News

Fraudă de 2 milioane de euro cu refugiați ucraineni. Sute de români sunt acuzați că au cazat fictiv oameni

Fraudă de 2 milioane de euro cu refugiați ucraineni, sute de români fiind acuzați de procurori că au cazat fictiv oameni și au fraudat statul.
31.03.2023 | 10:40
Frauda de 2 milioane de euro cu refugiati ucraineni Sute de romani sunt acuzati ca au cazat fictiv oameni
Fraudă de 2 milioane de euro cu refugiați ucraineni. Foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

Fraudă de 2 milioane de euro cu refugiați ucraineni, sute de români fiind implicați într-o schemă prin care oamenii erau cazați fictiv. Procurorii au decis să facă peste 200 de percheziții într-un dosar care vizează obținerea pe nedrept a 2 milioane de euro.

Fraudă de 2 milioane de euro cu refugiați ucraineni

Această sumă reprezintă contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni, în care sunt implicați funcționari și 203 de persoane fizice. Acuzațiile oficiale sunt de ”obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

ADVERTISEMENT

”Astăzi, 31 martie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureş, Bihor, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, Poliţiei de Frontieră şi Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj, pun în executare 203 percheziţii domiciliare şi 6 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, transmite IGPR.

Potrivit Observatornews.ro, funcționarii vizați sunt din cadrul unei unități administrativ teritoriale. Prejudiciul de 2 milioane de euro reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20.

ADVERTISEMENT

Această acțiune a fost sprijinită de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, Serviciului Criminalistic Maramureş şi jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş. Potrivit jurnalistului Vasile Dale, zeci de percheziții au avut loc în această dimineață pe raza comunei Săpânța.

În urmă cu 24 de ore, PRO TV anunța că tot mai mulți români renunță să mai ajute refugiați ucraineni pentru că statul român nu ar mai deconta aceste sume. Asta, în condițiile în care mai mulți proprietari nu au mai primit de două luni banii promiși de autorități pentru chiria și hrana refugiaților.

ADVERTISEMENT

La Constanța, aproximativ 200 de ucraineni au ieșit în stradă pentru a protesta față de această situație. Sofia, o tânără de 16 ani, are doi frați mai mici și, împreună cu mama sa, a venit în țară în clipa în care a fugit de război. Mai au două zile pentru a evacua chiria unde locuiesc, iar acum nu știu ce să facă.

”Mama lor a încercat să se angajeze la muncă și nu a găsit, pentru că angajatorii au frică că ucrainenii nu sunt stabili și pot să migreze”, transmit experții. Majoritatea ucrainenilor din Constanța locuiesc în zona Mamaia, iar acum trebuie să plece de acolo pentru că proprietarul spune că are de plătit facturi de milioane de lei și nu mai poate suporta cheltuielile.

ADVERTISEMENT

”Noi în toamnă le-am pus la dispoziție clădirea, din păcate, în momentul ăsta nu mai putem să suportăm cheltuielile făcute de ei. De două săptămâni i-am rugat să își găsească în altă parte, deja se termină luna și din păcate nu și-au găsit”, a explicat situația Claudiu Matei.

Oana Tănase, managerul unui hotel, a oferit informații similare: ”Sumele care s-au adunat, pe care trebuie să le recuperăm, sunt foarte mari, ajung la aproximativ 900 de milioane de lei”. ”Nici noi nu putem să îi susținem din buzunarul nostru la nesfârșit, adică mai bine prefer să închiriez apartamentul la o familie de români cu 400-500 euro, să își plătească și utilitățiile și nu am bătaie de cap, mai ales că acum avem niște restanțe pe care le-am plătit noi”, a transmis și Emanuel Ionescu, proprietar de clădiri. Guvernul nu mai vrea să acorde bani acelor români care oferă cazare și masă ucrainenilor, ci mai puțini bani direct refugiaților, cu condiția ca oamenii să se angajeze și să-și trimită la școală copiii.

ADVERTISEMENT