Adrian Mazilu, noul jucător al lui Dinamo, are un frate mai mare care a jucat fotbal la rândul său. De ce a fost nevoit Cătălin Mazilu să își încheie cariera încă de la o vârstă fragedă, la care fratele său mai mic făcea pasul în Anglia.
La 19 ani, Adrian Mazilu făcea pasul de la Farul Constanța la Brighton. În jurul aceleiași vârste, Cătălin Mazilu, fratele său mai mare, era nevoit să atârne ghetele în cui. El și-a spus povestea în cadrul unei ediții a emisiunii „Fanatik Dinamo”.
Mai exact, Cătălin a suferit o lovitură dură în genunchi, iar medicii de atunci i-au sugerat ca, pentru a mai putea merge, să renunțe la cariera de fotbalist. El a mai spus că nu a beneficiat atunci nici de tratamentele din prezent, dar nici de susținerea materială din partea familiei.
„Pot să spun că am avut o problemă medicală. Am fost lovit la genunchi într-un meci. Ar fi existat șansa să continui, dar nu s-a mai putut. Mereu aveam durere, nu mai puteam juca la fel, simțeam mereu presiune pe picior. Mi-au spus și 2-3 doctori că dacă vreau să mai merg, să renunț la fotbal.
Tot în jur de 19 ani aveam. Eram copil și a fost un șoc. Am făcut niște injecții, a fost mai bine, puteam să joc, dar tot simțeam jena aia. Nu m-a lăsat să cresc mai mult. Acum sunt bine. Nu mă mai doare piciorul la temperaturi scăzute. Mai joc la Liga 3, Liga 4, Liga 2, dar nu la fel. Nu am avut prestații în Liga 1.
Cred că la mine a fost problema că nu am primit oportunitatea unui tratament sau al unei intervenții. Nici ca familie, nu eram atât de înstăriți să pot merge mai departe. Am stat în ghips 8-9 luni.
În Olanda am plecat optimiști. Sunt foarte mândru de el și cred că ce a făcut pentru familia noastră. A plecat la o vârstă fragedă, a trebui să plec cu el. Era foarte mic și avea nevoie de suport. Ne-am adaptat repede. El s-a maturizat din toate punctele de vedere în Anglia. Se vede cum vorbește, cum se exprimă, cum discuta cu staff-ul. În Olanda eram sprijin pentru el, dar în Anglia vorbea mai mult el. I-au prins bine toate astea”, a spus Cătălin Mazilu, fratele lui Adrian Mazilu, la „Fanatik Dinamo”.
„M-am gândit la problema lui. Ce a trăit el, chiar nu voiam să trăiesc și eu. Pot să spun că s-au modernizat lucrurile, există alte aparaturi acum. Orice medic te poate face bine acum”, a spus și Adrian Mazilu ulterior.