Sport

FRF, anunţ oficial despre barajul de promovare în Liga 1! Care sunt echipele calificate şi ce se întâmplă cu CSA Steaua

FRF a făcut anunţul oficial despre baraj. CSA Steaua nu are drept de promovare şi în locul "militarilor" va merge Concordia Chiajna, care va evolua împotriva Chindiei pentru un loc în prima ligă.
15.05.2022 | 19:26
FRF anunt oficial despre barajul de promovare in Liga 1 Care sunt echipele calificate si ce se intampla cu CSA Steaua
Fază de joc din meciul Hermannstadt - CSA Steaua. Sursa: sportpictures. eu
ADVERTISEMENT

La scurt timp după ultima etapă din play-off-ul din Casa Pariurilor Liga 1, FRF a anunţat oficial care sunt echipele care vor evolua în barajul de promovare pentru Casa Pariurilor Liga 1, Petrolul şi Hermannstadt fiind echipele care au promovat direct.

FRF, anunţ oficial despre barajul de promovare în Liga 1! CSA Steaua, înlocuită de Chiajna

FRF a anunţat pe site-ul oficial că CSA Steaua nu are drept de promovare şi locul “militarilor” în barajul pentru un loc în Casa Pariurilor Liga 1 va fi luat de Concordia Chiajna, echipa de pe locul 6 în play-off.

ADVERTISEMENT

“În toate cazurile în care o echipă situată pe loc promovabil sau care dă dreptul la barajul de promovare nu deține licență pentru Liga 1 sau nu îndeplinește cerințele statutare și regulamentare de participare în Liga 1, locul respectiv va fi ocupat de următoarea echipă, cel mai bine clasată, din Liga a 2-a care îndeplinește condițiile de participare în Liga 1

Cele 4 formații ce se vor întâlni în meciurile de baraj sunt:

AFC Chindia Târgoviște (Locul 7 – play-out liga 1)
SC Dinamo 1948 (Locul 8 – play-out liga 1)
FC Universitatea Cluj (Locul 3 – playoff liga 2)
Concordia Chiajna (Locul 5 – play-off liga 2)”, se arată în comunicarea celor de la FRF.

ADVERTISEMENT

Opriţa: “Pozitiv sau negativ, trebuie să îl aflăm să știm ce avem de făcut mai departe”

La interviurile de la finalul meciului dintre Hermannstadt şi CSA Steaua, antrenorul roş-albaştrilor, Daniel Opriţa a cerut un punct de vedere oficial de la FRF, care să lămurească situaţia barajului:

„Trebuie să aflăm cât mai repede răspunsul (n.r. – dacă pot evolua la baraj). Pozitiv sau negativ, trebuie să îl aflăm să știm ce avem de făcut mai departe. E loc de mai bine, dar în mare sunt mulțumit pentru că nu e ușor. Se discută și acum dacă avem dreptul sau nu.

ADVERTISEMENT

Băieții au dat dovadă de caracter și le mulțumesc, sunt niște jucători adevărați. Trebuie să mai îmbunătățim lotul și cred că, dacă aducem câțiva jucători de valoare, putem să sperăm la promovare sezonul viitor. Dacă avem dreptul să mergem la baraj poate câștigam și sărbătoream și noi acum. Dar poate în sezonul viitor”, a spus Opriţa.

Decizia privind echipele care au drept de baraj ar fi trebuit luată de Comisia de Licenţiere, care este una independentă. Nu a fost anunţată nicio decizie din partea acestora până în acest moment şi rămâne de văzut dacă situaţia se mai poate schimba zilele următoare.

ADVERTISEMENT