Fructul deosebit care de puțin timp se găsește și în România. Este cel mai nou pom din livezile românilor și este obținut prin hibridarea a alte două soiuri. Iată despre ce este vorba.
Caisul negru sau Prințul negru, reprezintă cel mai nou soi de pom introdus în livezile românilor. Acesta este rezultatul unui proces de hibridare între cais și prun și este acum disponibil pentru plantare.
Caiprunul, sau caisul negru, este un pom fructifer inovativ promovat de Pepinierele Roman din Afumați. Acesta este un hibrid între cais și prun, iar fructele sale au forma caisei, dar cu o nuanță foarte închisă, aproape neagră, ce le conferă un aspect distinctiv.
Caisul negru este un pom de vigoare medie, cu o coroană mică și puțin densă. Înflorește mai târziu, evitând astfel riscul înghețurilor târzii de primăvară. De asemenea, este rezistent la boli, dăunători și parțial autofertil.
Fructele obținute prin hibridarea caisului cu prun au o mărime medie, cântărind în jur de 80 de grame fiecare. Acestea prezintă o nuanță închisă, aproape neagră, iar miezul devine roșiatic la maturitate.
Aceasta are o textură suculentă, un gust dulce-acrișor și o aromă plăcută, foarte intensă. Prețul special pe care îl are fructul în România, 40 de lei, îl face, de asemenea, să fie căutat.
Cine vrea să planteze caisul negru în propria grădină trebuie să știe care sunt pașii corecți, pentru a nu da greș. Pentru început, este necesară săparea unor gropi de 40x40x40 cm în teren afânat și de 60x60x40 cm în teren compact.
Plantarea caisului negru se face prin așezarea pomului în groapă, acoperind rădăcinile cu pământ și tasând bine solul. După aceasta, se udă pomul cu aproximativ 10 litri de apă. Este important ca punctul de altoire să rămână la nivelul solului.
Totodată, fasonarea înseamnă tăierea rădăcinilor deteriorate și tăierea vârfurilor rădăcinilor lungi pentru a le reîmprospăta. Iar mocirlirea constă în înmuierea rădăcinilor într-un amestec de pământ, bălegar de bovine și apă, cu o consistență similară smântânii, scrie agrointel.ro.