România U17 are în fața niște partide extrem de importante. Jucătorii născuți începând cu 1 ianuarie 2009 sunt eligibili pentru duelurile din luna martie cu Islanda, Italia și Portugalia. Campioana en-titre, FCSB, oferă nu mai puțin de trei fotbaliști pentru meciurile de la finalul acestei luni.
Reprezentativa U17 se va deplasa în Italia la sfârșitul lunii martie. Jucătorii convocați de Mircea Diaconescu vor disputa nu mai puțin de trei partide în campania pentru calificarea la Campionatul European ce va avea loc în Estonia. Adversarii „tricolorilor” sunt Islanda, Portugalia și Italia, gazda acestui mini-turneu.
Duelurile vor avea loc miercuri, 25 martie, sâmbătă, 28 martie și marți, 31 martie. Toate meciurilor se vor desfășura în Italia. „Tricolorii” mici au ajuns în această fază decisivă după ce în toamnă au avut un parcurs bun și au terminat pe locul secund într-o grupă cu Franța (1-1), Israel (1-1) şi Azerbaidjan (5-1).
Selecționerul Mircea Diaconescu a decis să cheme nu mai puțin de trei jucători de la FCSB, iar aici în enumerăm pe Rareș Andrei, Matei Pădure și Andrei Dăncuș. În lista convocărilor se enumeră și fotbaliști legitimați în străinătate precum Victor Kroes, Daniele Paul, Robert Corduneanu, Eduard Corlat sau Rareș Silitra.
Lotul convocat de selecţionerul Mircea Diaconescu arată astfel: