Au RETROGRADAT şi au fost PREMIAŢI! FRF deschide ANCHETA!

Silviu Ghering   
în Fotbal intern
28/05/2015, 21:07
Au RETROGRADAT şi au fost PREMIAŢI! FRF deschide ANCHETA!

FRF. FC Braşov a remizat cu Gaz Metan Mediaş şi ambele echipe au retrogradat. Foarte curios, după meci jucătorii braşoveni au fost premiaţi cu cîte 4.000 de euro, sumă mai mare decît salariul lunar al multora dintre ei! Această „recompensă” a iscat suspiciuni la Federaţie, care a decis să deschidă o investigaţie, conform Mediafax.

FRF. Ofiţerul de integritate al FRF, Costin Negraru, îi va audia atît pe fotbaliştii lui FC Braşov, cît şi pe cei ai lui Gaz Metan Mediaş. De rezultatul de egalitate care a consfinţit retrogradarea celor două echipe care au jucat la Braşov, a profitat Concordia Chiajna, care a învins acasă Petrolul cu 3-2 şi s-a salvat astfel de „matineu”.

Preşedintele Gazului, Ioan Horoba, a discutat joi dimineaţă cu jucătorii şi le-a transmis că echipa ar putea rămîne în Liga 1, iar Concordia Chiajna retrogradată! Motivul? Chiajna ar fi oferit suma de 50.000 de euro Braşovului pentru a face tot posibilul să nu piardă cu formaţia din Mediaş. Şi cum recompensele pentru alte cluburi sînt interzise în Liga 1, gruparea de la marginea Bucureştiului ar putea fi trimisă în liga secundă dacă se adeveresc acuzaţiile lansate de medieşeni, anunţă DigiSport.

Horoba a fost extrem de laconic: “Nu ştiu ce va fi, rămîne să vedem ce se va întîmpla în continuare”. Iar Cristian Tănase, preşedintele Concordiei, a evitat un răspuns tranşant: “Am văzut declaraţiile lui Ioan Horoba, dar noi preferăm să ne bucurăm de salvarea de la retrogradare”.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles