Planurile FRF pentru dezvoltarea fotbalului continuă să aibă o tracțiune pozitivă și în viitorul apropiat specialiști din Marea Britanie ar putea să vină în România pentru a ajuta cluburile noastre.
Răzvan Burleanu a avut o întrevedere cu Giles Portman, ambasadorul Marii Britanii în România, iar aceștia au discutat cum poate fi ajutat fotbalul nostru de către specialiștii din Regat.
„Marți, 13 ianuarie, Giles Portman, ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, a efectuat o vizită de lucru la Federația Română de Fotbal, unde a avut o întrevedere cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, la Casa Fotbalului. În cadrul discuțiilor a fost analizată posibilitatea facilitării unor schimburi de experiență între România și Regatul Unit, prin care profesioniști din fotbalul britanic ar urma să ofere expertiza lor, prin proiecte ale FRF, reprezentanților cluburilor din țara noastră.
În același timp, Ambasada Marii Britanii și-a confirmat cu entuziasm disponibilitatea de a se implica în diverse proiecte de fotbal amator și grassroots. Doar în competițiile de grassroots organizate de FRF împreună cu Ministerul Educației și alți parteneri participă peste 362.000 de elevi, ceea ce reprezintă aproximativ 12% din numărul total al școlarilor din România. De asemenea, pe parcursul întâlnirii au fost analizate și oportunități de colaborare între FRF și Ambasada Marii Britanii în cadrul unor proiecte de responsabilitate socială”, a anunțat FRF.
De ceva ani, regula U21 este prezentă în SuperLiga, însă cluburile din primul eșalon sunt din ce în ce mai vocale cu privire la nemulțumirea pe care o au. Aceștia consideră că regula nu mai este una de bun augur și nu ajută la dezvoltarea tinerilor jucători talentați, ba chiar dăunează și afectează progresul acestora.
Totuși, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a rămas ferm pe poziții și a anunțat că nu va exista o schimbare a regulii U21, pentru că au existat beneficii notabile, în special observate la nivelul echipelor naționale de tineret, unde rezultatele au fost mult mai bune de când a fost impusă regula.