Vi-i mai amintiți pe frații Luca și Valentin Milea de la Visuri la Cheie? Cei doi băieți au reușit să devină campioni la Kempo, competiția internațională desfășurându-se în Tunisia. Părinții lor sunt foarte mândri de ei.
Frații Luca și Valentin Milea au ajuns în atenția publicului sezonul trecut al Visuri la Cheie, când echipa emisiunii le-a finalizat casa cu greu construită de tatăl lor, ”călit” la muncă în Anglia, scrie protv.ro
În ciuda traiului greu, Luca și Valentin s-au ambiționat și și-au urmat calea. Iată că în 2022 au reușit să urce triumfători pe podiumul de la Campionatul Mondial de Kempo, din Tunisia.
Valetin a dezvăluit că fratele său s-a aflat pentru prima oară la un campionat mondial, iar el la categoria seniori.
”Aceste performanțe înseamnă extraordinar de mult pentru noi. Eu am luptat pentru prima oară la categoria de seniori, iar Luca a arătat că este pregătit pentru campionatele internaționale.
După ce am reușit să urc din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului am fost extraordinar de entuziasmat.
Am avut foarte multe emoții pentru fratele meu, deoarece el a fost la primul său campionat mondial și a reușit o adevărată performanță fiind și el campion mondial”, a mărturisit Valentin Milea pentru sursa menționată.
Concret, patru medalii de aur, una de argint și una de bronz , dar și două clasări pe locul 5 este performanța atinsă de Valentin Milea, Luca Milea și antrenorul lor Doru Mihai Manea.
Valentin a mai precizat că el și fratele său nu au de gând să se oprească aici. Următoarea țintă este Campionatul European, unde speră să obțină rezultate la fel de bune sau mai bune.
”După această performanță ne vom relua pregătirea pentru celelalte campionate. Următoarea țintă este Campionatul European, unde sperăm să fie aceleași rezultate sau chiar mai bune”, a mai spus Valentin.