Life

Ce nu ar face Fuego nici pentru un milion de euro: “Eu nu sunt un om care poate fi cumpărat”. Interviu exclusiv

Paul Surugiu ( 45 de ani), cunoscut sub numele de scenă Fuego, ne vorbește despre perioada copilăriei, despre cele mai mari dezamăgiri, dar și despre ce nu ar face niciodată, nici măcar pentru un milion de euro.
22.03.2022 | 12:53
Fuego face dezvăluiri neștiute despre viața lui. Sursă foto: Montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Cântăreț, compozitor, realizator tv, pictor, Paul Surugiu-Fuego ne povestește, cu emoție și sinceritate, cum era viata la bunici si cât de multe a învățat de la mama și tatăl lui. De asemenea, Fuego își aduce aminte ce nebunii făcea la școală, cum cânta la toate serbările și de cine s-a îndrăgostit prima dată.

Fuego spune că banii nu pot cumpăra totul. Ce nu ar face nici pentru un milion de euro

Într-un interviu exclusiv FANATIK, Fuego dezvăluie lucruri neștiute despre relația cu părinții lui, cum a început pasiunea sa pentru pictura, dar si despre dezamăgirile trăite. Artistul ne spune ce îl fascinează cel mai mult, cum arată o zi din viața lui și ce nu ar face niciodată, nici măcar pentru un milion de euro.

ADVERTISEMENT

În primul rând aș vrea să știu cum a fost copilaria ta?

-Am avut o copilărie fericită, trainică, departe de haos, cu vise puternice, cu ceruri deschise, cu bucuriile aferente și cu o sănătoasă educație. Până pe la 9-10 ani cred, mai bine din jumătate de săptămână mi-o petreceam la bunica Stratenia, bunica de pe tată, care-și dorea ca eu să ajung preot și care mă răsfăța mereu cu bunătăți, cu lecții despre cum să fiu în viață și cu un mediu în care mi se părea că toată lumea e a mea. Deși noi n-am fost cea mai bogată familie, n-am avut lipsuri când am fost mic. Ai mei munceau mult și cumva, aveam tot ce-mi doream atunci.

“Și-atunci săraca bunica, de rușinea vecinilor, îmi arunca banii de la balcon”

Ce făceai când mergeai la bunici?

-O aveam și pe Bubulina, cea care trăiește și azi și are 86 de ani și e în continuare o binecuvântare pentru noi. Dar eu stăteam cu bunica din partea tatălui. Mi-aduc aminte cum o tachinam. Ea era minunată cu mine, dar era puțin chibzuită și nu-mi dădea chiar totul la discreție. Astfel că, dacă-mi doream un bănuț în plus, să-mi iau înghețată și alte dulciuri, veneam în fața blocului și strigam tare, ca să mă audă toți vecinii:”Buni, Buni, vreau doi lei să-mi iau înghețată!”. Și-atunci săraca bunica, de rușinea vecinilor, îmi arunca banii de la balcon.

ADVERTISEMENT
fuego
Fuego la 1 an, alături de bunica lui. Sursă foto: Arhivă personală

Apoi cu bunica am învățat numeroase cântece interesante, pe care le știu și azi. Tot cu ea găteam uneori și-mi povestea câte-n lună și în stele. O puneam să-mi spună povești și adormea ea înaintea mea și-o trezeam să mi le spună din nou. Au fost vremuri speciale, armonioase, care mi-au dat startul potrivit în viață! Consider că anii aceia, ai copilăriei, sunt exact noblețea pe care sufletul nostru matur o păstrează și apelează mereu la ea atunci când îi este greu și când are nevoie de sensibilitate!

“Eu eram cel care cânta la mai toate serbările, la careu, în fața tuturor”

Cum era elevul  Paul Surugiu? Ce trăznăi făceai la scoala? Aveai vreo poreclă atunci când erai mic?

ADVERTISEMENT

-Poreclă nu aveam la școală, în schimb toată lumea îmi spunea Cipi, de la Ciprian. Am fost un copil destul de cuminte, n-am făcut probleme și nici n-am fost nebunatic peste măsură. Am mai spart câte-un geam din greșeală, am mai chiulit uneori. Dar sigur cei de la școală mă țin minte nu pentru nebunii, ci pentru faptul că eu eram cel care cânta la mai toate serbările, la careu, în fața tuturor! Eram cel care dădea tonul și toată lumea mă aplauda! De fapt, acela a fost primul meu public serios și primele concerte pline de emoții!

Fuego
Fuego la 11 ani, la Cântarea României. Sursă foto: Arhivă personală

În rest, n-am fost neapărat un elev model, fără cusur, am avut și materii la care n-am excelat și perioade în care nu m-am regăsit pe deplin, dar mi-a plăcut să merg la școală, să am colegi, să leg prietenii, să fiu în competiție, să am vise și să încerc să lupt pentru ele. Mi-a plăcut să descopăr lucruri noi și cred că așa e și-n cazul vostru, multe din cele implicate atunci, se aplică și azi.

ADVERTISEMENT

Și mă doare să văd că școala de azi nu mai pregătește cultura generală, nu mai lucrează la cunoștințele adiacente și la faptul că pentru a putea avea un viitor cum trebuie e nevoie de oameni care să știe cât mai multe. Nu neapărat punctual, lecții, fișe și exerciții. Ci general, o cultură care să inspire, o istorie, geografie, dragoste de țară, informații cu și despre viață.

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-N-aș putea zice că a fost îndrăgosteală propriu-zisă, dar eram fascinat, la propriu, când eram copil, de celebra Sandra și de piesele ei, de Sabrina și desigur, de Tina Turner. Mă imaginam că la un moment dat voi ajunge și eu cu ele pe scenă și vom cântă în duet și va fi o mare nebunie. Aveam toate discurile și casetele care apăreau și la școală înnebuneam pe toată lumea cu pasiunea mea pentru aceste artiste ale vremii. Azi nici Sandra nici Sabrina nu mai sunt pe val, în schimb pe Tina Turner am avut ocazia să o văd live, în concert, în ultimul turneu, cel de retragere, în 2009, la Helsinki și a fost magnifică, una dintre cele mai impresionante artiste ale lumii!

“Tata era un soi de enciclopedie ambulantă, cu informații din toate domeniile”

Erai mai mult băiatul mamii sau al tatii?

-N-am avut un părinte favorit. Am fost răsfățat, cu măsură, de ambii părinți. Am avut cu ai mei o relație de prietenie, tipul acela de legătură pe care l-aș dori fiecărui copil. M-au educat, mi-au oferit modele, m-au ținut în frâu, dar mi-au dat și libertatea necesară, m-au lăsat să zbor atunci când a fost cazul și singur să învăț să fac alegerile potrivite. Tata era cel care venea cu o mulțime de exemple, cu lucruri interesante care mi-au rămas și azi de la el. Practic, tata era un soi de enciclopedie ambulantă, cu informații din toate domeniile.

Fuego
Fuego alături de tatăL lui. Sursă foto: Arhivă personală

Și mi-a insuflat dragostea aceasta pentru a citi, pentru a scrie și pentru a nu-mi fi rușine să întreb atunci când nu știu ceva! Mama se ocupa de partea artistică, mă răsfăța, îmi făcea toate poftele și avea grijă ca visul meu să nu rămână cumva de izbeliște! Practic, le datorez ce sunt azi, pentru că au avut flerul și inteligența de a mă modela, de a mă crește armonios, într-un mediu special, cu bucurii! Chiar dacă au făcut sacrificii, eu am fost și sunt lumina ochilor părinților mei, Eugenia și Ioan!

Fuego
Fuego alături de părinții lui, Eugenia si Ioan Surugiu. Sursă foto: Arhivă personală

“Tata a plecat mult prea devreme, la 58 de ani, și mai avea atâtea de făcut și atâtea împliniri de trait”

Ce obișnuiai să faci cu tatăl tău? Care este cea mai frumoasa amintire pe care o ai cu el?

-Tata era un om de viață, un boem! Îi plăcea să petreacă și fiecare clipă cu el, de mic, era o veselie. Recent mi-am adus aminte toate momentele noastre, pentru că s-au împlinit 12 ani de la plecarea sa, și parcă și acum mă strânge în spate și am un cuțit în inimă când spun că dau de pomană pentru liniștea sufletului lui! Tata a plecat mult prea devreme, la 58 de ani și mai avea atâtea de făcut și atâtea împliniri de trăit! Fiecare amintire cu tata e o minune. Mi-aduc aminte, de când eram mic, cum mergeam la bunica și amândoi, ca băieții, ne ocupam de porcul de sărbători.

