Jucătorii selecționați de Didier Deschamps în echipa națională a Franței pentru Campionatul Mondial din Rusia au cea mai mare valoare totală, 1,41 miliarde de euro, se arată într-un studiu al Observatorului fotbalului (CIES).
Pe locul secund în această ierarhie se află reprezentativa Angliei, cu 1,39 de miliarde de euro, urmată de Brazilia, cu 1,27 de miliarde de euro, Spania, cu 965 de milioane de euro, Argentina, cu 925 de milioane de euro, Germania, cu 895 de milioane de euro, Belgia, cu 835 de milioane de euro şi Portugalia, cu 656 milioane de euro.
Cel mai scump jucător din lotul francez este Kylian Mbappe, cu 187 de milioane de euro. Cel mai scump fotbalist este atacantul englez Harry Kane, cu 201 de milioane de euro, urmat de brazilianul Neymar, cu 196 de milioane de euro. Valoarea argentinianului Leo Messi este de 184 de milioane de euro, în timp ce portughezul Cristiano Ronaldo nu mai ”face” decât 103 milioane de euro.
Echipa cu cea mai mică valoare a jucătorilor, dintre participantele la CM, este Panama, cu 15 milioane de euro, urmată de Arabia Saudită, cu 21 de milioane de euro şi de Iran, cu 40 de milioane de euro.
La echipa Egiptului, Mohammed Salah reprezintă 74 la sută din valoarea lotului (171 de milioane din 232 de milioane de euro).
Valoarea de transfer a tuturor jucătorilor care sunt în loturile celor 22 de naţionale participante la turneul final din Rusia este de 12,6 miliarde de euro.
CIES precizează că a ţinut cont în calculul valorii fotbaliştilor de performanţele sportive ale lor şi ale echipelor de club la care evoluează, de vârstă şi de durata contractelor jucătorilor.