Sport

FRF a anunțat ce-i așteaptă pe suporterii români în Turcia!

FRF a făcut un anunț extrem de important pentru fanii care au achiziționat bilete pentru meciul cu Turcia, dar și pentru suporterii care încă vor să pună mâna pe tichete.
25.02.2026 | 06:30
FRF a anuntat cei asteapta pe suporterii romani in Turcia
FRF a făcut un anunț important pentru suporterii români care vor fi prezenți la barajul cu Turcia. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

România va întâlni Turcia pe 26 martie în semifinala barajului pentru Cupa Mondială, iar Federația Română de Fotbal a făcut un anunț important pentru suporterii care vor face deplasarea la Istanbul. FRF a lansat și un avertisment pentru fanii care nu au reușit să achiziționeze tichete până acum.

FRF a anunțat ce îi așteaptă pe suporterii români în Turcia

Federația Română de Fotbal a dezvăluit termenul până la care fanii români care au achiziționat bilete pentru meciul de baraj cu Turcia își pot modifica datele personale de pe tichete, care trebuie să fie conforme cu documentele de identitate pentru ca suporterii să poată intra pe stadion. De asemenea, forul condus de Răzvan Burleanu a dezvăluit când vor fi distribuite biletele.

ADVERTISEMENT

Biletele puse la dispoziția fanilor români s-au epuizat într-un timp record, interesul pentru meciul de baraj de la Istanbul fiind unul imens. Recent, Federația a confirmat oficial faptul că Mircea Lucescu va sta pe bancă la baraj, iar directorul tehnic Mihai Stoichiță a analizat situația în cadrul unei intervenții la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.

Mesajul FRF înainte de barajul Turcia – România

„Joi, 26 martie, ora 19:00, ora României, sau ora 20:00, ora locală, tricolorii vor întâlni Turcia, la Istanbul, pe stadionul ‘Besiktas Park’, în semifinala play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Federația Română de Fotbal aduce la cunoștința suporterilor români care au achiziționat bilete pentru partida de la Istanbul următoarele informații importante privind accesul pe stadion și distribuirea tichetelor:

ADVERTISEMENT

Organizatorul partidei a informat că, la accesul în stadion, datele înscrise pe bilet vor fi verificate și trebuie să corespundă cu informațiile din documentul de identitate (carte de identitate, pașaport sau certificat de naștere, după caz). Termenul limită pentru modificarea datelor de pe bilete este duminică, 1 martie, ora 12:00. După această dată, biletele nu vor mai putea fi modificate, indiferent de situație!

ADVERTISEMENT

Recomandăm tuturor suporterilor să verifice cu atenție corectitudinea datelor înscrise pe bilet și să efectueze eventualele modificări înainte de termenul menționat. De asemenea, conform informațiilor primite de la Federația din Turcia, biletele de acces pentru meci vor fi transmise către Federația Română de Fotbal după data de 15 martie 2026.

Termenul maxim estimat pentru finalizarea procesului de distribuție către suporteri este 22 martie 2026. Orice alte informații apărute pe diverse site-uri de revânzare sunt eronate. Rugăm suporterii să nu achiziționeze bilete de pe platforme neoficiale, pentru a evita riscul unor bilete invalide sau neconforme”, a transmis FRF pe site-ul oficial.

ADVERTISEMENT