Fotbal international

Francofilul Andrei Dicu, optimist după Franța – Danemarca 2-1: Giroud, care transpiră sub Balonul de Aur al familiilor noastre și „Grizzlyman”, cu lecția de bucurie

În meciul cu Danemarca, Olivier Giroud a depășit recordul lui Henry, după o acțiune a lui Griezmann. Oare câte „Baloane de Aur” merită Franța, sub un singur drapel?
26.11.2022 | 21:40
Francofilul Andrei Dicu optimist dupa Franta  Danemarca 21 Giroud care transpira sub Balonul de Aur al familiilor noastre si Grizzlyman cu lectia de bucurie
Francofilul Andrei Dicu, închide Franța-Danemarca Giroud, care transpiră sub Balonul de Aur al familiilor noastre și Gryzzliman, cu lecția de franceză. Colaj Foto Fanatik
ADVERTISEMENT

Mă tot întreabă cititorii ceea ce familia mea suportă de vreo 43 de ani: De ce „țin” cu Franța? Ei bine, pentru că, la vremea copilăriei, nu mă căzneam să scriu „bine” sau pe înțelesul cuiva, ci eram Eu, într-un careu de 16 metri imaginari, alături de „Mișel”. „Mișel”, adică Michel Platini, era idolul meu, cu dambla de armură de diamant. Copilul a crescut, Michel s-a mișelit pe la FIFA, iar Giroud ocupă locul golgheterului care am crezut, în copilărie, că voi fi…

Benzema este cuceritorul Balonului de Aur, out, de la Mondiale. Giroud este golgheterul sufletelor noastre: „Allez les Bleus!”

În mod logic, într-un an de Cupă Mondială, trofeul „Balonul de Aur” ar trebui acordat după încheierea competiției majuscule. Țigănia forului mondial stă în hazul și nu în harul lui Giani „Infantilo”, care unește sub umbră bolșevică diverși fotbaliști, pentru că așa a învățat domnia sa, că se face „fotbalul la kil”. Cu siguranță, Karim Benzema este un jucător excepțional, dar acest turneu final îl dezvăluie pe „bătrânul” revanșard Olivier Giroud.

ADVERTISEMENT

Olivier Giroud este un tip aparte. Nu vă voi povesti ce puteți afla din articolele din FANATIK, ori din fiecare peluză franțuzească. Vă pot dărui două amintiri de suflet.

În timpul primei și ultimei mele vizite la Paris, cineva mi-a făcut un compliment. N-aș fi crezut că „semăn” cu Olivier Giroud, mai ales că eram și am rămas un fan al lui Dugarry și mai nou, al lui Griezmann. Giroud n-a călcat pe la Bordeaux (echipa cu care țin, dintre cluburile străine), decât, poate, în calitate de consumator. Dar apropo-ul m-a strâns cu ușa sufletului. Am „gustat”, însă, complimentul, mai ales că mă păștea un amor… francofon.

ADVERTISEMENT

Giroud, ursuzul care i-a făcut uitați pe Benzema și pe Henry

Până mai ieri, ursuzul Olivier Giroud se propunea star. El nu era vedetă, era un om ofticat pe semeni, pe pasele venite în spate și pe antrenori tembeli. Acum,  a devenit omul de echipă, ceea ce convalescentul Benzema n-ar fi putut izbuti nici treaz. Mai mult, omul nostru din Qatar a distrus și recordul „pisicii negre”, Thiery Henry. Freamătă umbra acestui individ, în fața înălțimii sale…

L-am privit de departe, parcă din Cosmos, pe Giroud marcând golul de 4-1 cu Australia. A fost centrarea lui Mbappe, iar „omul de fier” n-a ezitat să înscrie. Nu, nu semăn eu cu Giroud, pentru că emoțiile sale par rupte din Arnold Schwarzenegger, când îi cântau Axl&Slash „You could be mine”, în „Terminator”.

ADVERTISEMENT

Toată luminăția fotbalului stă tăvălită în varii și vagi ancestrali precum Messi și Ronaldo. Pentru că pensionarii au locul lor în istorie, vă rog să vă implicați și în admirația pentru Olivier Giroud…

Și totuși, „Gryzzliman” a fost Omul, mereu fraternul Om, care  a învățat să paseze și să se bucure prin fericirea coechipierului său. Puțini golgheteri sunt capabili de suflet, așa cum este Antoine Griezmann. Ei sunt acaparați de „fenomen” și trăiesc pe baterii. Ei nu pasează. Au morga vedetismului. Și din acest motiv, medaliile de campioni mondiali merg, în ultima vreme, la Paris.

ADVERTISEMENT

Olivier, invită-mă în familia de campioni mondiali!

Franța a mai dovedit ceva, binefăcător sau dăunător. Vom vedea. O „tiki-taka”, enervantă pentru mine, mărturisesc, dar care scoate adversarul din poziții. Eram obișnuit cu iureșul fermecător, care mă defibrila și mă trimitea, liniștit, la borcanul de înghețată sau la un gin „tonique”, pe cinste. Nu, franțujii de azi n-au milă de suporteri. În sufletul lor e gheață, ca să compenseze vinul cald și roșu, băut la Clairefontaine, într-un regim didactic nobiliar, niciodată atroce, cum se petreceau lucrurile prin „Românica”.

ADVERTISEMENT

În bătălia de la Rivoli, Napoleon a trimis la zbucium cu trei sferturi mai puțini ostași decât au trimis „aliații” abominabili, la moarte. Și „scorul” este cunoscut. Franța se poate lipsi de Benzema, de Pogba și de Kante și de alți încă vreo 10-11 indisponibili, plus Hernandez.

Franța nu este Brazilia și nici n-are vreo galerie „spoi-tingiri” care să se plângă din buhaiuri și din tobe, în mod tradițional. Franța are mentlitate de Imperiu și cântă cu majuscule.

Giroud transpiră, încă, lângă Balonul de Aur. După mintea mea, l-ar merita mai mult decât compatriotul Benzema. Este pariul meu pierdut, al meu, cel care nu cred în pariuri. Și complimentul pentru un jucător imperial, care deja ne-a intrat în familie. Acesta este Globul său de Aur.

Fiecare suflet își dorește pentru inima sa un campion mondial. Eu îmi înclin îmbrățișarea către Olivier Giroud. Deja, eu, ziaristul, am câștigat Mondialul, printr-un cadou. Îl aștept și pe Olivier…

Colegii se întreabă dacă, nu cumva, știm deja noua – vechea campioană mondială, după meciul Franța – Danemarca. Colegii mei au mereu dreptate…

Allez les Bleus!!!