News

Funcționari ai unor instituții de stat, implicați într-un dosar de furt de energie electrică. Percheziții în trei județe

18.01.2021 | 12:46
Functionari ai unor institutii de stat implicati intrun dosar de furt de energie electrica Perchezitii in trei judete
ADVERTISEMENT

Polițiști din trei județe fac cercetări într-un dosar pentru furt de energie electrică. Funcționari ai unor instituții de stat ar fi implicați în această anchetă.

Perchezițiile au început în această dimineață și se presupune că ar fi fost eliberate ilegal avize pentru spații industriale și rezidențiale. În plus, s-ar fi făcut și lucrări de branșare, scrie Digi 24.

ADVERTISEMENT

Zece mandate de percheziție domiciliare sunt puse în executare astăzi de polițiștii anticorupție. Dintre acestea, cinci sunt făcute la sediul unor societăți comerciale, iar cealaltă jumătate la domiciliile suspecților.

Funcționari ai unor instituții de stat, implicați într-un dosar de furt de energie electrică. Percheziții în trei județe

Cercetările sunt făcute pentru cinci pesoane. Acestea sunt suspectate pentru săvârșirea unor infracțiuni ca luare și dare de mită, constituirea unui grup infracțional organizat și furt de energie electrică. Modificările fără drept ale componentelor instalațiilor rețelei electrice și executarea sau folosirea de instalații clandestine s-ar fi făcut pentru a se racorda direct la rețea și a ocoli echipamentele de măsurare. Alte infracțiuni cercetate în acest dosar sunt favorizarea făptuitorului și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

ADVERTISEMENT

Unul dintre cei cercetați este deținătorul a mai multe spații industriale și rezidențiale. El este suspectat că ar fi pus la dispoziție aceste locuri pentru desfășurarea unor activități care consumau puternic energia electrică.

Acestea erau reprezentate de instalații clandestine de brașare la rețea. Doi suspecți, care sunt și funcționari publici, s-ar fi ocupat cu executarea și protejarea acestora.

ADVERTISEMENT

O altă persoană suspectată în acest dosar este cel care se ocupa de găsirea potențialilor clienți, oameni care aveau nevoie de energie electrică de mare putere, fără să și plătească pentru ea. O altă persoană era însărcinată cu obținerea avizelor de care aveau nevoie, dar și de manopera branșamentelor.

În plus, un alt suspect, funcționar public, este suspectat că s-ar fi ocupat că ar fi realizat branșamente clandestine, dar și că ar fi dat bani oamenilor care aveau putere de decizie în cadrul societăților de distribuție.

ADVERTISEMENT

Electrica a transmis un comunicat prin care anunță să susține această anchetă. „Electrica aplică o politică de toleranţă zero în ceea ce priveşte astfel de practici și asigură toate părțile interesate că, în absolut toate situaţiile de acest fel, societățile din cadrul Grupului Electrica cooperează deplin şi transparent cu autorităţile, prin punerea la dispoziție cu celeritate a documentelor şi informaţiilor necesare, inclusiv a rezultatelor anchetelor interne desfăşurate în ultima perioadă”,  spus directorul general al companiei, Corina Popescu.

ADVERTISEMENT
Tags: