Consiliul FIFA s-a reunit la Vancouver, Canada. Cu această ocazie s-a discutat despre mai multe aspecte importante aflate pe ordinea de zi a forului internațional. Printre altele, s-a dezbătut posibilitatea ca din sezonul viitor toate echipele profesioniste de fotbal din lume să fie obligate să folosească mereu în timpul unui meci un jucător cu vârsta sub 21 de ani, chestiune care, după cum se știe deja foarte bine, a fost implementată de FRF în România încă de acum 10 ani.
Contactați pentru a oferi o reacție pe seama acestui subiect, cei de la Federația Română de Fotbal s-au arătat, în mod așteptat de altfel, încântați de această posibilitate. Astfel, ei au dorit să sublinieze o dată în plus faptul că, în viziunea lor, această regulă U21 a ajutat foarte mult până în prezent dezvoltarea fotbalului românesc prin acordarea unei atenții sporite fotbaliștilor tineri, iar acum această intenție arătată de FIFA în această direcție nu ar face decât să confirme că a fost vorba despre o decizie inspirată luată de forul condus de Răzvan Burleanu pe plan intern în urmă cu 10 ani.
„Ca urmare a solicitării dumneavoastră, precizăm că Federația Română de Fotbal salută inițiativa FIFA, având în vedere că beneficiile unei astfel de reguli pentru dezvoltarea tinerilor jucători au fost demonstrate deja în fotbalul românesc, unde FRF a început să o implementeze încă de acum 10 ani. Considerăm că promovarea jucătorilor crescuți în propria academie reprezintă o direcție corectă și necesară pentru viitorul fotbalului. Mulțumim!”, a transmis Federația Română de Fotbal, în exclusivitate pentru FANATIK.
Pentru moment, intenția FIFA nu s-a concretizat încă într-o hotărâre oficială, dar este posibil ca acest lucru să se întâmple totuși în viitorul apropiat, în contextul în care urmează ca în scurt timp să se producă discuțiile finale în acest sens între factorii de decizie de la nivelul conducerii fotbalului internațional.
În perioada imediat următoare, urmează ca toate părțile implicate, inclusiv cluburile, în mod evident, să fie consultate cu privire la această chestiune. Dacă se va ajunge la un consens, este de așteptat ca în săptămânile următoare Consiliul FIFA să adopte în mod oficial noua prevedere, urmând ca ea să producă efecte chiar cu începere din sezonul viitor.