Fuego
Fuego împreună cu tatăl lui. Sursă foto: Arhivă personală

Mi-aduc aminte că se chinuia să mă înregistreze pe casete, pe care le am și acum și era așa mândru că băiatul lui cântă și era sigur că va ajunge artist și va merge la radio! Uite, înregistrările de mai jos sunt făcute de tata, pe un Kasthan pe care l-a căutat tot orașul. Tot tata mi-a insuflat dragostea pentru cunoaștere și curiozitatea. Acum, în ultimii lui ani de viață, mare fiind eu, după ce le-am făcut o mulțime de surprize și i-am plimbat în multe locuri, era minunat când stăteam noaptea cu el și-mi spunea nenumărate lucruri interesante, de la artă la istorie. Mi-e dor de tata!

Ai supărat-o vreodată pe mama ta?

-Nu știu dacă a fost așa un moment de cumpănă, cu vreo adevărată dramă. N-am făcut extravaganțe majore cât am fost adolescent, n-am fugit de-acasă. Ba mai mult, eu voiam să rămân la Turda, la bloc, cu prietenii, nu voiam așa cum își dorea mama, să vin la București, să studiez canto cu George Grigoriu și să merg la festivaluri.

Mama a fost nu doar un părinte, ci un prieten, omul care mi-a oferit libertatea necesară și cele mai bune sfaturi, pe parcursul anilor! Mama mea, Eugenia, este fără doar și poate, eroina mea. Și-a sacrificat destinul, a clădit și nu a cerut niciodată lauri pentru asta. A înțeles că viața ei este formarea mea și nu a ezitat niciodată în îndeplinirea acestui vis special.

Fuego
Fuego împreună cu mama lui. Sursă foto: Arhivă personală

“Mama este omul la care revin mereu”

Parcă de fiecare dată mi se pare că nu-i mulțumesc suficient pentru ce sunt azi, pentru ce m-a învățat, pentru tresăririle ei. Mama este omul la care eu revin mereu și care mă înțelege, mă ascultă și-mi oferă cele mai calde și sincere sfaturi. Nu i-a fost simplu în viață, a renunțat la multe din visele ei, a muncit și mi s-a dedicat în totalitate, luptând cumva cot la cot cu mine pentru ascensiunea mea din toți acești ani. Dincolo de asta, mama e și ea un personaj, comic, cu replici surprinzătoare la orice, mereu pusă la punct cu toate informațiile și cu drag de ce-i frumos și special. Îmi doresc pentru ea sănătate, liniște, fericiri și clipe aproape de ea, cât mai mult timp cu putință.

Fuego
Fuego alături de mama lui. Sursă foto: Arhivă personală

“Mama și-a dorit de când m-a născut ca eu să ajung artist”

De la cine a pornit pasiunea pentru muzică și care a fost prima piesă pe care ai cântat-o când erai mititel?

-Mama și-a dorit de când m-a născut ca eu să ajung artist. Mereu mă punea la punct cu toate aparițiile muzicale, cu toți artiștii, ascultam împreună ”Curierul melodiilor” și ne notam toate versurile. Tot mama îmi lua discuri de vinyl, pe care le am și azi! Cumva, mi-a insuflat dragostea aceasta nespusă pentru muzică și artă și m-a determinat să-mi doresc să fac mai multe cu talentul meu! M-a susținut necondiționat, mi-a deschis porți, a avut grijă de mine și cred din suflet că i-am împlinit așteptările!

Primele piese pe care le-am cântat le-ați ascultat deja mai sus – de la piesele copilăriei, la cele de Crăciun, până la un întreg repertoriu de muzică ușoară, pentru că eu, de la 4-5 ani, eram fascinat de vocea Mirabelei Dauer, a Angelei Similea, a artiștilor care erau atunci în vogă și ale căror melodii le învățam mecanic, pe de rost și mai apoi dădeam spectacole de senzație în familie sau vecinilor!

Fuego
Fuego împreună cu mama lui, Eugenia. Sursă foto: Arhivă personală

“Sunt acel naiv care acordă șanse”

Care a fost cea mai mare dezamăgire, pe plan personal, pe care ai trăit-o?

