Sport

Încercarea FRF de a găsi un selecționer, motiv de glume. Gabi Balint a adaptat ”Plugușorul” la nevoile naționalei

A trecut o lună și jumătate de când selecționerul Mirel Rădoi a plecat, dar FRF încă nu i-a găsit un înlocuitor și acest lucru naște glume pe seama șefilor de la Casa Fotbalului.
31.12.2021 | 08:30
Incercarea FRF de a gasi un selectioner motiv de glume Gabi Balint a adaptat Plugusorul la nevoile nationalei
ADVERTISEMENT

Federalii au negociat până acum cu Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu şi Dan Petrescu preluarea primei reprezentative, însă s-au lovit de refuzul celor trei tehnicieni.

Președintele Răzvan Burleanu și directorul tehnic Mihai Stoichiță s-au întors din Franța, unde au discutat cu Adrian Ursea și Ladislau Boloni, și au precizat că pe listă au mai rămas doar patru nume.

ADVERTISEMENT

Tot mai multe glume la adresa FRF care nu găsește un selecționer

Faptul că FRF întârzie foarte mult numirea unui selecționer și că toate încercările lor par a se lovi de refuzurile tehnicienilor contactați a dat naște la multe discuții, critici, dar și glume care îi au în prim-plan pe șefii fotbalului românesc.

Unul dintre oamenii care s-au împotrivit vehement actualei conduceri de la Casa Fotbalului este Gabi Balint, cel care s-a aflat întotdeauna în tabăra ”Generației de Aur”. Fostul atacant a acuzat în mai multe rânduri incompetența oamenilor din fruntea federației.

ADVERTISEMENT

Sătul probabil să-și mai răcească gura, Balint a trecut la ironii fine. Omul care a înscris pentru ”tricolori” în celebrul meci împotriva Argentinei lui Maradona de la Coppa del Mondo ’90 a rescris urătura ”Plugușorul”, a adaptat-o la ce se întâmplă în acest moment la echipa națională și aceasta a fost citită la emisiunea Digi Sport Special:

”Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin, nu v-agitați!
Căutăm selecționer
Cu CV și caracter!
Vrem un om ascultător,
Mai puțin un antrenor.
Unuia ce n-are clauze,
Noi îi oferim aplauze!
Vrem calificări și bani,
La anul și la mulți ani!
Ia mai mânați, măi, flăcăi!
Hăi, hăi!”

ADVERTISEMENT

Duckadam crede că federalii au ales de mult selecționerul

Nici fostul mare portar Helmuth Duckadam nu s-a putut abține și a ironizat FRF pentru căutările unui nou selecționer, fiind de părere că Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță vor doar să își facă o imagine bună și au deja numele antrenorului ales.

”Eu aștept la anul un serial pe Netflix: ’Căutăm un antrenor!’. Au vorbit… a intrat Edi și a spus că nu a purtat o discuție concretă. De ce ai mai mers la Răzvan Lucescu dacă știi că el are o clauză de reziliere de șapte milioane. Eu cred că au deja un candidat bine ales și fac asta de ochii lumii”, a spus ”Eroul de la Sevilla”.

ADVERTISEMENT

Duckadam exclude varianta revenirii lui Victor Pițurcă la naționala României, fiind convins că fostul selecționer este orgolios și nu ar fi bucuros să se discute cu el după ce FRF a negociat și cu alți antrenori.

MM Stoica, atac după atac la adresa FRF

În urmă cu o săptămână, managerul general al FCSB, MM Stoica, s-a arătat dezamăgit de componența Comisiei Tehnice, care a făcut propunerile în baza cărora FRF va lua o decizie. Oficialul ”roș-albaștrilor” spunea la acel moment că Adrian Mutu este favorit să preia rolul de selecționer.

El consideră că se pierde mult timp pe drumuri și ar fi fost mai bine să fie sunați potențialii selecționeri ai României, până să se negocieze direct cu ei. Stoica s-a arătat deranjat de faptul că nu există o țintă clară, atâta timp cât pe listă se află un antrenor cu experiență ca Boloni și unul la început de drum ca Mutu.

Toate negocierile purtate până acum de oficialii FRF cu diferiți antrenori l-au enervat la culme pe oficialul ”roș-albaștrilor”, acesta lansând atacuri în rafală, deoarece nu vede rostul unor discuții cu tehnicieni aflați sub contract.

ADVERTISEMENT
Tags: