Sport

Fratele lui Istvan Kovacs, cadou de la UEFA! Prima delegarea internaţională a sezonului

Szabolcs Kovacs a primit prima delegare internațională de la UEFA pentru noul sezon! La ce meci din Europa League va fi prezent fratele celebrului Istvan Kovacs
13.07.2026 | 15:00
Fratele lui Istvan Kovacs cadou de la UEFA Prima delegarea internationala a sezonului
Istvan şi Szabolcs Kovacs, la un meci Dinamo - Farul. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

La scurt timp după ce Istvan Kovacs a fost trimis acasă de la Campionatul Mondial, fratele său mai mic, Szabolcs Kovacs (37 de ani), a primit o veste bună. El a fost delegat pentru postul de al patrulea oficial la unul dintre meciurile retur din preliminariile UEFA Europa League.

Szabolcs Kovacs, delegat la Zilina – Hajduk Split

În timp ce fratele său, Istvan Kovacs, se află în drum spre casă, după ce nu s-a aflat pe lista arbitrilor păstrați în SUA pentru restul meciurilor din finalul acestui Campionat Mondial, Szabolcs Kovacs a primit prima delegare internațională din acest sezon.

ADVERTISEMENT

Fratele mai mic al marelui arbitru român va fi al patrulea oficial în meciul retur dintre Zilina și Hajduk Split, din UEFA Europa League. Croații s-au impus cu 2-0 pe propriul teren, iar returul se va juca în Slovacia. Szabolcs va face parte din brigada condusă de Horațiu Feșnic, care îi va avea asistenți pe Valentin Gabriel Avram și Ioan Alexandru Corb. Ovidiu Hațegan și Iulian Dima se vor afla în camera VAR.

Szabolcs Kovacs are o singură delegare la centru în competițiile UEFA

Dacă din postura de al patrulea oficial a mai fost la meciuri din competițiile continentale, Szabolcs a primit un singur meci din postura de arbitru central. În sezonul trecut, el a debutat în cupele europene într-un meci din preliminariile UEFA Conference League.

ADVERTISEMENT

Pe 8 iulie 2025, Szabolcs Kovacs a oficiat prima manșă din primul tur preliminar. Meciul arbitrat de român a fost cel dintre Floriana (Malta) și Haverfordwest (Țara Galilor), soldat cu victoria cu 2-1 a echipei gazdă, care a întors meciul după ce a fost condusă în prima repriză. Centralul a dat și un penalty pentru maltezi, în minutul 59, prin care aceștia și-au asigurat victoria.

ADVERTISEMENT