Sport

FRF, anunțul momentului pentru fanii naționalei României! „Fii parte din galerie!”

Biletele pentru Campionatul European U21 din Slovacia s-au pus în vânzare! Cât costă un tichet de acces în zona destinată fanilor „tricolori”
29.03.2025 | 05:20
FRF anuntul momentului pentru fanii nationalei Romaniei Fii parte din galerie
FRF îndeamnă suporterii României să își cumpere bilete la EURO 2025 U21 pentru a-i sprijini pe tinerii „tricolori” ai lu Daniel Pancu. Foto:Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Următoarea acțiune a micilor „tricolori” ai lui Daniel Pancu va începe pe 11 iunie și sperăm că se va încheia cât mai târziu. Naționala de tineret debutează la turneul final al Campionatului European din Slovacia împotriva Italiei, la Trnava, urmând să joace celelalte două partide la Bratislava. Federația Română de Fotbal îndeamnă suporterii României să vină în sprijinul naționalei lui Pancu pentru a atinge o performanță cel puțin egală cu cea din 2019. Biletele pentru cele trei meciuri au fost puse în vânzare, iar prețurile sunt foarte accesibile.

Anunț de ultimă oră! Biletele pentru meciurile din grupa României la EURO 2025 U21 s-au pus în vânzare: „Fii și tu parte din galerie”

România U21 a încheiat de curând ultimele „teste” înaintea turneului final din Slovacia. Micii „tricolori” au câștigat împotriva Portugaliei, cu 1-0, și au fost învinși de naționala Țărilor de Jos, cu scorul de 2-0, în cele două meciuri de pregătire înaintea Campionatului European.

ADVERTISEMENT

România se află la cea de a patra participare consecutivă la un turneu final european, cea mai bună performanță rămânând cea din 2019, când generația unor jucători precum Florinel Coman, Ianis Hagi sau Dennis Man a ajuns până în semifinalele competiției, acolo unde a fost eliminată de Germania.

Federația Română de Fotbal face apel la toți iubitorii naționalei mari pentru a încuraja viitorul României. Printr-o postare pe Facebook, echipa națională cheamă „Zidul Galben” pentru a-i sprijini pe băieții lui Daniel Pancu și totodată a anunțat punerea în vânzare a biletelor:

ADVERTISEMENT

„U21: Fii și tu parte din galeria României la EURO 2025! Suporterii României își pot cumpăra bilete în sectorul special dedicat pentru a susține naționala de tineret la fiecare meci din faza grupelor la EURO 2025”, a transmis Echipa Națională a României pe Facebook.

Prețuri accesibile pentru români

Deși este un turneu final european, prețurile vor ține cont de faptul că protagoniștii sunt jucătorii de tineret, nu vedetele națiunilor participante. Un bilet pentru oricare dintre meciurile din grupa României costă doar 12 euro, un preț accesibil pentru toți suporterii.

ADVERTISEMENT

Tinerii „tricolori” vor înfrunta în grupa lor de la turneul final al Campionatului European naționalele U21 ale Italiei (11 iunie, Trnava), Spaniei (14 iunie, Bratislava) și Slovaciei (17 iunie, Bratislava).

ADVERTISEMENT
Tags: