Fotbal international

Franța – Croația, statistica meciurilor directe! Superioritate netă a ”cocoșilor”. Video

14.07.2018 | 10:18
Franta  Croatia statistica meciurilor directe Superioritate neta a cocosilor Video

Echipele naționale ale Franței și Croației se vor întâlni duminică, de la ora 18:00, în marea finală a Campionatului Mondial, iar statistica meciurilor directe este net în favoarea elevilor lui Didier Deschamps. Croații, care și-au câștigat independența în 1991, nu au reușit să învingă niciodată Franța.

Franța și Anglia s-au întâlnit doar de cinci ori în cei 27 de ani de la independența Croației, iar ”cocoșul galic” a câștigat de trei ori, iar două partide s-au încheiat la egalitate. Însă, se remarcă faptul că cele două formații nu s-a mai aflat față în față în ultimii șapte ani.

Înaintea finalei CM 2018, Franța domină autoritar statistica meciurilor directe cu reprezentativa Croației
Înaintea finalei CM 2018, Franța domină autoritar statistica meciurilor directe cu reprezentativa Croației

Statistica meciurilor directe: Croația a marcat doar 3 goluri împotriva Franței

Prima partidă dintre cele două echipe a venit în semifinalele turneului final al Campionatului Mondial din 1998, ediție găzduită chiar de francezi. Croații au deschis scorul în debutul reprizei secunde prin actualul președinte al federației, Davor Suker, dar francezii au reușit să întoarcă soarta calificării prin reușitele fundașului Lilian Thuram. De altfel, acestea au fost singurele goluri marcate de Thuram la echipa națională. De remarcat este faptul că actualul selecționer al Franței, Didier Deschamps, era atunci căpitanul formației care reușea să câștige în premieră titlul mondial. De partea cealaltă, croații, cu o generație de excepție din care mai făceau parte Zvonimir Boban, Aljosa Asanovic, Dario Simic, Slaven Bilic sau Robert Prosinecki, reușeau cea mai mare performanșă din istorie care a rămas neîntrecută până la actualul Campionat Mondial.

În 1999 și 2000, Franța s-a mai impus de două ori în meciuri amical. Prima dată la Paris cu 3-0, prin golurile marcate de Robert Pires, Florian Maurice și Tony Vairelles, și a doua oară cu 2-0 la Zagreb, prin reușitele lui Robert Pires și David Trezeguet.

Următorul meci dintre Franța și Croația a fost unul oficial și s-a disputat în faza grupelor de la Campionatul European din 2004. Cele două formații au oferit un spectacol plăcut, iar întâlnirea s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Francezii au deschis scorul după autogolul lui Igor Tudor, croații au întors rezultatul prin reușitele lui Milan Rapaic din penalty și Dado Prso, dar David Trezeguet a avut ultimul cuvânt și partida s-a încheiat nedecis. În cele din urmă, Franța a câștigat grupa și a mers mai departe, în timp ce croații au încheiat pe poziția a treia și au plecat acasă.

Ultima partidă dintre cele două echipe a fost un meci amical disputat pe Stade de France în 2011 și care s-a încheiat cu scor alb 0-0. De menționat că deși au trecut șapte ani de la acel meci, sunt jucători care încă se regăsesc în loturile celor două formații: Hugo Lloris, Adil Rami, Blaise Matuidi și Steve Mandanda la francezi, respectiv Vedran Corluka, Dejan Lovren, Luka Modric, Ivan Perisic, Danijel Subasic, Ivan Strinic, Domagoj Vida, Milan Badelj și Ivan Rakitic la croați.

Franţa – Croaţia este finala Campionatului Mondial 2018. Meciul se va juca duminică, de la ora 18:00, pe stadionul “Lujniki” din Moscova, unde croaţii au eliminat Anglia în semifinală. Europenii îşi asigură, în aceste condiţii, al patrulea trofeu consecutiv în cea mai importantă competiţie.

Tags: