În prezent, Umit Akdag este component al naționalei României U21, iar un oficial FRF susține că până când acesta se va decide dacă alege naționala Turciei, va merge la Campionatul European de Tineret din vara lui 2025 alături de “tricolorii” lui Daniel Pancu.
Fundașul de 20 de ani a atras multă atenție în jurul său după transferul în Ligue 1 la Toulouse, echipă pentru care a și debutat din postură de titular. Mihai Stoichiță, director tehnic FRF, susține că Umit Akdag își va continua parcursul la echipa de tineret a României U21 până când se va gândi să aleagă sau nu naționala Turciei.
Daniel Pancu, cel care l-a convocat la U21, susține că Akdag este mult mai orientat spre a alege naționala mare a turcilor decât pe cea a României, deoarece este mult mai conectat cu “țara semilunei”.
În acest caz, Mihai Stoichiță nu este sigur de acest lucru și speră ca fundașul româno-turc să aleagă naționala condusă de Mircea Lucescu. Până atunci, acesta va încerca să meargă cu România U21 la Campionatul European de Tineret din 2025.
“De ce să aleagă Turcia? Nu i s-a făcut nicio propunere până acum și a jucat pentru România la tineret. Astea sunt zvonuri din presa turcească.
Părinții lui sunt turci, iar el s-a atașat de aici. Din ce știu eu, sigur va face parte din lotul nostru dacă ne vom califica la vară, la Europeanul de tineret. Este bine primit aici, s-a acomodat foarte bine. Vom vedea.
E dreptul fiecăruia să aleagă. El joacă în Franța, unde poate să descopere și alte orizonturi și s-ar putea să îi placă acolo sau în altă parte dacă joacă bine și va avea oferte. Poate influența naționalității sale nu va mai fi la fel de mare dacă joacă bine.
Poate ar fi fost bine să îi ia o echipă din România. Nu știm dacă ar fi refuzat, depinde de ofertă, de echipă. El cunoaște fotbalul românesc bine.
I-a plăcut la echipa națională de tineret și poate că i-ar fi plăcut și la o echipă din prima ligă a României, unde să se bată pentru trofee.
E un băiat admirabil. Noi nu putem să îl influențăm în alegere. Vom vedea. Deocamdată face parte din lotul de U21 și vor mai juca două meciuri importante cu Muntenegru și Elveția. Putem să ne calificăm după aceste două meciuri.
Problema e la el. Noi discutăm fără să știm cum își va decide viitorul. În momentul de față promisiunile sunt date către echipa României de U21 și sunt ferme. Nu cred că îl va chema naționala mare a Turciei acum.
Este un jucător puternic, care știe jocul, care poate să joace două posturi foarte bine. Fundaș central și mijlocaș la închidere. Sperăm că va continua cu noi. Dar e libertatea lui să aleagă. Unde bine, acolo e patria”, a declarat Mihai Stoichiță la FANATIK SUPERLIGA.
În cariera sa, Umit Akdag a trecut pe la juniorii celor de la FCSB, Chelsea și Alanyaspor. Ulterior, a făcut pasul la echipa mare a primei sale echipe din Turcia, a fost împrumutat la Goztepe și acum la Toulouse. Cota sa de piață este de 800.000 de euro, potrivit Transfermarkt.