FRF a dat încă un tun după calificarea României la Campionatul European din Germania. Departamentul de comunicare a filmat întreaga campanie din preliminarii și va realiza un film documentar.
Federația Română de Fotbal a dat încă o lovitură de imagine și vrea ca această campanie de calificare la turneul final să rămână în memoria colectivă a suporterilor echipei naționale a României.
Forul de la Casa Fotbalului ar fi vândut conform iamsport.ro drepturile de publicare pentru un film despre campania de calificare la Campionatul European din Germania. Acestea ar fi fost deja achiziționate de una dintre cele mai mari platforme de streaming din lume.
Filmul ar putea avea premiera în această vară înainte de debutul „tricolorilor” lui Edi Iordănescu la Campionatul European, unde România revine după o pauză de opt ani.
Pe lângă aspectul financiar care nu trebuie să fie neglijat, forul condus de Răzvan Burleanu ar putea să își apropie și mai mult suporterii, chiar și pe cei mai radicali care au revenit la sentimente mai bune după calificarea spectaculoasă în urma dublei cu Israel și Elveția.
Federația Română de Fotbal a recurs la un gest surprinzător când a venit vorba de filmul „Hai România – Povestea Generației de Aur”, și a interzis folosirea siglei instituției din 1994.
FRF a explicat decizia într-o poziție solicitată de reporterii FANATIK: „Sigla FRF utilizată pe echipamentul de joc în cadrul jocurilor contând pentru turneul final al FIFA World Cup 1994 reprezintă o marcă înregistrată FRF.
Prin urmare, pentru a se putea exprima acordul de utilizare a acesteia de către o terță parte, precum și limitele acestei utilizări, era necesar a se comunica persoana (fizică sau juridică) organizatoare a evenimentului, urmând a se încheia un contract de cesiune temporară a mărcii cu aceasta.
Totodată, i s-a transmis domnului Popescu faptul că FRF nu poate accepta utilizarea siglei împreună cu denumiri, sigle, mărci, reprezentări grafice etc ale unor terțe persoane juridice, parteneri comerciali sau sponsori ai evenimentului, FRF nefiind implicată în organizare, pentru a evita astfel un conflict de brand cu actualii sponsori și parteneri comerciali ai FRF și ai Echipei naționale a României.
Domnul Gheorghe Popescu nu a mai revenit cu precizările solicitate, aceasta fiind singura comunicare avută pe acest subiect între FRF și domnul Popescu”.