Inspectorii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au făcut o serie de controale în cadrul unei grădinițe, iar neregulile descoperite sunt șocante: porții de mâncare mai mici decât ar trebui și condiții de igienă precare. Instituția de învățământ a fost amendată cu suma de 25.000 de lei.
Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, a explicat că verificările au fost făcute în urma unei sesizări. În acest context, comisarii din cadrul instituției au demarat o serie de controale, iar neregulile descoperite nu au fost puține.
„La controlul alimentației oferite copiilor, s-a procedat la cântărirea a 10 porții reprezentative din meniul zilei (ciorbă de curcan și mămăliguță cu brânză și smântână). Față de gramajele menționate în rețetar (50 g carne/porție), s-a constatat că porțiile conțineau în medie doar 20 g carne, unele având chiar doar 6 g. În mod similar, mămăliguța cântărea sub 100 g în loc de 150 g, iar cantitatea totală de brânză și smântână era de aproximativ 30 g, față de cele 100 g prevăzute”, a declarat Horia Constantinescu.
Amenzile aplicate de CJPC au fost deloc mici. Unitatea de învățământ a fost amendată cu 20.000 de lei pentru problemele legate de mâncare și încă 5.000 de lei pentru condițiile de igienă necorespunzătoare. În plus, s-a constatat că grădinița avea mai mulți copii înscriși decât capacitatea autorizată, adică 267 de copii.
Comisarii CJPC au mai descoperit că grădinița funcționa peste capacitatea aprobată. În unitate erau înscriși 267 de copii, mai mulți decât permite autorizația. În plus, multe dintre spațiile destinate micuților erau neconforme. Parchetul era deteriorat, iar unele saltele erau subdimensionate sau în stare proastă. Până la remedierea situației, s-a dispus interzicerea accesului în zonele afectate.
În ciuda măsurilor luate de CJPC, unitatea nu a fost închisă complet. Șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai, a precizat că activitatea va continua în tronsoane, astfel încât copiii să nu fie afectați. Acesta a cerut conducerii grădiniței o informare scrisă și a anunțat că inspectorii școlari vor monitoriza atent situația în perioada următoare.
„Va intra în reabilitare, pe tronsoane, astfel încât activitatea să continue. (…) I-am solicitat doamnei directoare să ia toate măsurile care se impun și, în acest sens, așteptăm de la managerul unității de învățământ o informare scrisă. În același timp, inspectorii școlari de sector vor monitoriza cu atenție, în perioada următoare, activitatea grădiniței”, a declarat Sorin Mihai.
Coincidență sau nu, în aceeași zi în care s-a făcut controlul, Primăria Constanța a anunțat semnarea unui contract pentru modernizarea grădiniței. Proiectul are o valoare de aproape 15,8 milioane de lei și va fi finanțat din fonduri europene. Autoritățile spun că obiectivul este să creeze un mediu educațional sigur și adaptat nevoilor actuale.