Criticii spun că puștiul promite destul de mult! David Alexandru, căci așa îl cheamă pe fratele milionarului din Silicon Valley care s-a apucat și el serios de muzică a devenit cunoscut publicului larg înainte ca faima leului de la PRO TV să explodeze.
Mama celor doi (sunt trei frați în total, dintre care Sebi este cel mai mare) a fost persoana care i-a păzit fiecare pas și l-a susținut de la bun început pe cântărețul familiei Dobrincu.
David spune că este extrem de mândru de realizările fratelui său, care la vârsta de 17 ani făcea deja furori în IT, în Statele Unite.
Sebi a fost dintotdeauna un exemplu pentru puștiul înnebunit după muzică, după cum chiar acesta a relatat.
„Sebastian și-a început cariera ca programator și a continuat cu muzica… Eu am început cu muzica, dansul și actoria . Sper să ajung când voi fi mare un antreprenor la fel ca Seby. Știu că drumul e lung și este nevoie de foarte multă muncă, dar… Îmi doresc ca Seby să fie mândru de mine”, a declarat David Alexandru Dobrincu, potrivit botoșăneanul.ro.
David este pasionat de chitară, iar nu de mult a scos o melodie intitulată „Karma”, prin care a vrut să militeze împotriva violenței în școli.
Numele său a trecut deja și hotarele. Puștiul participă la competiții de dans și este fotomodel în Paris, acolo unde a prezentat câteva colecții de haine pentru cei de vârsta lui.
De la Sebastian a moștenit ambiția în a face tot ce își dorește. Chiar dacă are un frate milionar, el a mers pe propriul său drum. Ca o anecdotă, a filmat o reclamă în limba engleză pentru Bitdefender Box grație relațiilor privilegiate pe care le are cu soții Talpeș, fondatorii Bitdefender, aceștia fiindu-i colegi la academia de dans a lui Mihai Petre, potrivit aceluiași ziar local amintit mai sus.
„În activităţile mele îmi este alături familia, iar părinţii mă însoţesc peste tot. Le mulţumesc pe această cale pentru că tot timpul mi-au respectat deciziile, când mi-am dorit să încerc ceva nou.
Deşi programul uneori este foarte încărcat, părinţii mei îmi întreţin toate pasiunile, lucru pe care îl apreciez enorm”, a mai spus David, mulțumindu-le celor care îl sprijină.
Rămâne de văzut dacă și David va avea succesul fratelui său. Fiind la vârsta de doar 10 ani, are toate șansele să reușească, ba chiar să-l întreacă pe Sebi.
Sebastian Dobrincu are o avere estimată în anul 2021 la 2 milioane de dolari. În adolescență, acesta a creat o serie de programe de tip software. Într-un timp scurt, a devenit unul din cei mai căutați IT-iști din Statele Unite. Tânărul a colaborat cu o serie de artiști, precum Selena Gomez, dar și cu branduri consacrate ale industriei artistice cum este Universal Music.