale acestei competiții, însă Campionatul Mondial ne-a demonstrat de multe ori că nu echipa mai valoroasă pe hârtie este mereu și cea care ridică trofeul. Totuși, francezii au observat o statistică ce le oferă speranțe.

ADVERTISEMENT

După victoria contra Norvegiei, „cocoșii galici” și-au asigurat primul loc în grupă, cu maximum de puncte. Acest lucru nu s-a mai întâmplat din 1998, ediție la finalul căreia Franța a organizat Campionatul Mondial și a devenit campioană: „Trei victorii la început — exact ca în 1998 — un reper istoric pentru echipa Franței și un semn foarte bun. În Statele Unite, nu sunt încă „acasă”, dar se simte ca și cum ar fi, cu o adaptare excelentă la condițiile locale, în ciuda căldurii, furtunilor și terenurilor care seamănă cu terenuri de tenis în hard.

ADVERTISEMENT

Această primă Cupă Mondială cu 48 de echipe aduce prea multe surprize pentru a putea desemna o favorită clară, chiar dacă Franța nu este mai puțin favorită acum, pe 26 iunie, decât la debutul din 16. Se pare chiar că au acumulat toată încrederea necesară, purtați de jucătorii campioni europeni de la PSG, pentru a intra în fazele eliminatorii”, au mai scris francezii.

4.30 este cota oferită de BETANO pentru pariul „Franța câștigă Campionatul Mondial”
Tags: