Sport

Fratele lui John Terry, amendat pentru pariuri. Câți bani a pierdut și cum explică totul

07.12.2020 | 15:53
Fratele lui John Terry amendat pentru pariuri Cati bani a pierdut si cum explica totul
ADVERTISEMENT

Fratele lui John Terry a fost amendat cu 1.000 de lire. El a pierdut la pariuri 47 de mii de lire. Fostul jucător spune că nu știa că nu are voie să joace la pariuri. El credea că regula se aplică numai fotbaliștilor, nu și oficialilor.

Paul Terry, fratele lui John Terry, a primit din partea Federației Engleze de Fotbal (FA) o amendă de 1.000 de lire  pentru că a încălcat regulile de pariere. Suma nu este una uriașă, însă informațiile despre acest caz șochează.

ADVERTISEMENT

În luna august a anului trecut FA a fost alertată de o firmă de pariuri despre activitatea lui Paul Terry. FA a verificat și a găsit un alt cont la o altă firmă.

Fratele lui John Terry a pierdut o sumă uriașă la pariuri

În fața comisiei FA, fostul jucător a spus că a pariat de 209 ori, iar 34 de pariuri au fost făcute pe partide din competiții în care echipa la care era legitimat tocmai juca în acea perioadă. Toate cele 34 de pariuri au fost multiple, pe bilet nu se afla doar un singur joc.

ADVERTISEMENT

Federația din Anglia nu-i dă voie niciunui angajat al unei echipe de fotbal să parieze indiferent că este vorba despre fotbaliști sau oficiali și indiferent de competiția pe care s-ar face pariul. În perioada pe care o investighează federația, Terry a pariat 63.800 de lire. El a câștigat numai 16.883 de lire. Deci, acesta a pierdut în jur de 47.000 de lire.

Pariurile făcute de fratele lui John Terry au cuprins sume între două și 200 de lire. Numai că, în urmă cu trei ani, în noiembrie, Terry a exagerat cu sumele mizate. Mai exact, în numai 18 zile a pariat de 12 ori iar suma investită a fost de 45.600 de lire.

ADVERTISEMENT

În noiembrie 2017 a pierdut cele mai mari sume

Terry a pierdut 3 pariuri în luna noiembrie a anului 2017. Este vorba despre amicalul dintre Anglia și Germania unde a zis că nemții vor câștiga. Meciul s-a terminat 0-0, iar fostul fotbalist a pierdut 10.000 de lire. Următorul joc a fost cel dintre Italia și Suedia unde mizat că vor câștiga italienii, însă meciul s-a terminat 0-0. De data aceasta a pierdut 17.700 de lire.  Ultimul joc a fost cel dintre Basel și Manchester United unde a mizat că va câștiga United în deplasare. Basel s-a impus cu scorul de 1-0. Astfel, a mai pierdut încă 10.000 de lire.

Paul Terry a zis în fața comisiei federației că nu știa că această regulă este valabilă și pentru oficialii echipelor. El știa că numai fotbaliștii trebuiau să o respecte. A adăugat că a jucat la pariuri pentru că se plictisise și că nu a pariat niciodată mai mulți bani decât avea. Terry este sigur că nu are o problemă legată de pariuri. Comisia Federației din Anglia i-a spus că ar trebui să se ducă la consiliere la PFA, FA sau alte agenții externe. Paul Terry este un fost fotbalist modest care a evoluat de-a lungul timpului ca mijlocaș la formații ca Dagenham & Redbridge, Yeovil Town sau Leyton Orient între 1999 și 2009.

ADVERTISEMENT

După ce ”și-a pus ghetele în cui” în urmă cu opt ani a ajuns impresar timp de șase ani, iar după a hotărât să se facă antrenor. A fost asistent la Oldham și Yeovil. În iulie anul trecut a ajuns la West Brom unde a fost manager al împrumuturilor echipei. S-a ocupat de urmărirea progresului jucătorilor tineri care erau împrumutați de formația engleză.

 

ADVERTISEMENT