Aston Villa și-a respectat statutul de favorită și s-a impus cu 3-0 în finala Europa League de la Istanbul, după reușitele semnate de Youri Tielemans, Emiliano Buendia și Morgan Rogers. Rămâi pe site-ul nostru pentru a fi la curent cu toate detaliile despre confruntarea dintre cele două echipe.
După 40 de minute tensionate, în care partida contra lui Freiburg a fost echilibrată, Aston Villa s-a „dezlănțuit” și a punctat de două ori în finalul primei reprize, prin Youri Tielemans și Emiliano Buendia. Morgan Rogers a punctat pentru 3-0 în partea secundă, iar germanii nu au avut forța de a reveni în joc. Englezii au sărbătorit cu mult fast la final, iar căpitanul John McGinn a fost cel care a ridicat trofeul, primul după 30 de ani de „secetă” pentru gruparea din Birmingham.
Min. 90+2: Final de meci la Istanbul, Aston Villa se impune clar contra lui Freiburg, 3-0, și câștigă trofeul Europa League.
Min. 58: GOOOL ASTON VILLA! După o acțiune prelungită a celor de la Aston Villa, mingea ajunge în partea stângă la Buendia, care centrează în careu, iar Morgan Rogers „înțeapă” mingea în plasa porții.
Min. 46: A început repriza a doua.
Min. 45+4: Pauză la Istanbul, Aston Villa conduce cu 2-0 după un final excelent de repriză.
Min. 45+3: GOOOL ASTON VILLA! Emiliano Buendia primește balonul la marginea careului, se întoarce și trimite un șut perfect, la care Atubolu nu are nicio șansă.
Min. 41: GOOOL ASTON VILLA! După un corner al englezilor, Rogers centrează pentru Youri Tielemans, complet nemarcat, iar belgianul înscrie cu o execuție superbă din voleu.
Min. 25: Duelul de la Istanbul este foarte echilibrat, dar și tensionat, „centralul” Letexier arătând deja nu mai puțin de 3 cartonașe galbene.
Min. 3: Ocazie pentru Villa! Englezii pleacă pe contraatac, iar faza se încheie cu un șut periculos trimis de Rogers, respins în lateral de portarul Atubolu.
Min. 1: A început partida de la Istanbul.
Au mai rămas aproximativ două ore până când Freiburg o va înfrunta pe Aston Villa în finala Europa League de la Istanbul, iar mii de fani sunt deja prezenți în tribunele arenei celor de la Beșiktaș. Momentan, atmosfera este dominată de suporterii germani, însă rămâne de văzut dacă situația se va menține și după startul partidei.
Dacă Aston Villa are în palmares două trofee europene, Cupa Campionilor (actuala Champions League) și Supercupa Europei, ambele cucerite în 1982, pentru Freiburg este prima finală continentală din istoria clubului. Germanii au început să participe în competițiile europene în 1995 și nu reușiseră să avanseze nici măcar în sferturi înainte de sezonul actual.
Plouă copios la Istanbul înainte de finala dintre Freiburg și Aston Villa din Europa League. Fanii celor două echipe au ieșit însă cu umbrelele pe străzi, iar unii dintre ei chiar s-au așezat la terase pentru a savura o bere înainte de meciul decisiv de pe Beşiktaş Park.
Julian Schuster a dus-o pe Freiburg într-un moment incredibil pentru fanii micuței echipe din Germania. Miercuri, de la ora 22:00, nemții vor da piept cu Aston Villa, echipă de primele 5 în Premier League, condusă de un antrenor cu renume în Europa League, având nu mai puțin de patru trofee în vitrină. Cu toate acestea, antrenorul lui Freiburg nu se lasă intimidat și speră la o surpriză:
„Este cu adevărat special. Nu cu mult timp în urmă eram încă în a doua divizie (clubul a promovat înapoi în Bundesliga la sfârşitul sezonului 2015/2016), iar acum vom juca într-o finală europeană. Am încredere absolută în echipa mea şi jucătorii sunt cei care îmi dau această convingere, pentru că sunt plini de talent. Avem toată încrederea necesară pentru a înfrunta o echipă grozavă şi un antrenor grozav”, a declarat Julian Schuster
Prințul William va fi prezent în această seară la Istanbul pentru a urmări finala Europa League dintre Freiburg și Aston Villa, club pe care îl susține cu pasiune încă din copilărie. Unchiul său i-a aprins flacăra povestindu-i că Villa a cucerit Cupa Campionilor în 1982, iar de atunci moștenitorul tronului britanic nu s-a mai dezlipit de echipa antrenată acum de Unai Emery.
CEO-ul clubului britanic, Damià Vidagany, spune că prințul William vizitează des baza de antrenament și stă la povești cu Emery ori de câte ori programul îi permite. După semifinala cu Crystal Palace, a coborât în vestiar și l-a felicitat personal pe fiecare jucător.
Aston Villa a ajuns în finala Europa League din acest an după ce a reușit să o bată pe compatrioata Nottingham Forest, 4-0, asta după ce în tur a fost victorie pentru oaspeți, 1-0. Unai Emery, specialist al finalelor în această competiție, vrea un nou trofeu. Cealaltă finalistă este Freiburg, echipa germană care a trecut de Sporting Braga după ce a revenit în urma eșecului, 1-2, suferit în tur. Nemții au răsturnat soarta calificării la retur, câștigând cu 3-1.
Marea bătălie dintre cele două echipe se va da pe stadionul lui Beșiktaș, arenă cu o capacitate de 42.445 de locuri. Este același stadion pe care naționala României pierdea barajul pentru Cupa Mondială contra Turciei din luna martie, unde atmosfera creată este deosebită, indiferent de meciul disputat. Finala din acest an va fi condusă la mijloc de francezul Francois Letexier.
Transmisiunea în direct la TV a meciului Aston Villa – Freiburg din finala UEFA Europa League va fi asigurată, în România, de canalele Digi Sport și Prima Sport. Confruntările vor putea fi urmărite și online, pe platformele Digi Online, Prima Play și Orange TV Go. Site-ul Fanatik.ro vă vine în ajutor prin formatul LIVE TEXT.
Ca de obicei, FANATIK oferă pariorilor câteva ponturi pentru a-și constitui bilete cu potențial ridicat de câștig. Aston Villa pleacă cu statutul de „favorită”, având o cotă de 1.74 la victorie. Freiburg este cotată pentru un succes cu 4.80, în timp ce remiza în timpul regulamentar a primit cota de 3.70. Dacă doriți să mizați pe goluri, variantele „ambele echipe marchează: Da” sau „peste 1.5 goluri” au cote de 1.97, respectiv 1.34.Vezi live video finala UEFA Europa League,
Pe Fanatik.ro poți fi la curent cu toate fazele importante din finala UEFA Europa League. Ai toată acțiunea în format LIVE TEXT, cu actualizări în timp real, iar la final vei putea urmări rezumatul confruntărilor.
Totodată, aici vei găsi și cele mai importante declarații ale fotbaliștilor și antrenorilor implicați în marea competiție europeană. Site-ul nostru îți va pune la dispoziție toate informațiile de care ai nevoie!