News

Furtună cu grindină în Dâmbovița. Grădinile oamenilor, devastate de căderile de gheață VIDEO

25.05.2019 | 17:41

O furtună cu grindină a lovit puternic într-o localitate din județul Dâmbovița! A plouat cu grindină în comuna dâmboviţeană Ocniţa, unde în doar câteva minute a căzut o cantitate însemnată de gheaţă. Ploaia care a urmat după grindină a făcut ca şanţurile să fie neîncăpătoare și să se reverse pe carosabil, dar și prin curțile oamenilor.

Furtună cu grindină în Dâmbovița

Ploile nu s-au terminat, însă. Ziua de sâmbătă va continua cu vreme instabilă în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Muntenia, Banat, Dobrogea şi Oltenia. Vor fi ploi torenţiale în aceste zone, cu tunete şi fulgere şi căderi de grindină. În sudul ţării cerul va fi variabil iar ploile vor fi izolate. Vântul va sufla slab şi moderat iar maximele zilei se vor încadra între 19 şi 26 de grade Celsius.

În această noapte va ploua, doar local, în zonele de deal şi de munte, iar în rest cerul va fi variabil mai mult noros. Vântul va sufla moderat iar temperaturile nocturne vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade.

Duminică se îndreaptă vremea în aproape toată țara

Duminică, însă, se pare că vremea se va ameliora în aproape toată țara. Vremea va fi în general frumoasă și se va ameliora sub aspectul ploilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse averse și descărcări electrice în zonele de deal și munte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade, iar cele minime între 7 și 18 grade.

În Capitală, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 25…27 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.

Vineri, Bucureștiul a fost sub asediul ploilor! Precipitaţiile căzute vineri în Bucureşti au depăşit limitele medii lunare, în zona Pantelimon înregistrându-se ploi care apar o dată la 100 de ani, iar în Colentina o dată la 50 de ani, informează Apa Nova Bucureşti.

Riscurile la care se expun cei care țin fasting și post religios în...
Riscurile la care se expun cei care țin fasting și post religios în același timp. Avertismentul dur al medicilor specialiști
Jucătoarea din România care a izbucnit după ce a fost ”umilită” de numărul...
Jucătoarea din România care a izbucnit după ce a fost ”umilită” de numărul 632 mondial: ”Urăsc acest sport din tot sufletul”
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Valentina Pelinel, emoționată până la lacrimi în ziua în care a împlinit 43...
Valentina Pelinel, emoționată până la lacrimi în ziua în care a împlinit 43 de ani. Surpriză pentru soția lui Cristi Borcea!
Halep, greșeala care i-a răpit șansa revenirii în tenis: decizia ei proastă se...
Halep, greșeala care i-a răpit șansa revenirii în tenis: decizia ei proastă se repetă acum într-un alt caz de dopaj
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă...
A cumpărat un brad din piață, dar când a ajuns cu el acasă a realizat ce era ascuns în el. A țipat la soție și copii să iasă din casă și a chemat poliția de urgență
A MURIT marele CÂNTĂREŢ ROMÂN. Adio, maestre! Durerea e infinită
A MURIT marele CÂNTĂREŢ ROMÂN. Adio, maestre! Durerea e infinită
Nu există, dar face bani. 10.000 de euro, lunar, pe Instagram
Nu există, dar face bani. 10.000 de euro, lunar, pe Instagram
Simona Gherghe, anunţ trist după 6 ani de căsnicie cu Răzvan Săndulescu. Ce...
Simona Gherghe, anunţ trist după 6 ani de căsnicie cu Răzvan Săndulescu. Ce se întâmplă cu copiii
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
TAROM, reacție după ce fostul rugbist imobilizat în scaun cu rotile afirmă că...
TAROM, reacție după ce fostul rugbist imobilizat în scaun cu rotile afirmă că nu i s-a permis îmbarcarea într-un avion
Care erau plăcerile culinare ale dacilor. Alimentele care erau un lux în dieta...
Care erau plăcerile culinare ale dacilor. Alimentele care erau un lux în dieta acestora
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română