-Am fost și sunt permanent dezamăgit de oameni! Asta e deja o normalitate peste care am învățat în timp să trec, să nu mă consum și pe cât se poate, păstrând proporțiile, să iert! Am trăit multe dezamăgiri și ele vin în general de la cei în care cred și-mi pun speranțe de onestitate și omenie! Am prieteni la care nu mă așteptam vreodată să mă dezamăgească flagrant, dar i-am iertat și încerc mereu să întorc și celălalt obraz. Nu m-am învățat minte din nici o experiență și în continuare sunt acel naiv care acordă șanse și care crede că iertarea este unul dintre cele mai puternice sentimente!

“Am uitat de nenumărate ori versurile pe scenă și am improvizat”

Ce fel de amintiri ai de pe scenă?

-Scena este un izvor nesecat de amintiri. În cei aproape 30 de ani de activitate neîntreruptă am adunat o mulțime de întâmplări, de momente, de clipe pline de emoții și de episoade mai puțin fericite. Am cântat în locuri atipice, de la baloți de paie, până la tractoare. Îmi aduc aminte că eram cu doamna Irina Loghin și undeva, într-un sat din  Moldova, la o zi de localitate, am fost nevoiți, ca să ne vadă marea de lume venită, să cântăm într-un camion. Apoi am uitat de nenumărate ori versurile pe scenă și am improvizat. Am și căzut sub scenă, m-am împiedicat.

Dar de departe cele mai emoționante momente rămân cele alături de părintele meu spiritual, Grigore Vieru, alături de care am străbătut toată Basarabia! Cu el am văzut ce-nseamnă sărăcia și simplitatea oamenilor care veneau să ne vadă și să ne asculte ca pe niște sfinți salvatori. Și le cântam despre limbă, neam, țară, despre sentimente puternice la care vibrau până la lacrimi. Iar cel mai ciudat și complex eveniment neplăcut pe scenă a fost în 2012, la Chișinău, pe scena Palatului Național, într-un concert grandios în care timp de 45 de minute a fost curentul oprit! Minunea mare este că oamenii au stat cuminți, și-au aprins telefoanele și m-au ascultat cum le-am povestit lucruri, cum le-am cântat așa, fără amplificare și orchestră! Și a fost un moment dificil și i-am făcut față cu brio, iar publicul a fost cu adevărat spectaculos.

“Am muncit, m-am sacrificat, am străbătut căile succesului, cu sânge, pas cu pas“

Care sunt pasiunile tale secrete?

-Sunt pasionat înrăit de arta plastică. Păstrând proporțiile, mă pot numi chiar colecționar și sunt interesat de viața și activitatea tuturor pictorilor români. Apoi, în ultima vreme, sunt pasionat de serialele coreene și japoneze, care mă fascinează prin realizare, prin subiecte și prin seriozitatea pe care o afișează, indiferent de profil. În afară de astea, desigur, pictura rămâne principala mea pasiune, dincolo de muzică, actorie, televiziune sau scris. Încă din anii copilăriei, pictura îmi deschidea noi universuri și-mi oferea libertatea de a creiona, în culori, pe pânză, lumi de visare.

Ulterior, viața mi-a oferit suficiente lecții, am muncit, m-am sacrificat, am străbătut căile succesului, cu sânge, pas cu pas, încercând să-mi dovedesc mie și celor din jurul meu că pot și că am suficiente resurse pentru a ajunge sus.

“Firește că sunt un pictor amator, un autodidact, căruia nu i-a plăcut niciodată să facă ceva cu jumătate de măsură”

Dar pasiunea pentru pictat?

-Și-am lăsat în plan secund, din păcate, pasiunea pentru pictat. Acum vreo 12-13 ani, în Germania, la Ulm, în atelierul unui bun prieten, pictor român, aflat în turneu alături de Maria Butaciu, mi-am readus în viață dragostea pentru arta supremă a luminii, pictura, încercând să iau cât mai multe lecții de acolo. Și am continuat astfel, încet, să mai pictez din când în când. Încercările mele nu păreau a avea o finalitate exactă și parcă mi-era teamă să le arăt, pentru a nu fi considerate puerile sau modeste.

Fuego
Fuego împreună cu Maria Butaciu. Sursă foto: Arhivă personală

Asta până când, printr-o întâmplare fericită, regretata doamna Doina Păuleanu, vestit critic de artă român, mi-a văzut lucrările și m-a încurajat să le arăt public. În felul acesta, în 2015, a luat naștere proiectul “ART BY FUEGO”, inițiativa și comunitatea prin care ajut, din vânzarea operelor mele, tinerii talentați ai României, dar și artiști în vârstă cu probleme financiare. Firește că sunt un pictor amator, un autodidact, căruia nu i-a plăcut niciodată să facă ceva cu jumătate de măsură.

Ce simți atunci când pictezi?

-Mă implic, caut, mă organizez, încerc și în acest domeniu, să evoluez. Dincolo de cei peste 400 de tineri sprijiniți, dincolo de cele 18 expoziții avute în șase ani, în toată țara, în locuri spectaculoase, dincolo de strălucirea și exotismul unei astfel de îndeletniciri, pe mine, pictura mă relaxează, îmi deschide porți ale sufletului pe care nu-mi imaginam că le am. Mă trimite într-o zonă interesantă în care parcă nu mai am nici un tip de regulă și transpun pe pânză sentimentele, emoțiile și durerile mele, în formă de flori. Îmi place să cred că tablourile mele au suflet, fiind fiecare în parte, o mică fărâmă din cel care sunt, cu toate tresăririle și simplitățile mele.

“Eu nu sunt un om care poate fi cumpărat, nici la propriu, nici la figurat”

Ce nu ai face niciodată, chiar și pentru un million de euro?

-Nu aș face multe lucruri pentru bani. Niciodată nu mi-am ghidat viața și activitatea după partea asta financiară. Într-adevăr, trăiesc și mă întrețin din munca mea, dar nu e niciodată factorul primordial atunci când fac alegeri în viață! Nu m-aș compromite artistic pentru un milion de euro, nu aș cânta ceva în care nu cred și nu-mi place și poate cel mai important, nu aș trăda niciodată încrederea oamenilor care și-au pus bazele în mine, pentru nimic pe lumea asta!

Uneori, banii nu pot cumpăra chiar totul, așa cum are toată lumea impresia! Iar eu nu sunt un om care poate fi cumpărat, nici la propriu, nici la figurat! Mai mult, am refuzat în anii aceștia, numeroase oferte avantajoase și în plan artistic, care mi-ar fi adus câștiguri mari și am refuzat și contracte de publicitate. Nu pot să-mi asociez imaginea, la care am trudit pe brânci, cu ceva în care nu cred!

“În fiecare seară, la ora 00:00, citesc revista presei, atât de la noi, cât și din afară”

Cum arată o zi din viata ta? Ce tabieturi ai și la care nu renunți niciodată?

-Nici o zi din viața nu arată la fel și asta-mi dă putere să merg mai departe. Poate că dacă aș avea o viață în care să fiu nevoit să practic o rutină, m-aș plictisi rapid. Zilele mele sunt diverse. Fac multe lucruri, am proiecte, concerte, evenimente, pasiuni și toate astea mă țin permanent în priză. În general îmi încep ziua cu o cafea bună, neapărat cu lapte de migdale, pe care-l port cu mine și pe unde merg în turneu sau la spectacole!

Un alt tabiet la care nu pot renunța este acela că în fiecare seară, la ora 00.00, citesc revista presei, atât de la noi, cât și din afară, din surse credibile, pentru a fi bine informat și pentru a avea o viziune clară asupra a tot ce se întâmplă, în țară, în lume, în showbiz! Nu poate să treacă o zi fără să citesc ceva și adorm neapărat cu un film pornit sau un concert! Așa m-am obișnuit! Mai apoi, scriu atunci când îmi vine inspirația și încerc să transform fiecare clipă într-una unică, pentru că știu că nu voi mai întoarce timpul acesta niciodată!

Ce poartă Fuego permanent la el: “E un talisman care îmi aduce noroc!”

Ai vreo superstiție? Porți ceva cu tine care să te ferească de necazuri?

