Fotbal intern

FRF, prima reacție după ce România și-a aflat adversarele de la JO: ”Urmează să negociem cu cluburile”

21.04.2021 | 12:10
FRF prima reactie dupa ce Romania sia aflat adversarele de la JO Urmeaza sa negociem cu cluburile
ADVERTISEMENT

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, a oferit prima reacție după ce România și-a aflat adversarele de la JO și consideră că ”tricolorii” au avut parte de o tragere la sorți favorabilă.

Naționala noastră olimpică a picat într-o grupă accesibilă din care mai fac parte selecționetele din Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras..

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, Mirel Rădoi ar putea avea mari bătăi de cap, FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova vor fi cel mai probabil implicate în meciuri în cupele europene și nu vor lăsa jucătorii la lot, ceea ce ce e valabil și pentru stranieri.

România și-a aflat adversarele de la JO, iar FRF consideră că grupa este accesibilă

”E o grupă mai accesibilă decât oricare alta. Hondurasul poate să fie o echipă puternică și care să pună probleme. Îi cunosc foarte bine, au jucători buni, bine instruiți. Acum depindem foarte mult ce jucători deplasăm noi la Tokyo”, a declarat directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, după ce România și-a aflat adversarele de la JO.

ADVERTISEMENT

”Trebuie să vedem ce acorduri vom avea cu cluburile. Deocamdată nu se poate trage o concluzie, nu știm clasamentul final din campionat să știm cine va juca în cupele europene. Urmează să negociem cu cluburile să vedem cum putem face un lot care să profite de această grupă bună”, a mai spus Stoichiță la Pro X.

”Staff-ul a fost mult mai stufos, dar trebuie să renunțăm la o parte dintre ei pentru că s-a diminuat numărul celor care pot face deplasarea. E mai simplu să negociezi cu cei din România, decât cu cei din străinătate. Strategia urmează să fie făcută în săptămânile următoare și în funcție de necesitățile cluburilor”, a continuat el.

ADVERTISEMENT

Programul ”tricolorilor” la turneul final

Stoichiță nu știe dacă Adrian Mutu va face deplasarea la Tokyo cu restul staff-ului: ”Mutu își continuă activitatea la noi, vine la serviciu, vom vedea ce se va întâmpla. El își dorește să rămână, noi ne dorim același lucru, dar vă vom anunța când se va lua o decizie fermă. Înțelegerea a fost ca și el să meargă la Tokyo, dar sunt niște reguli stricte acolo și nu putem anticipa ce se va întâmpla”.

Turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice de la Tokyo va începe pe 22 iulie și se va încheia pe 7 august, iar programul este următorul:

ADVERTISEMENT
  • etapa 1 – 22 iulie 2021
  • etapa 2 – 25 iulie 2021
  • etapa 3 – 28 iulie 2021
  • sferturile de finală – 31 iulie 2021
  • semifinalele – 3 august 2021
  • finala mică – 6 august 2021
  • finala mare – 7 august 2021

Mirel Rădoi a anunțat lotul lărgit pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar Budescu și Alibec sunt vedetele acestei echipe. Însă din acest lot ar putea absenta nume grele, echipele de club fiind angrenate în aceeași perioadă în meciuri decisive din preliminariile cupelor europene.

ADVERTISEMENT