-Nu cred în superstiții. Nu cred în obiceiurile acestea fără substanță, care nu fac decât să ne amăgească. Cred în schimb în puterea faptelor noastre și anumite repercusiuni pe care le pot avea decizii sau idei pe care le avem. Am cu mine permanent în schimb, nu din superstiție, ci pur și simplu, o carte veche de rugăciuni, pe care o port în portofel, de la părintele Arsenie Papacioc! E un talisman care-i permanent acolo și care îmi aduce noroc!

În rest, dacă e să se întâmple ceva, tot va fi, mai devreme sau mai târziu, oricât am crede sau nu în superstiții! Și mai e ceva, întotdeauna autosugestia funcționează. Cel puțin la mine. Dacă eu gândesc negativ într-o zi, tot atrag niște energii care nu-mi fac bine și duc către ceva rău! De asta-i important, pe cât se poate, să fim optimiști și să gândim pozitiv!

“Sunt fascinat de cultura japoneză, de bucătăria lor, de felul în care se comportă, de rigurozitate”

Există vreun loc , pe lumea asta, unde n-ai fost și ți-ai dori să mergi? De ce?

-Sunt multe locuri în care n-am ajuns și am în plan să le bifez, la un moment dat. Unul dintre ele este Japonia. Sunt fascinat de cultura lor, de bucătăria lor, de felul în care se comportă, de rigurozitate. Aș merge și-n China și tare mi-aș dori să ajung în Australia. Bine, pentru asta mi-ar trebui o clonă sau mai mult de 24 de ore, pentru că nu reușesc niciodată să mă desprind mai mult de câteva zile de la activitățile mele, iar excursiile astea mari necesită mult timp!

“Sunt omul provocărilor și sunt deschis oricărei ipostaze în care viața, mai devreme sau mai târziu, mă va pune”

Ai fost si ești un copil adorat de părinții tăi, ai multe lucruri de transmis mai departe. Ce ai vrea să ai, un băiețel sau o fetiță? Când te-ai gândit cel mai recent la faptul că ai fi un super tătic?

-Nu-mi fac planuri de genul acesta. În general, mai ales după pandemie, ezit să fac astfel de previziuni sau să-mi imaginez lucruri pentru care nu știu sigur ce pot face! Las viața să mă surprindă în fiecare secundă și mă las purtat de ea, oriunde mă va duce. Sunt omul provocărilor și sunt deschis oricărei ipostaze în care viața, mai devreme sau mai târziu, mă va pune! Cred că e o glumă să ne facem planuri fără să avem un fundament, fără să avem siguranța zilei de mâine. Iar timpurile noastre, din păcate, ne-au adus în acest stadiu!

“Anul acesta am în plan și editarea unei cărți surpriză și poate și un nou CD surpriză”

Spune-mi despre proiectele tale pe anul acesta.

-Am multe în plan anul acesta. Mai ales că ne-am revenit oarecum după pandemie, sper să pot duce la bun sfârșit fiecare țel pe care-l am de atins. De pe 20 martie se lansează la TVR 2, sezonul 8 al emisiunii ”Drag de România mea!”, cu multe surprize, și cu invitați speciali, iar în vară plănuim deja cel de-al nouălea sezon! Ulterior, pe 15 mai, voi juca într-un final, după 6 amânări, concertul meu pop-simfonic de la Sala Palatului, programat de dinainte de pandemie. În aprilie voi lansa mai multe piese și clipuri, pe care le lucrez acum și la finalul lui martie merg în partea a doua a turneului de primăvară, în țară, la Bălți, Galați, Buzău, Călărași, Brașov, București, Curtea de Argeș, Focșani, Slănic Moldova și Timișoara.

Voi continua să scriu editoriale de suflet în revista TAIFASURI, a cărui ambasador onorific sunt, în fiecare joi, dar și în publicația culturală din Basarabia,  LITERATURA ȘI ARTA. Tot anul acesta am în plan și editarea unei cărți surpriză și poate și un nou CD surpriză! Pun la punct și câteva expoziții de pictură, vreau să-mi surprind admiratorii cu noi provocări pentru mine și desigur cu melodii și evenimente speciale. Nu stau o clipă locului și am multe idei pe care vreau să le arăt lumii. Oricum, pot fi urmărit pe pagina mea oficială de Facebook, unde scriu zilnic – Paul Surugiu-Fuego, cu bulina albastră și pe Youtube, pe canalul oficial – Fuego-Paul Surugiu.

 

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: